- 1 March 2007 - 15 May 2007
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Arta Jurnal Arta contemporana
Traseul include oraşe cu comunităţi româneşti puternice, reprezentanţii acestora fiind invitaţi să ia parte la întâlnirile şi dezbaterile organizate. O motivaţie a acestei iniţiative este legată de faptul că, odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, comunicarea etnicilor români din aceste zone cu ţara de origine va cunoaşte obstacole suplimentare.
Coordonatorul programului este Ştefana Mărmureanu, expert în cadrul ICR.
Expoziţia de artă contemporană românească itinerată în cadrul proiectului cuprinde lucrări semnate de Viorel Mărginean, Ion Grigore, Marcel Chirnoagă, Vasile Carp, Eugen Palade, Dorin Coltofeanu, Felix Lupu, Mihai Dumitru, Ştefana Grimalschi, Ioan Popa, Eugen Palade, Ilie Ardeleanu, Ion Sălişteanu, Vasile Pop-Negreşteanu, Octavian Penda, Cristian Tarbă, Marin Gherasim, Viorel Grimalschi, Anca Boeriu, Florin Stoiciu, Adriana Boerescu, Bob Niculescu, Mariana Cîmpeanu, Vlad Ciobanu, Elena Murariu, Camelia Popa, Violeta Carp, Andrei Constantin, Ştefana Mărmureanu.
Partener de proiect: Comisia Naţională a României pentru UNESCO
Parteneri media: TVR, JURNALUL NAŢIONAL
1. Drumul spre Astana
E dimineaţa devreme. Burniţeaza şi Bucureştiul e tacut. Suntem, în sfarşit la un pas de plecarea reala, a noastra, a celor 8: jurnalisti, artisti. Peronul e brusc neîncapator. Lucrari de arta carti, albume de arta, bagaje, vin - şi noi avem vin bun, nu-i aşa? - ca sa le aratam cazacilor din îndepartatele puste ca soarele e mai darnic la sud, boaba e mai dulce, graiul e mai iute şi parca mai melodios - pachete, pacheţele...
Trenul a venit. Gata! Drum bun! Gonim spre graniţe. In nordul Moldovei e soare rece şi oleaca de zapada. Ucraina colţuroasa, Kazahstanul, Kirgistanul şi apoi trufaşa Rusie. Jumatate de Pamânt.
La frontiera ne-am ridicat pe şine. Se schimba cu unele mai largi, potrivite cu distanţele care se întind în faţa noastra. Sute de tone de fier au fot ridicate încet, încet, fara nici o zdruncinatura, de uriaşe macarale; şiruri de roţi largi - bughie - au înaintat pe sub burta vagoanelor noastre.
Aventura abia acum începe. Pana la Astana mai sunt 4 zile.
2. Inainte de Volga
Dupa jumatate de zi petrecuta in Kiev ne-am suit cu chiu cu vai in trenul cu destinatia Astana.
Numarul si volumul bagajelor au trezit lacomia ucrainienilor. Drept pentru care, desi aveam totul platit, ne-au taxat cu inca 500 USD pentru bagaje si manipulare.
In tren, dupa aranjare, in timpul noptii, colegul nostru de drum George Petrescu a ramas fara portofelul in care se aflau cardurile sale personale, o suma de bani si pasaportul sau strain. Bine ca macar pasaportul de serviciu nu a fost furat. Altfel calatoria se sfarsea dupa 2 zile.
Totul s-a petrescut in timpul somnului, din cauza ca usa a ramas deschisa. Este foarte cald in tren si abia se poate respira. Geamurile nu se deshid decat la capatul vagonului. Obositi dupa atat drum si carat, am adormit cu totii. Si atunci s-a intamplat. No comment.
Am cateva fotografii in care se vede samovarul din capatul fiecarui vagon, de unde fiecare pasager isi poate lua apa calda-fierbinte.
Si tot la sfarsitul fiecarui vagon se afla instalatia de incalzire care este pe baza de… carbuni, desi trenul se alimenteaza cu energie electrica.
