DESPRE NOI

DESPRE NOI

Filiala Seghedin a ICR Budapesta a fost inaugurată în 2007 în baza acordului semnat în 2005 de miniştrii de externe ai României şi Ungariei. ICR Budapesta este primul Institut cultural român care a deschis o filială în ţara gazdă, iar filiala omoloagă a Centrului Cultural Ungar din Bucureşti funcţionează din 2006 la Sfântu-Gheorghe.

Seghedin este un oraş universitar, cu tradiţii culturale şi ştiinţifice de prestigiu, situat în regiunea de est unde se concentrează cea mai mare parte a comunităţii româneşti din Ungaria. La Universitatea din Seghedin funcţionează catedra de limbă şi literatură română. Tot aici se află redacţiile de radio şi de televiziune ale românilor din Ungaria.

Misiunea Filialei este promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale si creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti în ţara gazdă. Activitatea Filialei pune accentul şi pe promovarea şi susţinerea valorilor culturale ale comunităţii româneşti din Seghedin,  precum și din jurul orașului Jula.

Sediul este aşezat în inima oraşului, în Piaţa Dugonics nr.2, împreună cu alte două instituţii culturale: Alianţa Franceză şi Centrul Universitar Francofon, devenind astfel o adevarată „insulă latină”.

Filiala Seghedin organizează din iniţiativă proprie sau în colaborare cu parteneri locali evenimente culturale în toate domeniile artistice: film, muzică, teatru, fotografie, benzi desenate, tradiţie şi folclor, precum şi simpozioane academice.