Regulament privind acordarea Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2019

UPDATE 26.09.2019

Vă prezentăm nominalizările Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare Constantin Brâncuși Târgu Jiu privind acordarea Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2019

***

Premiul Național „Constantin Brâncuși” este acordat anual unei personalităţi culturale, din ţară sau din străinătate, care aduce o contribuţie remarcabilă în cercetarea operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi, în urma selectării efectuate de o comisie de critici de artă agreati de Centrul „Constantin Brâncuşi” de la Târgu Jiu şi Institutul Cultural Român.

Ambele instituții partenere vor nominaliza câte trei artiști.

Premiul Național Constantin Brâncuși a fost instituit la propunerea Institutului Cultural Român și a devenit o constantă în zona artelor vizuale din țară.

Ceremonia de acordare a Premiului Național Constantin Brâncuși va avea loc la Târgu Jiu, în cadrul Galei de decernare a Premiilor Uniunii Artiştilor Plastici din România, pe data de  27 octombrie 2019.

Regulamentul de acordare a premiului și membrii comisiei de jurizare, aici.


COMISIA DE JURIZARE

1. Pavel Șușară - președinte

2. Vlad Ciobanu - membru

3. Nicolae Flaissig - membru

4. Radu Boroianu - membru

5. Tiron Napoleon - membru

Secretar: Elena Brotea


Regulament privind acordarea Premiului Național „Constantin Brâncuși” 2019 Nominalizări Premiul Naţional Brâncuşi. Centrul de Cercetare Documentare și Promovare Constantin Brâncuși Târgu Jiu