17

27 May 2025

Rezidențele ȘAH 2025 au început oficial!

Rezidențele ȘAH / Școala de-Acasă Hundorf ediția 2025 au început oficial și sunt în plină desfășurare. Până la sfârșitul lunii august artiști sosiți din țară și din străinătate vor călca pragul rezidenței ȘAH. Este al patrulea an în care ȘAH

27 May 2025

Concert la 20 de ani de la dispariția dirijorului român Sergiu Comissiona la Madrid, cu sprijinul ICR

Orchestra Simfonică RTVE, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, va organiza un concert omagial dedicat marelui maestru român Sergiu Comissiona (n. 16 iunie 1928, București – d. 5 martie 2005, Oklahoma City, SUA),care a condus această orchestră

27 May 2025

Conferinţa internaţională Rolul tipografiilor italiene în publicarea de tipărituri arabe în secolul al XVIII-lea: o perspectivă dinspre Europa Răsăriteană

Proiectul de cercetare TYPARABIC, coordonat de doamna Cercet. şt. I dr. Ioana Feodorov (Institutul de Studii Sud–Est Europene din Bucureşti al Academiei Române), în parteneriat cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Departamentul

21 May 2025

Spectacole de teatru din București, Cluj, Sibiu și Timișoara la Întâlnirile Internaționale de Teatru Madách din Budapesta

Întâlnirile Internaționale de Teatru Madách Imredin Budapesta (MITEM12 /Madách Imre Nemzetközi Színházi Találkozó), organizate de Teatrul Național din Budapesta între 25 aprilie și 25 mai 2025, au ajuns la cea de-a 12-a ediție, consolidându-și statutul

16 May 2025

Programul Cantemir 2025 // Rezultate Etapa a II-a de selecţie – evaluarea proiectelor

În perioada 17 aprilie- 15 mai 2025, în cadrul Programului Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale derulat de Institutul Cultural Român, a avut loc Etapa a II-a de selecţie, constând în evaluarea calitativă a dosarelor declarate admise în

16 May 2025

Sezonul România-Polonia: Instalații urbane româno-poloneze la Romanian Design Week și Łódź Design Festival

Romanian Design Week (RDW) și Łódź Design Festival (LDF), cele mai importante festivaluri dedicate designului din România și Polonia, prezintă Design is our shared language / Designul este limbajul nostru comun – proiect organizat în cadrul Sezonului Cultural

14 May 2025

Ziua Portului Tradiţional, sărbătorită la Bruxelles

Pentru a sărbători Ziua Națională a Portului Tradițional, ICR Bruxelles organizează, împreună cu Ambasada României în Regatul Belgiei, expoziția de pictură „Lucruri simple - Simboluri etnice românești”, a artistei Norica Veșcă, invitându-i pe vizitatori

14 May 2025

Institutul Cultural Român susține Gala Premiilor UNITER, ediția a 33-a

Institutul Cultural Român este onorat să fie partener al Galei Premiilor UNITER, eveniment de marcă al teatrului românesc, ajuns la ediția a 33-a, care va avea loc luni, 26 mai 2025, la Sala „Amza Pellea” a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Manifestarea

13 May 2025

ICR Lisabona celebrează Ziua Mondială a Limbii Portugheze printr-un recital de chitară susținut de artistul român Titus Isfan

România se alătură manifestărilor dedicate celebrării Zilei Mondiale a Limbii Portugheze, organizate de Secretariatul Executiv al Comunității Statelor de Limbă Portugheză (CPLP) prin participarea la masa-rotundă „Promovarea și diseminarea limbii portugheze și

13 May 2025

„Graphic Highlights”, expoziție găzduită de ICR în cadrul Romanian Design Week 2025

Institutul Cultural Român se alătură și în acest an festivalului Romanian Design Week, prin susținerea secțiunii Young Design și prin găzduirea expoziției „Graphic Highlights”, inclusă în secțiunea Design GO!. Expoziția poate fi vizitată în Sala Mare

9 May 2025

Standul României organizat de ICR la Salonul Internațional de Carte de la Torino

Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează standul naţional la Salonul Internaţional de Carte de la Torino din perioada 15–19 mai, cu o ofertă editorială

9 May 2025

ICR Berlin organizează turneul aniversar al Corului Psaltic Evloghia în Germania, dedicat Centenarului Patriarhiei Române

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin organizează, cu ocazia aniversării Centenarului Patriarhiei Române, trei concerte care celebrează, prin muzică și spiritualitate, prezența vie a Bisericii Ortodoxe Române în diaspora. Proiectul oferă un