România la Târgul Internaţional de Carte de la Viena

În perioada 12 – 15 noiembrie 2009, Institutul Cultural Român organizează standul României la Târgul Internaţional de Carte de la Viena / Buch Wien 2009, eveniment cultural amplu care cuprinde atât un târg internaţional de carte, precum şi un important festival de literatură, Săptămâna Lecturii de la Viena/ Lesefestwoche, care se desfăşoară în spaţii neconvenţionale în perioada 9-15 noiembrie.
Standul României va avea ca temă aniversarea a douăzeci de ani de la căderea comunismului. Vor fi expuse peste 130 de volume aparţinând editurilor româneşti Academia Civică, All, Art, Cartea Românească, Curtea Veche, Humanitas Clasic, Ideea Europeană, Igloo Media, Paralela 45, Polirom, Vremea, IDEA, Nemira, Editura Institutului Cultural Român, precum şi o selecţie dintre cele mai reprezentative titluri apărute în străinătate prin programele de finanţare derulate de Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii.

La invitaţia Institutului Cultural Român, scriitorii Lucian Dan Teodorovici şi Ion Vianu vor susţine lecturi publice la Forum Literatur. Vineri, 13 noiembrie, Lucian Dan Teodorovici va citi un fragment din romanul Circul nostru vă prezintă... (Polirom, 2007), tradus în limba germană de Georg Aescht, iar sâmbătă, 14 noiembrie, Ion Vianu va citi din cel mai recent roman al său, Tsilla, aflat în curs de publicare la Editura Polirom. Lecturile şi discuţiile – în limba germană – vor fi moderate de reputatul scriitor austriac Jan Koneffke.
La invitaţia organizatorilor Buch Wien 2009, Centrul Naţional al Cărţii va participa la seria de dezbateri despre traduceri şi politici de finanţare editorială – „On Translation". Vineri, 13 noiembrie, Corina Bernic (şef serviciu CENNAC) va prezenta în cadrul acestor conferinţe activitatea Centrului Naţional al Cărţii, strategiile româneşti de implementare a programelor de finanţare a traducerilor, precum şi rezultatele obţinute în cei trei ani de derulare a acestor programe. La conferinţe vor participa fundaţii şi instituţii internaţionale precum Erste Stiftung, Comisia Europeană, Ministerul de Externe al Austriei, NextPage (Bulgaria), Federation of European Publishers etc.
În cadrul Săptămânii Lecturii de la Viena, ICR Viena va organiza duminică, 15 noiembrie, o lectură scenică din mai mulţi autori români contemporani. Actorii Manuela Seidl, Marius Schiener, Marlene Mürwald, Oliver Köllner vor citi fragmente din piesele Amalia respiră adânc de Alina Nelega, Vitamine de Vera Ion, Aliens With Extraordinary Skills de Saviana Stănescu şi Bucharest Calling de Peca Ştefan.

Mai multe detalii despre Târgul Internaţional de Carte Buch Wien 2009 şi Săptămâna Lecturii de la Viena găsiţi pe site-ul www.buchwien.at



Programul evenimentelor:

Vineri, 13 noiembrie, ora 11.30 – Messe Wien, Forum Literatur
Lucian Dan Teodorovici va citi un fragment din romanul Circul nostru vă prezintă... (Polirom, 2007). Traducere în limba germană: Georg Aescht.

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 13.00 – Messe Wien, Forum Literatur
Ion Vianu citeşte din ultimul său roman Tsilla aflat în curs de publicare. Traducere în limba germană: Georg Aescht.

Duminică, 15 noiembrie, ora 11.30 – eveniment organizat de ICR Viena
Actorii Manuela Seidl, Marius Schiener, Marlene Mürwald şi Oliver Köllner vor citi fragmente din patru piese ale unor dramaturgi români contemporani: Amalia respiră adânc de Alina Nelega, Vitamine de Vera Ion, Aliens With Extraordinary Skills de Saviana Stănescu, Bucharest Calling de Peca Ştefan.