Dezbatere literară, în Grădina ICR: „Prin poezie s-a păstrat demnitatea ființei umane“

În preambulul Galei Poeziei Române Contemporane, joi dimineață, de la ora 11.00, a avut loc, în grădina ICR, dezbaterea „Poezia română în actualitate”, la care au participat scriitorii Gabriel Chifu, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Horia Gârbea, Varujan Vosganian.  Gabriel Chifu, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, a subliniat că, în România, se citește foarte puțin. Scriitorul Nicolae Prelipceanu a punctat că poetul nu se adaptează gustului public și nu adună masele populare. „De când a apărut romantismul, poezia a abandonat funcția comunicării și a început să tulbere lumea și să observe partea mai întunecată a vieții. Poezia modernă face tot ce poate pentru a nu comunica prea clar, pentru a nu se ideologiza. Spre sfârșitul modernismului, avangarda a tulburat și mai mult lucrurile, eventuala mulțime care ar fi putut recepta poezia s-a diminuat. Lumea s-a orientat în alte direcții decât acelea de ideal, frumusețe, puritate. Ce opțiuni avem? Ori ne rinocerizăm, ori continuăm solitar și solidar cu cine simte ca noi“, a spuns scriitorul.

La rândul său, Varujan Vosganian a amintit despre vechile profesii, remaioza de ciorapi, pălărierul, sacagiul, coșarul sau ceaprazarul, și despre „poezia“ acestor meșteșuguri pe cale de dispariție. „Poezia e o secreție endocrină a ființei umane, nu e legată strict de receptare. Poezia e în noi înșine. Pe scriitori nu îi poate da nimeni afară, pentru că aceștia sunt proprii angajați. Poezia a câștigat dintotdeauna în fața autorităților și a politicii. Prin poezie, s-a păstrat demnitatea ființei umane. Poezia  rămâne o cetate de neatacat, care nu poate fi cucerită de nicio autoritate, de nicio forță, de nicio dictatură. Poezia rămâne miezul fierbinte al ființei umane“, a subliniat Vosganian.

Cu poeții douămiiști s-a rupt firul, a spus, în timpul dezbaterii, scriitorul Liviu Ioan Stoiciu, subliniind că între poeții douămiiști sunt și unii nealineați. „După Revoluție au apărut promoția anilor 1990 și generația anilor 2000, poeți cumva rămași în umbra optzeciștilor“, a precizat Liviu Ioan Stoiciu. 

Apariția tiparului digital, combinată cu mărirea populației, a dus ca tirajul cărților să scadă, însă numărul de titluri de cărți de poezie să crească. „Însă calitatea nu se regăsește întotdeauna în cantitate, iar poezia rămâne, din păcate, și apanajul multor amatori care încearcă să scrie poezie contemporană. Sensibilitatea postmodernă s-a modificat în timp, suntem în perioada masificării literaturii. A crescut însă, în zilele noastre, importanța poeziei în plan individual", a precizat Horia Gârbea, la dezbaterea literară organizată de ICR.  „Dincolo de plusuri și de minusuri, putem să ne punem la egal cu oricare dintre marile literaturi ale lumii prin poezia românească scrisă de-a lungul timpului, de care putem fi mândri cu adevărat. ICR este onorat să organizeze, în 2020, această dezbatere în deschiderea Galei Poeziei Române Contemporane “, a conchis Andrei Novac, director al Centrului Cărții din cadrul ICR, care a moderat întâlnirea.

***

A X-a ediție a Galei Poeziei Române Contemporane, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Cărții, și Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii, a avut loc joi, 10 septembrie, în Grădina Institutului Cultural Român.

Legendara trupă Phoenix a deschis evenimentul, la ora 17.00, cu un recital extraodinar susținut în Grădina ICR. 

Moderatorul Galei Poeziei Române Contemporane a fost Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, iar prezentările poeților participanți au fost realizate de criticii literari Răzvan Voncu și Daniel Cristea-Enache.

În timpul galei s-a rememorat un episod celebru din istoria acestui eveniment desfășurat în București, Alba-Iulia, Iași. În 2011, la prima ediție a Galei Poeziei Române Contemporane, Nicolae Manolescu întreba, la Ateneul Român, dacă „mai e nevoie de poezie”, ca tot domnia-sa să răspundă: „Poezia spune pe limba ei ceea ce nici o altă limbă n-o poate spune. Poetul ne spune ceva esențial”. Furtuna de aplauze ale celor 800 de spectatori din Sala Mare a Ateneului a confirmat atunci, ca și acum, după zece ediții, în grădina ICR, că literatura română are o voce puternică, cu foarte mulți receptori.

Poetul Andrei Novac, directorul Centrului Cărții, a fost gazda galei de la ICR. În program au fost selecționați poeții: Adrian Alui Gheorghe, Hanna Bota,á Gabriel Chifu, Ion Cocora, Vasile Dan, Horia Gârbea, Ovidiu Genaru, Vasile Igna, Nora Iuga, Aurel Pantea, Ioan Pintea, Savu Popa, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Grete Tartler, Floarea Țuțuianu, Mihók Tamás, Ioan Văcărescu, Marcel Vișa, Varujan Vosganian.

Pentru ediția de anul aceasta a Galei Poeziei Române Contemporane, zece critici literari au propus câte o listă de 20 de poeți reprezentativi care să participe la Gală. Dintre toate nominalizările, Nicolae Manolescu, selecționerul galei, i-a ales pe cei mai importanţi 22 poeţi români din toate generațiile.

Seara Galei Poeziei Române Contemporane s-a încheiat  cu un nou microrecital Phoenix, iar Nicu Covaci, liderul trupei, a citit o poezie scrisă de el, înainte de a interpreta hiturile rock, inspirate de folclorul românesc, care au cucerit generații de tineri. Legendara trupă s-a născut în 1962 la Timișoara, fiind deschizătoare de drumuri de la beat la rock psihedelic, de la hard rock  la rock progresiv și etno rock.

Spectacolul ediției de anul aceasta a galei a fost transmis live pe pagina Facebook a ICR și înregistrat de TVR. De asemenea, în timpul pauzelor, actorul Gavril Pătru a recitat din poeziile lui Nichita Stănescu, Emil Brumaru, Marin Sorescu, Ion Horea, Petre Stoica, Mircea Ciobanu.