Având în vedere succesul cursurilor de limba română iniţiate de Ambasada României la Beirut, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) şi a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), dar şi cererea importantă din partea tinerilor care doresc să studieze în România şi din partea celor proveniţi din familii mixte, predarea cursurilor de limba română va fi extinsă în Liban. Pentru prima dată în Orientul Mijlociu, două şcoli libaneze vor integra cursuri de limba română pentru străini în programul de ore opţionale cu sprijinul Ambasadei României în Liban.
În urma unor discuţii dintre ambasadă şi conducerea Liceului Amlieh din Beirut şi a Liceului Saint-Elie din Darb El Sim, s-a obţinut acordul introducerii opţionale a cursurilor de limba română în curriculumul oficial al acestor instituţii de învăţământ. Astfel, aceste cursuri vor fi finanţate de liceele menţionate, două ore pe săptâmână, iar orele de predare vor fi asigurate de cadre didactice membre ale comunităţii româneşti care deja lucrează la aceste instituţii de învăţământ.
În Beirut, începând cu data de 5 octombrie 2012, doamna profesoară Anca Chaito va preda la Liceul Amlieh din Dahye, Beirut, cursuri de limba română pentru elevii din ciclul gimnazial. În Darb El Sim, regiunea Saida, doamna profesoară Ramona Rus Mondalek va preda cursuri la Liceul Saint-Elie, pentru ciclul primar începând cu data de 4 octombrie 2012. Printre elevii acestor licee se află inclusiv copii de origine română. În viitor se intenţionează stabilirea unor schimburi de experienţă cu şcoli şi licee din România.
Cursurile de limba română la cele două licee vor demara sub patronajul Ambasadei României la Beirut şi cu sprijinul Asociaţiei România-Levant. DRP va transmite abecedare româneşti şcolilor menţionate prin ambasadă iar ICR va sprijini acest proiect pilot cu alte materiale didactice. La aceste cursuri vor participa aproximativ 100 de elevi.