În perioada 26 octombrie - 7 noiembrie 2007, la Roma şi la Pisa se desfăşoară Zilele filmului românesc în Italia, festival organizat de Asociaţia ESTENEST în parteneriat cu Asociaţia ItaroArte şi Asociaţia Arsenale. Proiectul este finanţat de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir, în cadrul Secţiunii II – Promovare/Culture to Go. Deschiderea va avea loc pe 26 octombrie, la Roma, cu proiecţia filmului "Moartea Domnului Lăzărescu" al regizorului Cristi Puiu. Festivalul va continua la Roma, pe 29, 30 şi 31 octombrie, iar în perioada 4-7 noiembrie se va muta la Pisa.
Vor fi prezentate creaţii ale regizorilor Cristi Puiu, Alexandru Solomon, Ruxandra Zenide, Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Cristian Nemescu, Dragoş Iuga şi Constantin Popescu. Pe lângă proiecţii, programul festivalul cuprinde întâlniri cu publicul italian şi două conferinţe de presă cu participarea cineaştilor români.