Pe 1 decembrie 2025, la ora 19:30, cu ocazia Zilei Naționale a României, vă invităm la un concert-eveniment! După 69 de ani, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, principala orchestră a României, revine la Varșovia pentru a-l omagia pe genialul compozitor român.
Ultima prezență a orchestrei bucureștene în Polonia a fost în 12 octombrie 1956, cu ocazia primei ediții a Festivalului „Toamna varșoviană”, când, dirijat de George Georgescu, ansamblul a interpretat Suita orchestrală nr. 1 în Do major de George Enescu, dar și opere de Witold Lutosławski, Richard Strauss, Aram Haciaturian.
Acest concert extraordinar este organizat în cadrul celui de-al 7-lea Festival Internațional de Muzică din Europa Centrală și de Est „Eufonie”și va marca încheierea oficială a Sezonului Cultural România–Polonia 2024-2025.
„Călătorii: Enescu / Dvořák”
Când: 1 decembrie 2025
Unde: Filarmonica Națională din Varșovia (ul. Jasna 5)
Bilete: https://nck.bilety24.pl/wydarzenie/?id=134997
Concertul intitulat „Călătorii: Enescu / Dvořák” este un omagiu adus lui George Enescu, unul dintre cei mai remarcabili compozitori români, a cărui muzică combină forma clasică cu expresia populară și o imaginație sonoră extraordinară.
Prima parte a concertului include Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11, lucrarea enesciană care se bucură de cea mai mare notorietate, inspirată de motive folclorice românești, și Simfonia concertantă în Si minor pentru violoncel și orchestră op.8 – o operă cu o structură bogată și un elan simfonic. Programul va fi completat de Simfonia nr. 6 în Re major, op. 60, de Antonín Dvořák, una dintre cele mai frumoase lucrări ale romantismului ceh, în care eleganța clasică se îmbină cu temperamentul popular și bucuria de a trăi.
Festivalul „Eufonie” este un eveniment de o importanță excepțională pe harta muzicală a Poloniei și a Europei Centrale și de Est, a cărui idee principală este de a apropia publicul polonez de patrimoniul cultural și istoric comun al acestei regiuni. Ediția din acest an, intitulată „Strălucire și impresii vizuale”, va fi o poveste artistică despre comunitate și memorie, combinând o varietate de stiluri și genuri – de la clasic la experimental.
PROGRAM:
George Enescu (1881–1955)
Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11 [11′] (1901)
Simfonia concertantă în si minor, op. 8
pentru violoncel și orchestră [25'] (1901)
*** pauză [20'] ***
Antonín Dvořák (1841–1904)
Simfonia nr. 6 în Re major, Op. 60 [40’] (1880)
INTERPRETEAZĂ:
Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București
Gabriel Bebeșelea, dirijor
Jaemin Han, solist violoncel
Orchestra Filarmonicii „George Enescu”
Fondată în 1868, Filarmonica George Enescu este una dintre cele mai vechi orchestre permanente din Europa și din lume. Dirijorii săi au fost o serie de muzicieni renumiți, printre care Eduard Wachmann, George Enescu, George Georgescu, Constantin Silvestri, Sergiu Celibidache, Cristian Mandeal, Horia Andreescu și Christian Badea, care au asigurat excelența continuă în arta dirijării din România.
În anii de glorie din perioada interbelică, nu a existat niciun dirijor sau solist internațional important care să nu fi onorat scena Ateneului Român. Igor Stravinsky, Maurice Ravel, Arthur Rubinstein, Richard Strauss, Herbert von Karajan și Pablo Casals sunt doar câteva dintre aceste nume ilustre.
Pe lângă Cristian Mandeal, care a fost director general al Filarmonicii între 1991 și 2009, Filarmonica George Enescu a beneficiat de-a lungul anilor de talentul multor dirijori importanți. Horia Andreescu, unul dintre cei mai apreciați dirijori români pe scena internațională, a fost dirijor asociat timp de mulți ani. După vizita sa în România în 1990, Sergiu Celibidache a devenit director onorific pe viață al Filarmonicii.
Odată cu redeschiderea granițelor României după perioada comunistă, Filarmonica a putut să se reintegreze în circuitul orchestral internațional. Dirijori precum Sergiu Comissiona, Lawrence Foster, Heinrich Schiff, Seiji Ozawa, Christian Badea, Cristian Măcelaru, Thomas Sanderling, Leonard Slatkin, Gabriel Bebeșelea, Jean-Claude Casadesus, Jin Wang, Camil Marinescu și Charles Dutoit, precum și soliști precum Elisabeth Leonskaja, Nelson Goerner, Katia Buniatishvili, Mischa Maisky și Renaud Capuçon, au contribuit la readucerea sălii de concerte a Ateneului Român la gloria de odinioară.
