Prima expoziţie de istorie contemporană a Muzeului Naţional de Istorie a României în străinătate, după 16 ani
Institutul Cultural Român din Varşovia, împreună cu Primăria Oraşului Varşovia, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Palatul Culturii şi Ştiinţei din Varşovia, organizează expoziţia „Comunismul în România: 1945-1989", în Sala Korczak a Palatului Culturii şi Ştiinţei din Varşovia.
Amenajată în spaţiile Palatului Culturii şi Ştiinţei, imensa clădire ridicată în stil realist socialist chiar în centrul Varşoviei, expoziţia reuneşte documente, afişe, legitimaţii, decoraţii, artă oficială, obiecte propagandistice, uniforme etc., care pun în evidenţă aspectul imediat al sistemului comunist din România şi al cultului personalităţii. Exponatele au fost organizate pe mai multe capitole: Sovietizarea României, Partidul-Stat, Represiunea şi rezistenţa, Economia României în timpul regimului comunist, Politica externă, Cultul personalităţii, Revoluţia din 1989. La organizarea acestei expoziţii şi-au dat concursul Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, Fundaţia Academia Civică – Memorialul Sighet. Aceasta este prima expoziţie de istorie contemporană a Muzeului Naţional de Istorie a României în străinătate, după 16 ani.
Vernisajul are loc în data de 11 decembrie 2007, la ora 18.30. În deschidere vor vorbi Małgorzata Naimska, Director pentru proiecte internaţionale al Departamentului de Cultură al Oraşului Varşovia, Gabriel C. Bârtaş, Ambasadorul României în Polonia, Radu Coroamă, Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României şi Dorian Branea, Directorul Institutului Cultural Român din Varşovia.
Expoziţia va putea fi vizitată de publicul polonez până în data de 27 decembrie 2007.
Contact media: Institutul Cultural Român din Varşovia, e-mail: warszawa @ icr.ro,
tel.+ 48 22 828 12 78. Persoană de contact: Olimpia Resteman