În data de 2 februarie 2016 pe site-ul Radio China Internațional a apărut un articol despre recitalul de nai susținut de maestrul Nicolae Voiculeț la sediul ICR Beijing. În cele ce urmează afișăm conținutul articolului:
Domnule Nicolae Voiculeţ vă spun bine aţi revenit în China şi vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să avem acest dialog. Naiul este o armă prin care România, prin dvs., cucereşte lumea ...?
Vă mulţumesc pentru că aţi venit şi mulţumesc pentru această introducere. Este o mare bucurie şi o onoare, în acelaşi timp, pentru mine, să cânt pentru publicul şi poporul chinez prieten de 60 şi ceva de ani. Pentru noi şi pentru mine este o mare, mare bucurie să folosesc această oportunitate de a aduce înapoi naiul românesc, care este şi chinezesc. Naiul s-a întâlnit în China de aproape 5000 de ani. Eu am adus, oarecum, naiul românesc înapoi acasă în China, pentru că naiul are şi această identitate milenară de 5000 de ani în China. Şi spuneaţi mai devreme de armă ... da, într-adevăr, este o armă, dar este o armă care nu răneşte, e o armă care vindecă, pentru că războiul este pentru a aduce pacea şi liniştea.
Aţi reprezentat România la Expoziţia de la Shanghai în 2010, aţi cântat la grandioasele festivităţi ale Jocurilor Olimpice de la Beijing şi, acum, la vernisajul celei mai mari expoziţii organizate de România în Asia - Comorile României. Ca să nu mai vorbesc de faptul că aţi concertat în faţa a zeci de lideri de state, figuri regale şi nobiliare şi pe marile scene ale lumii. Cum vedeţi această misiune, această menire a dvs., dacă pot să o numesc aşa, de a promova valorile româneşti, de a elogia pământul natal prin cântec, în întreaga lume?
Este un cadou pe care l-am primit de la părinţii şi strămoşii mei, care m-au învestit cu această dragoste şi iubire, cu această dimensiune a sunetului şi a cântecului românesc. Cum spuneam şi mai devreme, este o bucurie, este o onoare şi cum spuneaţi dvs. este o misiune de a dărui lumii ceea ce noi, românii, avem cel mai de preţ, iubirea pentru ceilalţi. Şi poporul chinez o are. Şi am simţit asta în ospitalitatea dumnealor şi în felul dumnealor de-a primi şi de-a face cultură. Pentru mine este fascinant acest lucru. De aceea, de fiecare dată, mă întorc aici ca şi când aş veni într-o casă în care am locuit cu multe sute, mii de ani în urmă. Spuneaţi de Shanghai, într-adevăr, acolo am avut câteva concerte la marea expoziţie mondială, în 2009, la Olimpiada de aici de la Beijing, iar acum doi ani la Ningbo, invitat de Primăria oraşului Ningbo. De fiecare dată când ajung, aici, am o emoţie specială când mă gândesc la aceşti oameni speciali, care au în ADN-ul dumnealor această dragoste pentru frumos, pentru cultură şi pentru prietenie.
Cum vi s-a părut publicul asiatic, publicul din China, este el mai participant la actul artistic comparativ cu cel din alte părţi ale lumii?