3. Ne apropiem de Volga
Va fi noapte insa. Si nu voi putea sa fotografiez mare lucru. O vor face insa colegii nostri de la TVR, Viorel si Horatiu. Inclusiv Maxim, care se tot muta de la un geam la altul in asteptarea momentului.
Traversarea a durat 4 minute in conditiile in care trenul merge destul de repede, nu ca ale noastre. Enorma, tacuta, inghetata. Volga. Si luna plina. Exact asa cum am vazut-o la galeriile Tretiakov pictata de "N" pictori rusi.
In dimineata zilei de maine, 4 martie, vom trece granita cu Kazahstanul. Pana la Astana mai avem 2 zile.
Vama - proasta, agasanta, cu fete cu ochi lungi. Nu prea avem voie sa filmam pe geamul trenului, deoarece "exista" obiective strategice, ne explica un politist de frontiera.
Totusi am tras cateva instantanee cand am cumparat "paltus", un peste din neamul somonilor, cu carne rosie si grasa, vandut de bastinasi, pe sfoara, despicat si afumat. Acum compartimentul in care stau miroase a afumatura.
O alta ciudatenie: la geam vad o camila inhamata. In rusa se pune camila inhamata la caruta: VERBLIUT NA TELEGUT.
4.Sosire la Astana
Am sosit in capitala kazaha la ora 23.35 ora locala (la ora Romaniei se adauga inca 4 ore). Frig de crapa pietrele, -25 de grade.
Ambasadorul si sotia ne asteptau. Niste oameni veseli, normali, extrem de saritori, foarte tineri. Au mobilizat un numar impresionant de brate de carausi si in scurt timp tot maldarul nostru de pachete a fost incarcat in "sarpe" (un sir de carucioare legat de un tractor!!!) si dus in camion.
In drum spre Centrul Prezidential al Culturii (unde vom expune noi) am admirat un oras mare, cu strazi largi, acoperite de straturi solidificate de zapada si gheata.
Din cate spunea ambasadorul, Kazahstanul este o tara enorma – a 9-a in lume ca marime a suprafetei - foarte bogata in resurse (99 din cele 105 elemente din tabelul lui Mendelev se gasesc in solul ei si inca in cantitati uriase) – si strange laolalta vreo 130 de nationalitati, care isi serbeaza fiecare in parte zilele importante. Practic o zi se lucreaza si o zi nu. Sunt majoritatea de religie musulmana suniita, dar exista si crestini, budisti, mozaici. Dealtfel populatia majoritara – kazaha – este de religie musulmana, rusii sunt crestini ortodocsi, germanii sun catolici si ceilalti - azeri, uiguri, uzbeki, tatari etc. - care inca mai practica samanismul.
Kazahii sunt foarte ambitiosi, grandomani, doresc sa para foarte puternici, investesc mult in imaginea aceasta de popor puternic, unde toate se intampla ca la carte.
Mi s-a explicat ca la acest Centru Prezidential de Cultura se organizeaza de catre insasi fiica presedintelui, conferinte de presa unde sunt invitati mari personalitati mass-media din lume si li se induce idea ca aceasta tara este puternica si frumoasa. Un fel de indoctrinare as zice eu. Sunt constienti ca aici se vor dezvolta afaceri mari cu resurse naturale, vor sa devina un terioriu unde isi vor intersecta interesele economice mari actori internationali: China, Rusia, Occidentul. Sunt departe de a fi filorusi, dealtfel au facut tot ce le-a fost in putinta de "a da jos" din functiile mai rasarite orice rus. Situatia este exact pe dos fata de acum cativa ani.
Aici, in Kazahstan au fost deportati pente 8 000 de romani. De altfel la Karaganda este un cimitir al celor care au murit in "gulagurile" URSS.
Au fost deportati chiar rusi – fara ca acestia sa stie??!! – specialisti, intelectuali erau pacaliti ca sunt trimisi in concediu, dar odata ajunsi in teritoriu… Gata. Ramaneau aici, fara putinta de intoarcere.
