- 30 September 2020
- Etichete Pianista Morta Grigaliūnaitė George Enescu ICR ICR Londra
Seria de concerte Enescu, organizată de ICR Londra începând cu anul 2007, o are ca invitată, pentru concertul de deschidere a stagiunii 2020-2021, pe pianista Morta Grigaliūnaitė. Programul din 1 octombrie va include două lucrări în premieră în seria noastră de concerte, scrise de compozitorul leton Pēteris Vasks și compozitoarea poloneză Grażyna Bacewicz.
Program:
Pēteris Vasks – Peisaj Alb (Baltā ainava)
Ludwig van Beethoven – Sonata pentru pian Op. 31 Nr. 2 în re minor “The Tempest”
George Enescu - Sarabande din Suita de pian Op. 10 Nr. 2
Grazyna Bacewicz - Concert Krakowiak
Pianista lituaniancă Morta Grigaliūnaitė a început studiul pianului la vârsta de opt ani. Și-a urmat studiile universitare la Royal Academy of Music în Londra, Hochschule fur Musikund Tanz în Koln și Escuela Superior de Musica Reina Sofia în Madrid. A câștigat premii și burse oferite de Yamaha Pianos, Sterndale Bennett Prize, EPTA Piano Compeition și M. K. Ciurlionis Piano Competition. După debutul ei în 2005 cu Filarmonica Națională a Lituaniei, a apărut ca solistă cu National Lithuanian Symphony Orchestra, St. Christopher’s Chamber Orchestra, Georgian State Orchestra și Azerbaijan State Chamber Orchestra și a concertat în săli precum Berliner Philharmonie, Wigmore Hall și UNESCO Paris Headquarters. În 2019 pianista a lansat primul ei CD dedicat compozitoarei Grażyna Bacewicz.
O atenție deosebită o acordă și compozițiilor lui George Enescu, de care pianista Morta Grigaliūnaitė este foarte atașată, interpretându-le în programele sale pe diverse scene muzicale internaționale.
Când: joi, 1 octombrie 2020, ora 19:00
Unde: Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, London SW1X 8PH
Intrarea este liberă. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia Covid-19, locurile din sală sunt limitate. Cei interesați să participe sunt rugați să se înregistreze aici.
Concertul va fi înregistrat și difuzat online joi, 8 octombrie, la ora 19:00.
Reguli de vizitare în siguranță
Suntem încântaţi să vă primim din nou în sediul nostru şi ne dorim să aveţi parte de o vizită plăcută, în condiţii de siguranţă deplină. Vă rugăm să ne fiţi alături în efortul de a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2 şi a atenua efectele acestuia, respectând cu stricteţe regulile de igienă personală, distanţare fizică şi acces în clădire. Vă rugăm să păstraţi distanţa de siguranţă de cel puţin 2m faţă de ceilalţi vizitatori şi personalul cu care intraţi în contact și să purtaţi o mască pe întreaga durată a vizitei. Vom pune la dispoziție gel dezinfectant. Numărul maxim într-un grup de vizitatori este șase.