Nu vreau să exagerez, dar cred şi simt că publicul asiatic este cel mai rafinat şi cel mai dornic de ceea ce naiul, sunetul românesc are să prezinte şi să ofere. Am cântat pentru zeci de mii de spectatori, pentru un public foarte numeros în Asia şi, de fiecare dată, au cântat cu mine, s-au manifestat cu mine. Inclusiv, ieri (n.r. 28 ianuarie, la inaugurarea expoziţiei „Comorile României"), a fost un moment extraordinar la Muzeul Naţional al Chinei de aici, din Beijing, unde sute de oameni aproape că au cântat cu mine, deşi nu ştiau melodiile şi au fredonat acea vibraţie pe care naiul o avea şi o prezenta. Mai mult decât atât, un grup din delegaţia noastră românească, nu a rezistat şi au făcut o horă mare românescă unde au fost invitaţi şi cei care erau din public, din chinezii care erau de faţă şi ei au participat şi au voluntariat şi s-au simţit foarte bine împreună. Eu cred că aceasta este cea mai mare bucurie pe care noi o trăim, acum, în aceste perioade ale vieţii noastre, bucuria de a fi împreună şi de-a experimenta împreună aceste stări de prietenie şi de înălţare, aşa, prin sunet, prin muzică, prin artă, prin tot ce avem noi din punct de vedere cultural şi pur, nealterat. Pentru că sunt foarte multe, am descoperit în timp, în ultimii 6-7 ani, foarte multe asemănări între cultura chineză şi cultura română, foarte multe afinităţi din punct de vedere filosofic, foarte multe afinităţi dintr-un anumit mod de gândire a unei morale, moralităţi. Este această smerenie pe care am întâlnit-o de fiecare dată la poporul chinez şi înţelepciune. Eu cred că aici ne recunoaştem. Ca să nu mai spunem de lucrul care pe mine mă interesează cel mai mult şi pe care îl savurez şi îl am în inima şi în sufletul meu, naiul. Naiul s-a întâlnit aici de 5000 de ani. Naiul este un instrument comun, naiul este un instrument care ne leagă prin sunet şi prin această bucurie de exprimare prin sunete.
Alina îmi spunea acest lucru când veneam spre dvs.
Da, e adevărat.
Alina - Da, să ştiţi că şi în China există acest fel de instrument tradiţional. La noi se numeşte Pai Xiao.
Pai Xiao ...
Alina - Da, nai înseamnă Pai Xiao şi e cam asemănător cu cel din România, nu ştiu dacă aţi observat.
Ştiu, am observat şi cu bucurie am descoperit acest lucru. Mai mult decât atât, cineva îmi spunea aseară, un domn profesor din Guangzhou, care a venit special să mă vadă, şi care vrea să studieze, şi el cântă la nai, împreună cu domnul Wang, un alt prieten al dumnealui, au venit special să mă vadă, şi spuneau că sunt 5.000 de oameni care cântă la nai în China. Foarte bine. Şi în grupul dumnealor sunt 200 de oameni care cântă extraordinar. Deci, eu sunt foarte fericit şi foarte norocos să descopăr aceşti oameni şi să putem avea această relaţie de prietenie şi să dezvoltăm o relaţie de prietenie şi poate cine ştie, în viitor, o şcoală de nai. Adică să readucem naiul românesc şi chinezesc pe aceeaşi platformă, pe aceeaşi scenă şi împreună să cântăm aceeaşi simţire.
Alina - Foarte frumos. Poate şi cu fluierul de bambus din China.
Da, da, da ...!
Alina - Ştiţi că băiatul meu acum învaţă fluierul de bambus. Şi îi place foarte mult.
Da, perfect. Dacă învaţă acum, în 10 ani putem să cântăm împreună.
Alina - Bine, aşteptăm.
Spuneţi, adeseori, că naiul este singurul instrument al cărui sunet merge vertical spre cer, direct către Dumnezeu. Când şi cum aţi ajuns să simţiţi acest lucru?
Aşa cum toţi simţim lucruri pe care nu le ştim, doar le simţim, ele sunt primite şi dăruite de înaintaşi, genetic, moştenite. Nu eu am spus asta, ci maestrul naiului modern, Fănică Luca, adică profesorul lui Zamfir. El spune asta. Naiul cântă spre cer. Naiul are sunetul vertical, care ajunge direct în ceruri, acolo unde suntem toţi, nemuritori. Da, deci el este un instrument de-adevăratelea care are această verticalitate a sunetului.
Cum pregătiţi un concert, de exemplu, pe cele două susţinute în China, cum le-aţi pregătit?
Eu nu pregătesc concertele. Ele mă pregătesc pe mine. Eu sunt, m-aş numi artist, deşi cred că e prea mult, dar să ştiţi că sunt foarte atipic în tot ceea ce fac şi aşa am să rămân şi cred că am să creez şi mode cu ocazia asta. Pentru că un artist adevărat sau un om dăruit, un om cu har şi care are ceva de spus, nu trebuie să se pregătească. El pregăteşte prin ceea ce a fost pregătit. Un concert te pregăteşte şi te motivează, un moment te face să te schimbi şi să dăruieşti ce ai tu mai bun. E adevărat că mi-a luat 40 de ani, dar nu contează, ăsta este preţul, asta e dăruirea. Nu trebuie să ne gândim cât punem în joc la bătaie. Trebuie să ne gândim cât dăruim din ce avem.