Dictionar de cuvinte:
ATA – bunic, mos-stramos mitic, intemeietor de tara
AINALAIN – urare pe care o faci cuiva foarte drag sufletului tau si caruia ii doresti fericire, noroc; preluat de la samani, insemnand "a trasa cercuri in jurul cuiva pentru a indeparta spiritele rele";
ARUAKS – spiritele stramosilor
AKYN – poet, cantaret, improvizator
EDILBAI – rasa de oi specifica zonei, caracterizata prin marimea taliei si cocoasa de sub posterior unde asemenea camilei, se inmagazineaza grasime
DSHABE – rasa de cal specifica zonei stepei
TOBE – rasa de caine specifica
TENGHE – moneda nationala
5. Vernisaj la Astana, 6 martie 2007
Centrul Prezidential pentru Cultura
Ora desfasurarii: 16.00 (locala)
Invitati: presa locala (radio-ul si televiziunea nationala), oameni de arta si cultura, oficialitati (Vice – Ministrul Afacerilor Externe din Kazahstan, Ministrul Culturii), corp diplomatic acreditat la Astana.
Persoane prezente: circa 80
Maine, 8 martie plecam spre Alma-Ata, Karaganda si apoi trecem in Kirgizia la Birsket.
Ne vom intalni cu romani deportati. Unii dintre ei mai au inca documentele cu care au plecat silit din tara. Vom avea intreviuri cu ei si cu artisti locali. Voi incerca sa trimit via net cele vazute. Poate intre timp si mobilul meu va functiona.
6. Drumul spre Karaganda
Am pornit de la Astana la ora 12.00 locala. Drunul de 220 de km a fost facut in jumate de zi, fiindca juranlistii au filmat si a scris tot cea ce au vazut. Marturie stau flash-urile facute.
Dupa ce am fotografiat, am privit omul care conducea un autocar vechi de cand lumea. VAHA este cecen refugiat. A plecat din ţara lui cu numai 2000 de USD si un bagaj de mana, pentru ca autoritatile sa nu isi dea seama ca va parasi tara. In Kazahstan este cu un copil din cei patru si cu sotia.
In Asia Centrala, Kazahstanul – desi este condus de un presedinte autoritar, fost secretar de partid – este privit ca o tara a fagaduintei, fiindca circulatia de capital este mult mai mare decat in Tadjikistan, Afganinstan sau Kirgistan.
Vaha cel cu dintii de aur ne-a transportat pana la Karaganda, pe o sosea inconjurata de stepa si de nameti de zapada. Am vazut locurile pe unde odata, cine trecea nu mai avea nici o speranta. Erau prizonieri de razboi – morti vii – care nu au mai fost eliberati. Semnau o hartie la iesirea din lagar cum ca nu vor avea voie niciodata sa mai ia legatura cu familia si cu tara de origine, altfel... populatia bastinasa stia ca ei sunt prizonieri de drept penal si erau tratati ca niste raufacatori de rand. Dealtfel si locul pe care afost cladit orasul ASTANA – noua capitala a Kazahstanului – este un urias mormant unde erau zvarlite nevestele "tradatorilor de tara".
Am trecut pe langa Temirtau – locul de unde se extrage carbune. Combinatul de la Galati se aprovizioneaza de aici cu minereu. Si apoi pe langa orasul Baikonur, de unde se lanseaza rachete, si care este concesionat de rusi pe 50 de ani. In schimbul acestui oras, Kazahstanul a primit de la rusi tehnologia necesara constructiei si lansarii unui satelit.
Spre seara am ajuns la Karaganda, unde ne-am intalnit cu reprezentanti ai asociatiei Romanilor "Dacia" si cu reprezentanti ai muzeului de arta. Locul unde vom expune lucrarile.
