- 7 March 2019
- Etichete Icr Icr londra Mirel iancovici Jeroen Riemsdijk Concertele enescu
Seria „Concertelor Enescu” de la ICR Londra îi are ca invitați speciali,
la concertul din 7 martie 2019, pe reputatul violoncelist român Mirel Iancovici, alături
de pianistul olandez Jeroen Riemsdijk. Cei doi muzicieni vor omagia geniul
muzical al lui George Enescu, interpretând câteva dintre cele mai recunoscute
lucrări ale sale (Doina, Preludio monodico, Lăutarul și Sonata „Torso”), precum
şi compoziţii ale renumiţilor săi profesori de la Conservatoarele din
Viena şi Paris: Robert Fuchs, Jules Massenet şi Gabriel Fauré.
Mirel Iancovici
este un binecunoscut violoncelist, profesor, compozitor, aranjor și dirijor
român. După ce a studiat, atât sub îndrumarea lui Serafim Antropov, cât și a
lui Radu Aldulescu și a lui Paul Tortelier, la Universitatea Națională de
Muzică din București, a câștigat mai multe competiții internaționale
prestigioase, inclusiv „Gaspar Cassado” în Florenţa, „Imperial Tobacco Cello Competition”
în Bristol şi „Pablo Casal Centenary” în Barcelona. Muzicianul a susţinut
recitaluri în faimoase săli de concerte din lume, printre care amintim Carnegie
Hall, Lincoln Center New York, Filarmonica din Berlin, Royal Festival Hall şi
Wigmore Hall. Participând la festivaluri precum „Yehudi Menuhin Festival” în
Gstaad, „Upper Galilee Chamber Music Days”, Israel sau Festivalul „George
Enescu” din Bucureşti, el a colaborat cu artişti distinşi precum Claudio
Abbado, Philippe Entremont, Herman Krebbers, Silvia Marcovici, Raphael Oleg,
Ghenadie Rozhdestvensky, Yoav Talmi, Paul Tortelier, Han de Vries şi Gerard
Wyss. În prezent, Mirel Iancovici predă la Conservatorul din Maastricht şi
Conservatorul Fontys din Tilburg, Olanda, susținând şi ore de masterclass în
Franţa, Germania, Italia, Irlanda, Olanda, Polonia, România, SUA şi Coreea de
Sud.
Pianistul, profesorul și scriitorul Jeroen
Riemsdijk este autorul cărții The Golden Fingers Technique for
Pianists. The art of Passagework, lucrare ce a fost distribuită în întreaga
lume. Discografia sa include compoziţii ale lui Shostakovich, Rääts,
Khachaturian şi ale compozitorilor olandezi Wim Zwaag şi Robert Quodbach.
Jeroen Riemsdijk predă pian şi compoziţie la Conservatorul din Maastricht. Ca
interpret, Jeroen a obţinut diploma „Konzertdiplom” la Folkwang Musikhochschule
în Essen, alături de pianistul rus Boris Bloch. Jeroen Riemsdijk a colaborat cu
numeroși artişti renumiţi, printre care îi amintim pe Gustav Rivinius, Levon
Mouradian, Johan van Iersel, Floris Mijnders, Arno Pieters, Leon Bosch,
Wolfgang Meijer, Henk Guitart, Yuri Zhislin, Levon Chilingirian, Massimo
Merceli, Norbert Nozy, Jean-Pierre Cnoops, Szymon Marciniak, Ian Clarke, Gabi
Riet van Pas, David Abrahamyan, Allar Kaasik, Philippe Bernold.
Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și programul muzical al
ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon/.