EUNIC

1 Jun 2010 - 8 Jun 2011

Institutul Cultural Român preia președinția EUNIC Global

În perioada iunie 2010 - iunie 2011, Institutul Cultural Român deține președinția Rețelei Institutelor Naționale de Cultură din Uniunea Europeană (EUNIC) la nivel global, conducerea fiind asumată de preşedintele Institutului Cultural Român, domnul Horia-Roman

17 May 2011

Primele întâlniri internaţionale din cadrul proiectului EUNIC „Drumul modei: dialog peste graniţe“

În perioada 3-15 mai 2011, la Erevan, în Armenia, au fost organizate primele întâlniri internaţionale din cadrul proiectului Drumul modei: dialog peste graniţe. Au participat designeri europeni şi armeni, experţi în domeniul modei din Cehia, Danemarca, Germania,

16 May 2011

Turneul Teatrului studenţesc Ludic în Liban, cu ocazia lansării reţelei EUNIC Liban

Ambasada României la Beirut şi Institutul Cultural Român au organizat, în perioada 8-15 mai 2011, turneul Teatrului studenţesc Ludic din Iaşi cu ocazia lansării reţelei EUNIC (European Union National Institutes for Culture) în Liban. Evenimentele au fost sprijinite

12 Nov 2010

Artistul Sandu Florea la Salonul European de Bandă Desenată

Vineri, 12 noiembrie 2010, de la ora 17. 00, în cadrul Salonului European de Bandă Desenată, la Galeria ¾ de la Teatrul Naţional din Bucureşti va avea loc masa rotundă Profil de Bandă Desenată, cu participarea artistului Sandu Florea (RO-SUA), urmată, de la ora

7 Jun 2010

Declaraţia "Generation ’89", prezentată preşedintelui Parlamentului European

S-au născut în 1989, când cortina de fier dintre Estul şi Vestul Europei se prăbuşea. Acum îşi vor prezenta ideile despre viitor în calitate de cetăţeni europeni preşedintelui Parlamentului European. 18 tineri din şapte ţări vor înmâna luni, 7 iunie 2010,

25 Apr 2010 - 28 Apr 2010

Generaţia 89 la Bucureşti

Tineri din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Marea Britanie, Polonia, România şi Ungaria se vor întâlni în perioada 25-28 aprilie 2010 la Bucureşti, în cadrul proiectului Generaţia 89, derulat de Institutul Cultural Român împreună cu partenerii săi

1 Mar 2010 - 1 Mar 2010

Participanţii din România la Proiectul Generaţia 89

Participanţii din România la Proiectul Generaţia 89 Generaţia 89 este un proiect paneuropean adresat tinerilor născuţi în 1989 din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Marea Britanie, Polonia, România şi Ungaria. Proiectul marchează împlinirea, anul trecut,

11 Jan 2010 - 10 Feb 2010

Generaţia '89 în cinci oraşe universitare din ţară

Institutul Cultural Român organizează la Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Bucureşti întâlniri cu tineri născuţi în 1989, invitaţi să participe la proiectul european Generaţia '89. Desfăşurat sub patronajul scriitorului şi omului politic ceh Vaclav

2 Feb 2010

Proiectul Generation 89, prezentat de Institutul Cultural Român la Bucureşti

Marţi, 2 februarie 2010, de la ora 18. 00, în sala de expoziţie a Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti (strada Vasile Lascăr 31), Institutul Cultural Român va prezenta Proiectul Generation 89. Prezentarea proiectului va fi urmată de proiecţia filmului Cum

16 Nov 2009 - 31 Jan 2010

GENERATION ‘89. Cum se vede Europa la 20 de ani

În 1989 vedeau lumina zilei. În 1990 învăţau să meargă. Acum au prilejul să-şi exprime şi împărtăşească ideile despre viitorul lor în calitate de cetăţeni europeni. Între 16 noiembrie 2009 şi 31 ianuarie 2010, tinerii născuţi în 1989, cetăţeni a

17 Mar 2009

Artistul ceh David Cerný la EUNIC Club Brussels

EUNIC Brussels, reţeaua Europeană a Institutelor Naţionale de Cultură cu sediul la Bruxelles, organizează în fiecare lună în cadrul EUNIC Club dezbateri, colocvii şi mese rotunde având ca invitaţi personalităţi proeminente ale vieţii culturale, sociale şi

7 Oct 2008

La EUNIC Budapesta, ICR a obţinut un post de vicepreşedinte

La inceputul lui octombrie, Uniunea Europeana aInstitutelor Culturale -EUNIC, sectiunea Budapesta, a implinit un an fructuos, cu 6 evenimente organizate impreuna de cei 14 membri printre care Goethe Institut, British Council, Institutul Italian, Institutul Danez, Forumul