Mini indrumar cecen:
- nuntile dureaza mult timp, mireasa schimbandu-si hainele de multe ori ca sa isi arate zestrea
- se tin toasturi foarte des
- cecenii mulg oile, kazahii, nu
- chiar deportati, refugiatii nu isi uita limba
- cecenii mananca branza cu lapte, cu mamaliga si cu smantana, ca romanii
- au verdeturi si mirodenii ca si noi, iubesc usturoiul
- nu cunosc leusteanul
7. Vernisajul de la Muzeul de Arta din Karaganda a inceput la ora 16.00 locala, in data de 9 martie
Numar de persoane prezente: 150
Massa media: radio si televiziunea kazaha, nationala si locala
Persoane: localnici – artisti plastici si nu numai
Dupa vernisaj am vizitat sediul Asociatei Romanilor din Kazahstan – DACIA. Conform recensamantului din 2005, in Kazahstan sunt 20.050 romani, iar la Karaganda se afla un numar de cca. 3500 de suflete. Ei se strang din cand in cand la sediul acestei asociatii, care se afla intr-un apartament cu 4 camere.
Ambasadorul si sotia lui au fost motorul intilnirii. Au mare nevoie de manuale de invatare a limbii romane, de costume nationale – vor sa infinteze o formatie de dansuri populare romanesti – si de carti de bucate.
Maine, 10 martie, vom avea o intalnire cu artisti plastici, cu studenti la belle arte, in sala de expozitie.
8. Ultima zi la Karaganda si plecarea spre Alma Ata
Ultima zi de la Karaganda a venit cu o surpriza; ne-am intalnit cu studenti de la Universitatea de Arta din Karaganda si cu profesorii lor. Sunt interesati de tot ce se intampla dincolo de Urali: Europa.
Kazahstanul este o tara cu mari oportuntati pentru Romania. Este o tara la inceput de drum, care isi cauta identitatea culturala si parteneri de afaceri.
Cultura nu este decat un blat de tort pe care se pot cladi relatii de interes economic.
1. Au cereale extrem de ieftine.
2. Sunt mari amatori de turism. Polonia deja incearca sa patrunda pe piata turistica din Kazahstan. In acest sens va organiza o expozitie nationala in care vor prezenta exponate turistice, culturale, tehnice etc: intr-un cuvant absolut tot ce poate "vinde".
3. Produse petroliere de foarte buna calitate.
Singurul dezavantaj este ca totul in Cazahstan este strans legat de presedintie. Este un sistem piramidal care functioneaza numai daca se insista.
Drumul spre Alma Ata a decurs fara probleme majore.
9. Am ajuns la Alma Ata care inseamna "Bunicul Merelor" si intr-adevar pietele sunt pline ochi de mere mari, lucioase si verzi. Vom expune la Muzeul de Arta incepand cu 14 martie, timp de 3 zile, dupa care vom pleca la Birskek.
Deocamdata, dupa ce am panotat sala de expozitie – care este uriasa – vom calatori pentru "a ne spala ochii" spre munte. Adica vom vedea un complex sportiv destinat practicarii sporturilor de iarna, cu un pationoar enorm – printre putinele din lume care poate rezista si verii fara amenajari suplimentare. Aici se pregatesc pentru Olimpiada Asiei – ASIADA – care va avea loc in 2013. Am urcat mai sus, pana la 3000 m alitudine si ne-am suit in telescaun. Peisajul este extrordinar, ti se taie respiratia.
10.Vernisaj la Biskek
Dupa un drum destul de lung si o trezire de dimineata am ajuns la Biskek.
Locatie: Muzeul de Arta din Biskek, 16 martie 2007
Numar de persoane: 80
Invitati: artisti, studenti, Ministrul Culturii din Kirgistan, mass – media locala
Pe 17 martie 2007: vizita la Universitatea de arta din Biskek
Cate ceva despre aceste locuri indepertate de noi
Ne desparte de aceasta tara o fasie de pamant lata cat Atlanticul.
Este o republica independenta, in Asia Centrala si are o populatie de aproximativ 5 milioane de locuitori, raspinditi, care incotro, pe un pamant destul de arid, inalt, cu o suprafata de 199,945 km patrati, strabatut de cai, de ibecsi (berbeci de munte sau berkuts), de vulturi si de irbisi (un leopard care traieste la mari inaltimi si are blana alba cu pete maron).
Muntii Pamir, Altai si Tien – Shan acopera majoritatea teritoriului tarii.