Activitatea vibrantă a orchestrei este evidentă nu numai în sala de concerte, ci și în studioul de înregistrări. Pe lângă cele peste trei sute de concerte susținute anual la Ateneul Român, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” a înregistrat numeroase LP-uri și CD-uri și susține turnee în Europa, Asia și Orientul Îndepărtat. (filarmonicaenescu.ro)
Dirijorul Gabriel Bebeșelea
Gabriel Bebeșelea (n. 1987) este dirijorul principal al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din București și directorul artistic al Musica Ricercata, un ansamblu de muzică veche și festival dedicat interpretărilor autentice istoric.
Bebeșelea se bucură de o carieră internațională înfloritoare, colaborând cu ansambluri renumite precum Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Antwerp Symphony Orchestra și Prague Philharmonia. Distins dirijor de operă, Bebeșelea a intrat în istorie în 2011 ca cel mai tânăr dirijor principal al Operei Naționale Române din Iași. În 2015, a preluat același rol la Opera Națională Română din Cluj-Napoca. Din 2016 până în 2023, a fost dirijor principal al Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca.
Bebeșelea este, de asemenea, un cercetător dedicat și un susținător al descoperirii comorilor muzicale neglijate. În 2017, a fondat Musica Ricercata pentru a aduce aceste opere la lumină și a prezenta muzica din perioada barocă până în epoca modernă. Pasiunea sa pentru redescoperire este evidentă în colaborarea sa cu Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, unde a înregistrat oratoriul redescoperit al lui George Enescu, „Strigoii”, precum și „Pastorale – Fantaisie pour petite orchestra”, o piesă pe care a curatoriat-o el însuși.
A câștigat concursurile de dirijat „Lovro von Matačić” (2015) și Jeunesses Musicales (2011). A absolvit studiile postuniversitare sub îndrumarea prof. Mark Stringer la Universitatea de Muzică și Arte Performative din Viena, obținând titlul de doctor cu distincția „summa cum laude” de la Universitatea Națională de Muzică din București în 2018. (gabrielbebeselea.com)
Jaemin Han, violoncel
Născut în 2006 în Wonju, Coreea de Sud, violoncelistul Jaemin Han a atras atenția internațională în mai 2021, când a câștigat Marele Premiu al Concursului Internațional George Enescu, fiind cel mai tânăr câștigător din istoria acestuia.Au urmat alte premii la Concursul Internațional de Muzică de la Geneva și la Concursul ISANGYUN.
Han a concertat alături de numeroase orchestre renumite, printre care Orchestra Filarmonică din Seul, Orchestre de Paris, Orchestrele Filarmonice din Rotterdam și Luxemburg, Orchestra de Stat din Atena, Stavanger Symfoniorkester și Orchestra Simfonică Națională din Letonia, Auckland Philharmonia și Filarmonica „George Enescu”. Sub bagheta dirijorilor Jaap van Zweden, Myung-Whun Chung, Gustavo Gimeno, Andris Poga, Alexandre Bloch, Pietari Inkinen și Shi-Yeon Sung, Han interpretează piese din repertoriul pentru violoncel al lui Șostakovici, Dvořák, Ceaikovski și Haydn, alături de concerte ale lui Isang Yun, Friedrich Gulda și George Enescu.
În 2022, Han a înregistrat un recital de prezentare la Stage+ de la Deutsche Grammophone, în cadrul seriei „Rising Stars”. La doar 18 ani, Jaemin Han a lansat primul său album fizic, Isang Yun – Schumann – o colaborare cu Orchestra Simfonică Națională Coreeană sub conducerea lui David Reiland, la casa de discuri Decca. (jaemin-han.com)
ORGANIZATORI:
Festivalul Internațional de Muzică din Europa Centrală și de Est „Eufonie”
Filarmonica „George Enescu” din București
Concert co-finanțat de Ministerul Culturii din România.
Parteneri:
Institutul Cultural Român de la Varșovia
Ambasada României în Republica Polonă
Filarmonica Națională, Varșovia
Eveniment organizat în cadrul Sezonului Cultural România–Polonia 2024-2025.
Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025 este organizat de Ministerul Culturii din România și Institutul Cultural Român, prin reprezentanța sa de la Varșovia, din partea română, și de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și Institutul Adam Mickiewicz, în colaborare cu Institutul Polonez din București, din partea poloneză.
Festivalul Internațional de Muzică din Europa Centrală și de Est „Eufonie”
