Mapping al expozițiilor organizate în aprilie 2025 în străinătate cu sprijinul ICR
Harta evenimentelor expoziționale organizate și susținute în aprilie 2025 de Institutul Cultural Român cuprinde în luna aprilie prezențe la 5 târguri internaționale de artă contemporană și design, 15 expoziții organizate în galeriile reprezentanțelor ICR
ICR sprijină participarea scriitoarei Mariana Gorczyca la cea de-a 57-a ediție a International Writers’ Meeting at Bled
Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, sprijină participarea scriitoarei și traducătoarei Mariana Gorczyca, delegată PEN România, la cea de-a 57-a ediție a International Writers’ Meeting at Bled, care se desfășoară în perioada
Lista funcțiilor de demnitate publică, a funcțiilor contractuale de conducere și a funcțiilor de execuție din cadrul ICR la data de 31 martie 2025
Spre consultare, Lista funcțiilor de demnitate publică, a funcțiilor contractuale de conducere și a funcțiilor contractuale de execuție cu salariile aferente, în vederea respectării prevederilor art. 33 din Legea cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit
PLAY BADEA! la festivalul de teatru wortwiege, cu sprijinul ICR Viena
Institutul Cultural Român de la Viena susține participarea regizoarei și dramaturgei Alexandra Badea (RO/FR) la renumitul festival de teatru wortwiege, care se desfășoară între 26 februarie și 30 martie 2025 în Wiener Neustadt. Festivalul introduce în program
Citind Europa în versuri: lectură din opera a 15 poeți europeni la Roma, de Ziua Mondială a Poeziei
EUNIC Roma și FUIS - Federația Unitară Italiană a Scriitorilor prezintă cea de-a douăsprezecea ediție a evenimentului „Europa în versuri”, sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene în Italia, pe 21 martie începând cu ora 18:30, la Accademia d’Ungheria
Evenimente organizate de Institutul Cultural Român cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei
România celebrează anual alături de alte 54 de state Ziua Internațională a Francofoniei, amintind de înființarea la 20 martie 1970 a Agenției de cooperare culturală și tehnică, devenită ulterior Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), din care facem
Recital Maria Marica și Alexandra Segal, la XXXVIII Madeira Music Festival cu sprijinul ICR Lisabona
ICR Lisabona susține participarea violonistei Maria Marica și a pianistei Alexandra Segal, laureate ale Concursului Internațional George Enescu, la XXXVIII Madeira Music Festival. Recitalul va avea loc vineri, 21 martie 2025, ora 21. 00, la Parlamentul Regiunii Autonome
Filme românești la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român și Ambasada României în Republica Bulgaria susțin prezentarea producțiilor cinematografice românești la cea de-a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Sofia (SIFF). Evenimentul va avea loc în perioada 13-31 martie
Accademia di Romania in Roma sprijină prezența poetei Magda Cârneci la evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Poeziei
Accademia di Romania in Roma susține participarea poetei Magda Cârneci la Ziua Mondială a Poeziei – ediția 2025, eveniment anual organizat de membrii clusterului EUNIC Roma, în colaborare cu Federația Unitară Italiană a Scriitorilor (FUIS) și sub patronajul
ICR prezintă expoziția „Atelierele Constantin Brâncuși”, o retrospectivă a Simpozionului Internațional de Pictură 2015-2022
Institutul Cultural Român va găzdui, în perioada 6 - 31 martie 2025, expoziția „Atelierele Constantin Brâncușiˮ, care reunește o selecție a lucrărilor rezultate în cadrul Simpozionului Internațional de Pictură, desfășurat la Rânca și Runcu în perioada
Proiecții de film în cadrul Zilelor Francofoniei în Republica Moldova
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Biroul Național al Agenției Universitare a Francofoniei din Moldova organizează o serie de proiecții cu filme românești în contextul Zilelor Francofoniei în Republica Moldova. Anul
ICR susține participarea românească la Festivalul de fotografie EMOP Berlin 2025
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin se bucură să participe la cea de-a 11-a ediție a EMOP Berlin – European Month of Photography 2025, cu proiectul de fotografie și video „Imago Mundi. Of Margins and Other Heroes” (Imago Mundi. Despre