Kirgistanul este impartit in 7 regiuni administrative: Batken, Jalal-Abad, Ysyk-Kol (al doilea lac ca marime din lume a dat numele acestei regiuni), Naryn, Osh, Talas si Chuy.
Suprafata pitoreasca a tarii este slab populata, densitatea populatiei find mica. Exista locuri unde nu a pus nimeni nici macar un varf de picior, natura salbatica ramanind neatinsa.
Populatia este nomada (cu exceptia celei stabilite de pe vremea fostei URSS, la oras). Cel mai important drum nomad se numeste Manas, la fel ca si epopeea cu acelasi nume, si care drum se intinde de la lacul Ysyk -Yol pana la muntii Altai, de la riul Irtysh si Ob'Iver pana la Riul Enisey. De la Est la Vest si invers.
Caravane mii strabateau acest peisaj inalt si maiestuos, carand matase si mirodenii.
Acum, mai exista doar turisti si artisti indragostiti de asprimea molateca a Asiei Inalte.
Drum taiat in stinca
O zi sumbra la Biskek astazi pe 17 martie. Cerul e innourat, sta sa ploua si e cald.
Un taximetrist amarat ne-a luat in carca masinii si din greu incearca sa ne poarte spre Defileul Alb, Ak Sai. Drumul serpuit strabate un pamint arid, cu iarba marunta si copaci raschirati.
Inspre urcus a inceput sa se schimbe aerul: uscat si rce.
Gata. Stinca s-a rupt in doua. Un fir de parau a scurmat enormul munte si l-a biruit, aducind cu sine – mai ales primavara cand se topesc ghetarii – bolovani gigantici.
Pe o parte a soselei se vede un posibil-viitor baraj de acumulare. Camioane scurma grohotisurile.
Mergem mai departe. Intram in rezervatie. La orizont sunt trufasi muntii, ghetarii.
Pitica se iteste o jurta alba. E goala, pare parasita. Intram si tragem cateva fotografii. Vantul suiera in continuare. De pe un pisc, se iteste un ibex, un berbec de munte. Sta. Ca si noi, e inmarmurit de sculptura taioasa a naturii.
11. Novosibirsk / Sfantul protector al orasului este Sf. Nicolae
In sfarsit dupa 2 zile am ajuns cu trenul in gara din Novosibirsk. Este usor mai frig si mai rece, fiindca deja am pus piciorul pe pamant siberian.
Trenul se opreste si d-nii Dumitru Pogorea si Alexandru Bortnic, romani de pe aceste meleaguri, ne intampina. Intre timp s-au acomodat si s-au contopit cu locurile. Lucreza aici, creeaza aici, au prieteni si chiar organizeza un simpozion despre sculptura in zapada.
Incet, incet si din greu, dam jos tot maldarul de bagaje. Tablourile zac stinghere pe un peron rece.
Mai sunt putine ore si vine vernisajul. Abia vom avea timp sa panotam. Muzeul este o cladire din 1911, intinsa, alba, cu casetoane si fatade colorate. Aminteste vag de palatele imperiale de la St. Petersburg, dar, desigur, fiind provincie, aerul acesta isi pune amprenta. Spatii largi, concepute potrivit dimensiunilor Siberiei, sunt umplute de exponate specifice locurilor unde tocmai am sosit. Orasul are cel mai mare teatru de muzica si balet din Siberia: o capacitate de peste 2000 de locuri iar muzeul de arta are peste 10.000 de exponate. Totul se numara cu zecile de mii.
Locul este plin de tot felul de obiecte de parca am pus piciorul intr-un Wunderkabinet de odinioara. In Rusia, muzeul este un loc unde poti zabovi toata ziua. Pe langa camerele destinate prezentarii exponatelor, mai exista, la parter, si alte facilitati: restaurante, cafenele, librarii, magazine cu suveniruri, toate fiind deschise in timpul progrmului de vizitare al muzeului. Vizitatorii – daca vor - pot sa stea toata ziua in cladire.
Ne gasim locul si incepem. Expozitia se panoteaza fara probleme. Timpul a trecut si intre noi, "serpasii", exista deja un rodaj. Cuvintele nu isi au rostul, ocupa prea mult timp.
