Ohara Koson. Xilogravuri
japoneze din colecția Adrian Ciceu
04.07.2021 - 12.10.2021
Curator: dr.Ioan Paul Colta
Colaborator: Joanna Haba
Vernisaj: 04.07.2021, ora 12.00, în prezența curatorului român
Muzeum Sztuki i Techniki Japońskiej
Manggha / Muzeul Artei și Tehnicii Japoneze Manggha
ul. M. Konopnickiej 26, Cracovia
Expoziția prezentată la Cracovia este dedicată memoriei lui Adrian Ciceu (1939-2017), muzician român de jazz și colecționar de artă asiatică. Gravurile expuse a Muzeul Manggha provin din colecția lui Adrian Ciceu și sunt opera lui Ohara Koson, unul dintre cei mai renumiți artiști japonezi, din secolul al XX-lea, care a conceput xilogravuri din genul kacho-ga - în traducere imagini cu păsări și flori, una din temele centrale ale artei nipone.
„L-am cunoscut pe muzicianul și colecționarul Adrian Ciceu (1939-2017) în anul 2004, în localitatea Măgura de lângă Brașov – într-o ambianță pastorală, pe o culme, într-un peisaj rupt dintr-o pictură japoneză.Mai târziu, în timpul unei vizite la Berlin, i-am descoperit pasiunea pentru Orientul Îndepărtat și i-am admirat colecția de artă asiatică. În acel moment descopeream o cultură care-mi fusese până atunci necunoscută și care m-a cucerit pe loc. Am petrecut atunci împreună mai multe zile care mi-au schimbat cursul vieții. În următorii ani m-am bucurat de prietenia unei persoane cu cunoștințe vaste și gust rafinat, adept al budismului zen – pe acest drum a rămas cu smerenie până la final.
Adrian Ciceu s-a născut în anul 1939 la Cluj-Napoca. A luat primele
lecții de muzică în orașul natal, apoi a studiat la Conservatorul din
București, specializându-se în instrumente de percuție. Cu arta Orientului
Îndepărtat a luat contact prima dată ca student și de la bun început s-a simțit
atras de ea cu o putere pe care – spunea el – nu era capabil să o explice
rațional. Pasiunea s-a născut cu prilejul vizitării unei expoziții de gravuri
japoneze la Muzeul Național de Artă din București, dedicată creației lui
Katsushika Hokusai.Lucrările marelui artist l-au marcat profund.Mulți ani mai târziu printre operele preferate ale lui
Adrian se numărau în continuare desenele lui Hokusai, așa numite Manga, publicate
în câteva volume.
Primul obiect din colecție l-a cumpărat la începutul anilor ’70, a fost o xilogravură nishiki-e reprezentând doi cocori plini de grație.Deșo anticarul nu știa cine este autorul și în ciuda prețului ridicat, Adrian a cumpărat lucrarea fără să șovăie. L-a fermecat mai ales influneța picturii tradiționale japoneze (nihon-ga), vizibilă în compoziția și picturalitatea prezentării. Mai târziu a aflat că creatorul lucrării intitulate Doi cocori, era Ohara Koson (1877-1945), unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului shin-hanga.
Din acel moment, Adrian și-a concentrat atenția asupra graficii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și primei jumătăți a secolului al XX-lea. A admirat întotdeauna valorile artistice și tehnice uimitoare, în ciuda faptul că multă vreme xilogravurile provenind, de pildă, din perioada târzie Meiji nu se bucurau de o apreciere deosebită din partea criticielor și colecționarilor.
Expoziția intitulată Ohara Koson. Xilogravuri japoneze din colecția Adrian Ciceu, organizată la Muzeul Manggha din Cracovia, este dedicată memoriei lui Adrian Ciceu, ca un omagiu adus marii sale pasiuni pentru grafica japoneză. Publicul va avea ocazia să admire 40 de xilogravuri nishiki-e semnate de Ohara Koson, toate din colecția artistului român.”
dr. Ioan Paul Colta