Elevator @ Festivalul European de Film Psihanalitic

Imagini din film

Festivalul European de Film Psihanalitic editia a 5-a (epff5) include in acest an o selectie de filme din Europa Centrala si de Est grupate sub titlul Screen Memories from Eastern Europe.

Institutul Cultural Roman prezinta filmul Elevator, regizat de Gabriel Dorobantu dupa scenariul lui Gabriel Pintilei (Romania 2008, 85min).

Un baiat si o fata vor sa se izoleze de restul lumii pentru un timp si ajung intr-o fabrica dezafectata de la periferia orasului. Dar aici cad in capcana propriei intentii de a se rupe de oameni si ramin blocati in liftul de marfa, care initial le paruse foarte potrivit pentru aventura lor. Acum nu e nimeni in jur sa-i auda, si nimeni nu stie ca sint aici. Printre tentativele numeroase de a scapa si momentele tensionante care le marcheaza fiecare esec, ei au de infruntat si ideea terifianta ca intregul univers e acum redus la o cutie mai mica decat o incapere.

Filmul a primit numeroase premii: "Premiul pentru montaj" din partea Uniunii Cineastilor din Romania (12.02.2009); "Tinara speranta" la gala GOPO 2009 (02.03.2009); "Audience Choice Award" (Best feature film made by adults about or for youth) la "Auburn Film Festival for Children and Youth" (17.09.2008); "Fresh Generation Award" la "Fresh Film Fest", Karlovy Vary, Cehia (29-30.08.2008); "Premiul pentru debut în filmul românesc" la "Transilvania International Film Festival"(sectiunea "Zilele filmului românesc"), Cluj-Napoca, România,(5 & 7.06.2008).

Filmul va fi urmat de o discutie cu Gabriela Massaci (moderator), Gabriel Pintilei si Michael Brearley, 2 - 3 pm.

Festivalul European de Film Psihanalitic (epff5) (29 octombrie - 1 noiembrie 2009) este organizat de Institutul de Psihanaliza, presedinte onorific Bernardo Bertolucci, director Andrea Sabbadini.

Institutul Cultural Roman sprijina participarea invitatilor din Romania.

Cand: 31 octombrie 2009, 9.00 -10.30am; Q&A 2-3 pm; Unde: BAFTA, 195 Piccadilly Street, London, W1 J9LN Bilete: prin inregistrare la www.psychoanalysis.org.uk/epff5/register.htm