Deschiderea oficiala a fost una calda. Vreo 50-60 de oameni – artisti, muzeografi – ne-au intampinat spunand ca ceea ce facem este "ingrozior de curajos" si ca "de mult timp arta din Romania nu a mai fost vizionata aici".
Mass-media locala a semnat prezent.
A urmat apoi o intalnire cu d-l Vladimir Miller, consilier la Administratia orasului Novosibirsk si care ne-a explicat ca de mult timp romanii nu au mai ajuns pe aici, aducand lucrari de arta cu ei. Se organizeaza in schimb tot felul de festivaluri de film European, biennale de grafica. Trebuie sa spun ca British Council, Goethe Institut, Institutul Francez au aici reprezentante.
Tot in acest oras este KILOMETRUL 0 al Rusiei. Acum pe acel loc s-a ridicat o biserica. Lucrul se explica datorita celui de al doilea razboi mondial, cand frontul german avansa spre Est. Atunci s–a luat decizia ca inima industriala si feroviara a Rusiei sa se mute aici. Si tot de atunci kilometrii de sina de tren isi au inceputul numaratorii, aici.
Aici este, si pentru noi, kilometrul 0 al Siberiei si al calatoriei noastre prin Rusia.
12. Irkutsk. Vernisaj la Muzeul Municipiului
Prima impresie a fost aceea de oras troienit. Cadea zapada peste noi si peste ceea ce purtam de 3 saptamani, de nu se mai opera. Totul era acoperit de o patura alba si uda. Ne-a salvat un trenulet tras de un tractor, care a remorcat metrii cubi de bagaje.
Incet, incet, orasul se trezea, mai ales ca pe strazi sunt calareti pe cai mici. Copii care te imbie sa urci in sa.
Muzeul este un edificiu deja clarificat pe retina noastra. Senzatia este de familiar. O cladire cocheta, troienita, care contine de toate. Acesta este specificul aici.
Am panotat repede si in asteptarea vernisajului si a reprezentantilor mass-media, am cutreierat putin orasul, care se afla aici de peste 300 de ani. Cladiri de lemn, colorate si extrem de traforate se intind in fata ochilor nostri. Orasul se afla la confluenta fluviului Angara cu "micul" rau Ushakovka (Ida) si, datorita frumusetii cladirilor sale, a fost denumit "Atena siberiana".
La aproximativ 70 de km de oras se intinde marele lac Baikal, cel mai mare lac de apa dulce din lume. Se spune ca locuitorii acestui tarm canta ceea ce vad. Inseamna ca au cele mai frumoase cantece din lume.
Nota: specific zonei siberiene este mestesugaritul in coaja de mesteacan; tot felul de obiecte trebuincioase, chiar si icoane.
13. Vernisaj la Habarovsk
Dupa 36 de ore de mers cu trenul, am ajuns la Habarovsk. Un oras strabatut de fluviul Amur, o apa care curge incet si are nenumarate ostroave.
Latimea sa este impresionanta. La orizont este tot aceeasi apa.
Intregul oras este cladit pe coline, iar strazile urca si coboara de parka am fi la San Francisco si nu in inima Siberiei. De altfel, aici este neobisnuit de cald. Iarna aceasta nici nu a nins. Sunt 5-10 grade si un soare stralucitor.
Am fost ghidati prin frumosul oras de artisti de la Uniunea Artistilor Plastici, cu care am si avut o intalnire interesanta. Au mult de oferit sub aspect profesional si calitativ. Sunt artisti buni, cu un limbaj plastic foarte apropiat de cel european. Ochiului meu nu i-a fost greu sa se obisnuiasca cu tablourile si lucrarile privite.
Vernisajul a fost precedat de o conferinta de presa. Abia apoi expozitia noastra a fost declarata oficial deschisa.
Vom mai cunoaste artisti, vom mai sta de vorba cu ei, mai ales ca am intalnit chiar pe cineva care, stiind franceza si engleza, din curiozitate, s-a apucat sa invetet si limba romana. Este lingvist, poet si traducator.
Maine vom vizita Muzeul satului din Habarovsk.