În zilele de 10 şi 11 iunie, între orele 10.00-17.00, la Institutul Cultural Român din Bucureşti va avea loc Colocviul Internaţional al româniştilor „Limba română ca limbă străină şi Cadrul european comun de referinţă". La întrunire vor participa profesori de limbă, cultură şi civilizaţie românească din Europa şi SUA, alături de specialişti care au constituit reţeaua româniştilor la conferinţele organizate de ICR Praga şi ICR Varşovia, în anul 2008.
În cadrul colocviului vor fi dezbătute teme precum importanţa predării limbii române ca limbă străină (LRS), conform Cadrului european comun de referinţă, necesitatea elaborării materialelor didactice pe niveluri de competenţă lingvistică şi recunoaşterea internaţională a certificării naţionale a LRS.
La eveniment vor participa: Christina Zarifopol-Illias (Indiana University, Bloomington, SUA), Rodica Ursulescu Miličić (Universitatea Novi Sad, Serbia), Anna Hoczopan (Universitatea Szeged, Ungaria), Farkas Jenő (Universitatea Budapesta, Ungaria), Jiří Felix (Universitatea Praga, Cehia), Joana Kornasz-Warwas (Cracovia, Polonia), Emilia Ivancu (Universitatea Adam Mickiewicz, Poznan, Polonia), Joanna Porawska (Cracovia, Polonia), Corina Chertes (Institutul Limbii Române, Bucureşti), Marina Cap-Bun (Universitatea Ovidius, Constanţa), Victoria Moldovan (Universitatea Babeş–Bolyai, Cluj-Napoca), Elena Platon (Universitatea „Babeş–Bolyai", Cluj-Napoca), Maria Ţenchea (Universitatea de Vest, Timişoara), Bogdan Ţâra (Universitatea de Vest, Timişoara), Adrian Poruciuc, (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi), Ludmila Branişte (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi), Gina Nimigean (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi), Oana Macari (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi), Ada Iliescu (Universitatea din Craiova), Mihaela Gheorghe (Univesitatea Transilvania, Braşov), Ana Ene (Universitatea Transilvania, Braşov), Rodica Zafiu (Universitatea Bucureşti), Andra Vasilescu (Universitatea Bucureşti), Oana Murăruş (Universitatea Bucureşti), Daniela Kohn (profesor LRS, ICR Viena), Monica Melega (profesor LRS, ICR Viena), Alexandra Daniela Oprica (profesor LRS, ICR Madrid), Ofelia Uţă Burcea (profesor LRS, ICR Madrid), Dan Mircea Duţă (ICR Praga), Nicoleta Neşu (Accademia di Romania), Monica Joiţa (Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia), Gabriela Ştefan (ICR Tel Aviv), Ilinca Busurcă, Gabriela Stoica, Carmen Vasile, Ioana Vasiloiu şi Ana Borca (profesori LRS, ICR Bucureşti).
Jurnalistii care doresc să asiste la colocviu sunt rugaţi să confirme participarea la tel. 031 7100 622.