Nu vă pot lăsa să plecaţi de aici, din Beijing, fără să ne povestiţi cum a fost momentul acela în care aţi concertat pe altarul României, la crucea de pe vârful Caraiman, la 2.300 de metri înălţime.
A fost cel mai înălţător moment pentru mine, pentru identitatea mea şi pentru simţirea mea şi de om, şi de român şi de creştin şi pentru spiritul care mi-a fost transmis şi inoculat încă de la 2-3 ani de tatăl meu, umanitarist. Tata, de la 3 ani, îmi vorbea de umanitarism. Tata, de la 3 ani, îmi vorbea de lupta pentru pace. Tata îmi vorbea despre aceste concepte de iubire fără graniţe între oameni, între popoare. Aşa am trăit. Ce puteam să simt acolo, la cea mai înaltă cruce? Simţeam că sunt egal cu toţi oamenii şi că le cânt lor şi le transmit lor bucuria mea din acel moment, bucuria sunetului meu, bucuria sufletului meu, bucuria muzicii mele care este a lor, bucuria de a fi împreună, toţi, de-a fi nişte fraţi care trebuie să ne iubim, să ne respectăm.
Vă mulţumim pentru aceste gânduri şi cuvinte frumoase şi pentru că ne-aţi vrăjit, ca de fiecare dată, cu sunetele naiului dvs.
Şi eu vă mulţumesc şi, de fiecare dată, am să fiu alături de dvs., de poporul chinez, de cultura chineză şi îmi doresc mult să realizăm acest vis, de-a face o şcoală în China de nai românesc şi chinezesc.
Să ştiţi că, ieri, când aţi concertat la Muzeul Naţional al Chinei am văzut câţiva chinezi care stăteau în jurul meu, cu lacrimi în ochi ...
Este cel mai mare compliment pe care îl poate primi cultura română. Este cel mai mare compliment pe care îl poate primi un artist, ca cineva dintr-o altă zonă, cu o cultură diferită, aşa-zis diferită sau un limbaj diferit, să aibă această emoţie, lacrimi în ochi, de bucurie sau de dor sau de tristeţe sau de melancolie, la ceva unde se regăsesc, dar de fapt nu-l cunosc, dar de fapt acolo există, pentru că toţi venim din acelaşi loc.
Artistul român Nicolae Voiculeţ a adus în China o bucăţică din pământul şi sufletul românesc, sunetele naiului său răsunând, joi (28 ianuarie), la vernisajul expoziţiei-eveniment "Comorile României", care a avut loc la Muzeul Naţional al Chinei, iar vineri (29 ianuarie), la Institutul Cultural Român din Beijing, spre bucuria invitaţilor chinezi şi români. Interpret, compozitor şi dirijor, el a susţinut două recitaluri de excepţie cu cântece folclorice româneşti, promovând România în China şi evidenţiind puterea sunetului şi a autenticităţii româneşti, prin nai. Apoi, luni (1 februarie), Nicolae Voiculeţ a vizitat Radio China Internaţional, unde s-a întâlnit cu membrii secţiei de limba română, chinezi şi experţi străini, cu care a discutat despre posibilităţile de colaborare în domeniul cultural şi artistic dintre România şi China. El a felicitat redacţia pentru modul în care promovează relaţiile şi prietenia dintre cele două popoare. Nicolae Voiculeţ a vizitat, apoi, studiourile de înregistrare şi expoziţia despre istoria radioului. În vitrina cu cadouri şi obiecte româneşti, el a avut plăcuta surpriză să descopere ... un nai. A zâmbit şi a subliniat, încă o dată, că el a adus, de fapt, naiul românesc înapoi acasă, în China, pentru că naiul are şi această identitate milenară de 5000 de ani în China.
Felicia Nina Gherman
Radio China Internaţional - secţia de limba română
Beijing, 29 ianuarie 2016
Articolul poate fi citit la următorul Link: http://romanian.cri.cn/221/2016/02/02/1s167201.htm