- 10 June 2019
- Etichete Festivalul Filmului European Ffe Ateliere educatie cinematografica Cinema Ateliere elevi Ateliere liceeni Icr Ileana birsan
Sâmbătă, 15 iunie 2019, între orele 11:00-13:00 și 14:00-16:00, Ileana Bîrsan va susține două ateliere de educație cinematografică în care le propune elevilor de gimnaziu și de liceu să se apropie de filmul european, să înțeleagă diferitele estetici cinematografice, să remarce și să analizeze diferențele între filmul mainstream și filmul de artă și să privească filmele cu ochi de cunoscător, amplificându-le astfel bucuria de spectator avizat.
În ton cu una dintre secțiunile acestei ediții a FFE, în atelierul pentru elevii de gimanziu vor fi programate și analizate fragmente din filme europene de comedie și diferențele și asemănările față de/cu filmul de gen american.
Așa cum și FFE are o secțiune specială dedicată celor 30 de ani de la revoluție, de la căderea zidului Belinului și prăbușirea regimurilor totalitare, și în programul atelierului de educație cinematografică dedicat elevilor de liceu vor fi cuprinse filme europene care să ilustreze sau să reprezinte aceste teme.
Ileana Bîrsan a absolvit Facultatea de Filologie din București și a urmat studii de film la Universitatea din Zürich. A fost editor al paginilor de film ale revistelor TimeOut București, BeWhere! și Șapte Seri și a semnat articole despre cinema în publicații precum Dilema Veche, Observator cultural, LaPunkt.ro, TheChronicle.ro. Începând din 2009, participă ca lector în diverse programe de educație cinematografică. Este fondatorul Filmikon, ateliere de educație cinematografică, și co-fondator DokStation Music Documentary Film Festival. A realizat împreună cu regizorul Claudiu Mitcu filmul documentar 'Procesul' (2017). În prezent, Ileana Bîrsan este doctorand la CESI (Centrul de Excelență în Studiul Imaginii).
Elevii de gimnaziu și de liceu care doresc să participe la atelierele de educație cinematografică organizate în cadrul celei de-a 23-a ediții Festivalului Filmului European sunt rugați să se înscrie la contact@ffe.ro. Intrarea este liberă.