- 27 April 2019 - 1 May 2019
- Etichete Icr tel aviv Academia de Muzică și Dans din Ierusalim Zimmer Tel Aviv Master class
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Institutul Cervantes, Academia de Muzică și Dans din Ierusalim și Zimmer Tel Aviv, vă invită la o serie de concerte și un master class susținute și conduse de violoncelistul Andrei Kivu în Israel, în perioada 27 aprilie – 1 mai 2019, la Ierusalim și Tel Aviv. Programul muzical al concertelor va conţine compoziţii din repertoriul propriu al artistului român, precum și improvizații de muzică clasică și muzică experimentală.
Programul complet al evenimentelor:
Sâmbătă, 27 aprilie 2019, ora 21:00, Zimmer Tel Aviv (Str.
Franzos nr. 12): Concert de improvizații și muzică experimentală. Andrei Kivu
va concerta alături de artiștii israelieni Yoel Zohar, Shmil Frankel, Daniel Davidovsky, Ron Katzir și Guy Dubius.
Biletele se pot achiziționa la intrarea în sala de concert.
Marți, 30 aprilie 2019, ora 18:30, Institutul Cervantes
din Tel Aviv (Str. Haarba’a nr. 28, etaj 4): Concert de muzică spaniolă și
română susținut de Andrei Kivu.
Intrarea la concert este liberă, în limita locurilor disponibile.
Programul muzical al concertului:
Gaspar
Cassado: Preludio-Fantasia, Gaspar Cassado: Intermezzo & DanzaFinale, Rogelio Huguet y Tagell: Flamenco, Alexander Arutunian: Impromptu, Pau Casals: Song of the Birds, Isaac Albeniz: Sevilla (transcripție pentru violoncel de Andrei Kivu), Maurice Ravel: Piece en forme de Habanera, George Enescu: Prelude (transcripție pentru violoncel de Andrei Kivu), Anatol Vieru: Gift, Doru Popovici: Carol, Ernest Bloch: Allegro din Suita nr. 3 pentru violoncel solo, Serge Kaufmann: Matana 2, Maurice Ravel: Khaddish, Maurice Ravel: L’enigme Eternelle
Miercuri, 1 mai 2019, ora 14:30, Academia de Muzică și Dans
din Ierusalim: Master class susținut de Andrei Kivu.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile
În cadrul master class-ului, Andrei Kivu susține o prelegere despre elemente esențiale de mecanică și fiziologie
a corpului, asociate cu interpretarea de muzică clasică la violoncel. De
asemenea, muzicianul va prezenta un proiect inedit, "Bach-ViolonCello", bazat pe transcripțiile realizate după Sonatele și Partitele de J. S. Bach pentru vioară.
Andrei Kivu este primul violoncelist român care a interpretat integralitatea suitelor lui Johann Sebastian Bach într-un singur concert. Andrei Kivu este şi singurul violoncelist român invitat să cânte la "Royal Festival Hall" (Londra), Lincoln Center (New York), Onassis Cultural Centre (Atena), Wiener Konzerthaus Neuer Saal (Vienna), Berghain (Berlin), "Wien Modern" (2002, Viena), "Warsaw Autumn" (2003, 2007), "Parramasala" (Sydney, 2011), "World Music Days" (1999, 2003, 2006). A fost recompensat prin numeroase premii la concursuri internaţionale de prestigiu: premiul I.N.M.C. (Consorţiul Internaţional de Muzică Nouă) pentru "activităţi excepţionale pentru un interpret, profesor şi cercetător" (Universitatea din New York, S.U.A.), premiul de excelenţă al revistei Musical Actuality, premiul "UNITER", premiul "Uchimura".