Ianuarie - Calendar literar - Mihai EMINESCU
15 ianuarie 1850, Ipoteşti - 15 iunie 1889, Bucureşti poetul naţional al românilor, prozator şi jurnalist român Mihai Eminescu este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul
Iulie - Calendar literar - Victor Ion POPA
29 iulie 1895, Călmăţui, Galaţi - 30 martie 1946, în Bucureşti om de teatru şi literat polivalent a adus prin opera sa dramatică, regizorală şi pedagogică o contribuţie însemnată la evoluţia teatrului românesc dintre cele două războaie mondiale Este fiul
Iunie - Calendar literar - Păstorel TEODOREANU
30 iulie 1894, Dorohoi - 15 martie 1964, Bucureşti scriitor român, epigramist, gurmand şi iubitor de vinuri, cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel A fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, gurmand şi iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieşene
Aprilie - Calendar literar - Camil PETRESCU
22 aprilie 1894 - 14 mai 1957 romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist şi poet, iniţiator al romanului modern S-a născut la Bucureşti, la 22 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu şi al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului
August - Calendar literar - Marin PREDA
5 august 1922, Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman - 16 mai 1980, Mogoşoaia nuvelist, romancier, scriitor şi director de editură La 5 august 1922, în comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, se naşte Marin Preda, fiu al lui Tudor Călăraşu, „de profesie
Martie - Calendar literar - Ion CREANGĂ
1 martie 1837, Humuleşti - 31 decembrie 1889, Iaşi a fost un scriitor român, unul din cei patru mari clasici ai literaturii române Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii
Februarie - Calendar literar - Ion Luca CARAGIALE
1 februarie 1852, Haimanale, judeţul Prahova, astăzi I. L. Caragiale - 9 iunie 1912, Berlin cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români La 1 februarie 1852 s-a născut, în satul Haimanale, cel care avea să devină cel mai mare