Introducere

Anii 1989 – 1990 au însemnat pentru România, în contextul general european, căderea sistemului politic comunist, care a subjugat ideologic, cultural, economic şi, nu în cele din urmă, social, timp de 5 decenii, populaţia ţării. Din 1948 până în 1989, Gheorghe Gheorghiu-Dej, urmat de Nicolae Ceauşescu din 1965, au instaurat în România dictatura comunistă, adusă pe cele mai înalte culmi ale măreţiei ei – persecuţie, sărăcie, cenzură şi minciună „compensate" de omul nou, planuri cincinale, propagandă şi manifestări de 1 Mai şi de 23 August. Împotriva acestui sistem, împotriva acestor mecanisme de manipulare şi de coerciţie a masei populaţiei, foarte puţine voci au putut răzbi să se facă auzite. Şi acest fapt i-a costat pe unii viaţa, alţii au trăit mai mult în închisori şi în „tratamente corecţionale", alţii au fost „liberi" sub vigilenta supraveghere a serviciilor specializate ale Securităţii, alţii au fost nevoiţi să se exileze politic.
În fiecare lună a anului 2010, ICR Praga va prezenta o personalitate română care s-a împotrivit sistemului comunist, fie din exil, fie din România.