În limba română.
"Am ales, dintre toate posibilităţile, pe aceea liberă, elastică, a Dicţionarului numit de noi Neconvenţional, din dorinţa de a înfăţişa cititorului nu numai autori şi opere extrase din magma vieţii, şi izolate, ci şi aerul timpului, mişcarea ideilor, starea pasiunilor, apoi lumea propriu-zisă a literaturii: reviste, editori, animatori, librari, anticari, cenacluri, asociaţii scriitoriceşti, cafenele, prieteni ai artei, duşmani ai artei. În felul acesta vom înţelege cum şi de ce s-a creat ceea ce s-a creat. [...] "Pe unii a surprins faptul că scriitorii apar nu numai la litera lor (Blecher la B, Călugăru la C) ci pretutindeni, sub diferite subtitluri (substantive comune) fără legătură cu ordinea alfabetică. Pe Sebastian îl întâlnim la A, pe Aderca îl vom întâlni, desigur, undeva la S. Ideea noastră este că marii scriitori nu sînt apariţii de-un moment într-un spectacol, ci personaje principale pe care le vrem prezente pe scenă de la ridicarea cortinei la final."
(Alexandru Mirodan, Dicţionar neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română, Cuvânt înainte, vol I, A-B-C, 1986)
"Într-un fel, Mirodan a procedat ca un cultivator de specii răsădite experimental şi diversificate în seră. În minuscula lui redacţie, a colectat informaţii, referinţe, documente, imagini inedite, abil combinate spre a obţine fertilizarea parcelelor presupus aride din cîmpul istoriei literare. Şi-a alcătuit o întinsă reţea arhivistică (constant îmbogăţită de corespondenţi benevoli iviţi din toată lumea), hotărît a diminua zonele devenite pîrloage, cu convingerea că e posibil a împăca savoarea roadelor rîvnite cu respectarea regulilor inerente cercetării. N-ar fi de mirare să se afle cîndva că planificatorul operaţiunii a procedat pragmatic, captivat de surprizele investigaţiilor în laboratorul pus în funcţiune riguros. De aici, strategia „zîmbetului pe buze" în faţa feluritelor prejudecăţi didactico-pedagogice. „Neconvenţional" vrea să spună că avem de-a face cu un dicţionar relaxat, ferit de crispări şi de inhibiţii tradiţionale."
(pentru a citi tot articolul: http://www.observatorcultural.ro/Trufandale-altoiuri-si-hibrizi-din-se-re-le-Mirodan*articleID_21305-articles_details.html)
"Deşi respectă criteriul alfabetic, autorul dicţionarului e neconvenţional şi vorbeşte şi de alţi scriitori, al căror rând va veni în alt volum, introducându-i cu ajutorul unor cuvinte-cheie, care fac parte din seria D-E-F. Dincolo de acestea, Al. Mirodan scrie literatură curată, articole despre diferiţi scriitori, majoritatea formând mediul pentru un B. Fundoianu sau Virgil Duda. Dicţionarul e mai mult decât l-ar arăta titlul, el cuprinzând scrisori, memorialistică, o bogată şi fascinantă ilustraţie. Pentru cei care sunt la curent cu viaţa literară românească din acest secol, Dicţionarul lui Al. Mirodan e dătător de melancolii si revelatii, atâtea nume apărute şi dispărute spre Buenos Aires, Sao Paulo, New York sau Ierusalim, reapărând în plus cu informaţiile despre viaţa lor la zi, scrise de un om pentru care scrisul nu e un simplu hobby, ca-n atâtea cazuri, ci forma a spiritului, a vieţii, în cele din urmă."
(Nicolae Prelipceanu, în România liberă, 30 iulie 1998)
"La origini, Dicţionarul... acesta are un model călinescian. E cert că pe autor l-a fascinat aspectul de Muzeu Carnavalet al marii istorii a literaturii române din 1941, cu portretele ei epice, cu iconografia ei captivantă, cu întorsăturile ei şocante şi indimenticabile. Al. Mirodan reuşeşte, pe această linie, o carte-spectacol, mereu imprevizibilă, în care-şi pune în valoare felurite talente: pe cel de muzeograf, de dramaturg, de prozator, de umorist melancolic şi, last but not least, pe cel de critic literar.
Nonconformismul anunţat din titlu te ia în primire de la prima pagină a acestui al doilea volum (D-E-F; şi-mi reproşez din răsputeri că mi-a scăpat şi nu l-am citit pe primul). În ordinea alfabetică a cărţii figurează, ca titluri de articol, nu doar nume de scriitori, ci şi substantive comune (ca, de pildă: "dambla", "dedicaţie", "dejun" "despuiere", "eveniment", "farsă", "frică", noţiuni sub care se plasează un episod memorialistic, un document, o reflecţie sau o microantologie (cum e în cazul celor cu un conţinut mai larg, ca "editori", "evrei" etc.). Aceste cuvinte funcţionează ca nişte madlene proustiene. De fapt, chiar şi termenului de "scriitori", din titlu, i se lărgesc la maximum malurile: intră astfel şi oameni ca Jacques Elias (pentru donaţiile sale către Academie), medici, editori (Şaraga, Samitca, Benvenisti ş.a.). Pretextul coagulant e adesea surprinzător: sub genericul "fatal (act)", aflăm cîte o scurtă evocare a acelor scriitori evrei de limbă română care şi-au luat singuri viaţa (Steuerman-Rodion, Voronca, Celan, Baranga, Gherasim Luca); sub titlul "disperare", e vorba de alt sinucigaş.
În articolele monografice propriu-zise, Al.Mirodan schimbă, inventiv, strategia de la caz la caz. "
(George Pruteanu, Dilema, nr. 262, 6 feb. 1998; pentru a citi tot articolul: http://www.pruteanu.ro/CroniciLiterare/262mirodan.htm)
