- 20 January 2021
- Etichete Icr tel aviv Marcel iancu Pogrom bucuresti Arta Icr Holocaust Ambasada romaniei in israel
Evenimentul „80 years since the Pogrom of Bucharest. Commemoration through the work of Marcel Janco (Iancu)” (80 de ani de la Pogromul de la București. Comemorare prin opera lui Marcel Iancu), organizat de Ambasada României în Statul Israel, în parteneriat cu ICR Tel Aviv și cu Muzeul Israel, va fi difuzat online duminică, 24 ianuarie 2021, de la ora 19.00, pe paginile de Facebook ale ICR Tel Aviv și Ambasadei României în Israel.
Unul dintre cei mai remarcabili intelectuali evrei din generația sa, Marcel Iancu/Janco (1895-1984) a fost martorul Pogromului din București și a exprimat trauma pe care a trăit-o în desene impresionante. Evenimentul va marca comemorarea evenimentelor istorice din perspectiva operei de artă a artistului israelian de origine română Marcel Iancu/Janco și va reuni experți în arta israeliană și în istoria Holocaustului din România, precum și un membru al familiei Iancu.
În 2021 se împlinesc 80 de ani de la Pogromul Bucureștiului – un Kristallnacht românesc – care a avut loc în perioada 21-23 ianuarie 1941, fiind unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria Holocaustului din România. În acele zile tragice, Garda de Fier fascistă a masacrat 123 de evrei, a distrus sinagogi și a devastat peste 1000 de proprietăți evreiești.