Miercuri, 7 iulie 2010, începând cu orele 17.00, în Sala de conferinţe a Accademia di Romania va avea loc rezentarea romanului La farfalla dalle ali bruciate de Ştefan Damian (Edizioni Nemapress 2009).
În prezenţa autorului, vor lua cuvântul dl. Guido Melis, membru al Camerei Deputaţilor Republicii Italiene, Responsabil cu raporturile dintre Italia şi România în cadrul Asociaţiei de prietenie Italia – România, d-na Neria De Giovanni, director al editurii Nemapress şi Preşedinte al AICL-Asociaţia Internaţională a Criticilor Literari, precum şi prof. Aldo Jatosti (AICL Italia).
La farfalla dalle ali bruciate (Fluturele cu aripi frânte) este cel mai recent roman al lui Ştefan Damian, poet, scriitor şi eseist român, cunoscut traducător de literatură italiană în limba română, profesor de literatură italiană la Catedra de Limbi şi Literaturi Romanice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Secretar General al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari.
Romanul - a cărui acţiune se desfăşoară într-un oraş de provincie din România anilor 1980 - poate fi considerat o metaforă a agoniei libertăţii sub un regim despotic. Un roman despre postcomunism, prefaţat de criticul literar şi poetul Bruno Rombi.