
În
perioada 8-16 aprilie, la Wrocław, Capitala Culturală Europeană în 2016, va
avea loc ediția 30, jubiliară, a Festivalului Musica
Polonica Nova, organizată într-o clădire iconică a orașului,
Narodowe Forum Muzyki (Forumul Național
al Muzicii), unul dintre cele mai noi și
spectaculoase spații muzicale construite în Polonia
ultimului an. Programul manifestării, al cărei organizator este Uniunea
Compozitorilor din Polonia, își propune să găsească
răspunsul la veșnica dilemă: ce este mai valoros și
comunicativ în muzică, ce îi corespunde mai mult - transmiterea emoțiilor,
trăirea, receptarea senzorială a sunetelor și
structurarea lor sau construcția logică, forma,
utilizarea celor mai noi cuceriri ale științei și
tehnicii? În acest cadru se înscriu atât ciclul de opere cibernetice, bazate pe
scrierile lui Stanisław Lem (Ciberiada), cât și
compoziții mai „clasice" din punct de vedere al abordării materialului
muzical. În cadrul Festivalului vor avea loc întâlniri cu jurnaliști,
compozitori și critici muzicali. La ediția
din acest an vor participa, printre alții,
Orkiestra Muzyki Nowej, defunensemble, LUX:NM, Cellonet, Kuba Badach, Adam
Bałdych, Musiques Nouvelles, NFM Filharmonia Wrocławska, Benjamin Shwartz.
ICR Varșovia susţine participarea la Festivalul Musica Polonica Nova de la Wrocław cu lucrarea muzicală „HAIKU FROM ROMANIA", bazată pe fotografiile artistului român Andrei Baciu, în data de 14 aprilie.
Lucrarea „HAIKU PENTRU ROMÂNIA" a fost comandată de Institutul Polonez al Muzicii şi Dansului cunoscuţilor compozitori și interpreți polonezi de muzică contemporană Tadeusz Wielecki (directorul prestigiosului Festival Internaţional de Muzică Contemporană „Toamna Varşoviană", cea mai mare manifestare de gen din Europa Est-Centrală), Ryszard Latecki (vicepreşedintele Asociaţiei Poloneze de Muzică Contemporană), Szabolcs Esztenyi şi Hubert Zemler. Piesa reprezintă o incursiune în spaţiul minimalist al fotografiei poetice din ciclul „Winterly Haiku" de Andrei Baciu. „Poet al fotografiei", el creează imagini extrem de subtile, cu un puternic mesaj poetic. Sunt surprinse pustietatea şi tăcerea, expresia şoaptei şi a mişcării minimale, vastitatea peisajului de iarnă şi strigătul păsărilor care conduce atenţia la „aici şi acum". Fotografiile lui Andrei Baciu reprezintă sursa creatoare pentru partiturile de muzică contemporană ale lucrării mai sus menţionate.
Publicul polonez va avea prilejul să asculte „HAIKU FROM ROMANIA" în cadrul ciclului de concerte - expoziţii cu titlul Partituri Fotografice, incluse în programul Festivalului Musica Polonica Nova.
Provocarea pe care o adresează artiştilor invitaţi organizatorii Partiturilor Fotografice este aceea a căutării relaţiei dintre imagine şi sunet, dintre fotografie şi muzica contemporană, a întâlnirii creatoare dintre fotografi şi muzicieni în cercul muzicii contemporane. În timpul fiecărui concert, publicul descoperă fotografiile - partituri, interpretate, la un anumit moment, de muzicieni. Seria Partiturilor Fotografice are deja tradiţie şi un public consacrat. Fiecare concert-expoziție este o premieră, scopul Partiturilor Fotografice fiind crearea de opere muzicale noi, inspirate de fotografie.