- 1 July 2021
- Etichete ICR Orchestra de Camera „Constantin Silvestri” Ziua Europeana a Muzicii
Proiectul „Artiști români și muzica Europei”, care va fi prezentat pe rețelele de socializare ale Institutului Cultural Român începând cu data de 6 iulie 2021, constă într-o videogramă, un colaj alcatuit din șapte lucrări interpretate de Orchestra de Muzică de Cameră „Constantin Silvestri”, alături de Iosif Ioan Prunner, Maria Bâldea, Cristian Niculescu, Zsuzsa Balint și Cristina Enășescu, iar programul va cuprinde lucrări de F. Schubert, G.F. Händel, W. A. Mozart, Vivaldi, George Enescu, C. Silvestri.
Repertoriul abordat în cadrul proiectului:
- F. Schubert - 6 Dansuri Vieneze, 8 min.
- G.F. Händel - Concert pentru Harpă, 16 min.
- W. A. Mozart - Concert pentru 2 piane în fa major, 25 min.
- Vivaldi - 2 Simfonii, 15 min.
- George Enescu – Suita pentru pian la patru mâini, 5 min.
- Silvestri - Dansuri din Bihor, 10 min.
În strânsă legătură cu „Ziua Europeană a Muzicii”, celebrată pe data de 21 iunie, Institutul Cultural Român își propune să promoveze cu acest prilej expresivitatea muzicală a artiștilor români.
Începând cu anul 1982, ziua de 21 iunie a fost declarată „Ziua Muzicii” în Franța, iar din 1985 a devenit „Ziua Muzicii Europene”, pentru ca mai apoi să fie îmbrăţişată şi de state de pe alte continente. „Ziua Muzicii” este sărbătorită în peste 700 de oraşe din 120 de ţări, printre care Germania, Italia, Grecia, Rusia, Australia, Peru, Brazilia, Ecuador, Mexic, Canada, Statele Unite ale Americii, Japonia.
Fundația „Constatin Silvestri” are ca scop încurajarea și stimularea muzicienilor, melomanilor, oamenilor de cultură, încurajarea activității și creației tinerilor compozitori și interpreți. Fundația încurajează activitatea și prezentarea lucrărilor acestora în concerte, radio, televiziune, prin favorizarea contactelor cu compozitori șu muzicologi din țară și străinătate. A organizat în 1996, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, primul concurs internațional de dirijat. Pe parcursul timpului, au avut loc diverse manifestări dedicate memoriei lui Constantin Silvestri, unor personalități ale culturii muzicale românești, dar și tinerilor interpreți.
Iosif Ion Pruner – născut la București într-o familie de muzicieni și veche tradiție culturală, a urmat Liceul de muzică „Dinu Lipatti” și Universitatea de Muzică din București. A studiat pianul și dirijatul cu Zoe Popescu, Ana Pitis, Maria Fotino, Constantin Bugeanu și Sergiu Comissiona. În România, a colaborat cu principalele orchestre din țară, Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio. A fost invitat să susțină spectacole la Opera Națională Română. A susținut concerte în importante centre muzicale din Europa și Asia și a luat parte la importante festivaluri din România, Cehoslovacia, Italia. În 1991, a înființat Fundația și Orchestra de Camera „Constantin Silvestri”, iar în 1996 a fost directorul Concursului Internațional de Dirijat cu același nume.
Orchestra de muzică de cameră „Constantin Silvestri” din Bucureşti a luat fiinţă în 1988. Este alcătuită din membri ai Filarmonicii „George Enescu” şi are o stagiune proprie, pe parcursul anilor având invitaţi solişti şi dirijori din Italia, Grecia, Germania şi a efectuat turnee în ţară şi în străinătate. Orchestra şi-a făcut o onoare din a programa muzica contemporană românească şi universală. Dintre compozitorii români, alături de clasicii Enescu, Silvestri, Alexandrescu, au interpretat şi compoziţii de Wilhelm G. Berger, Şerban Nichifor, Doru Popovici, Liana Alexandra, Livia Teodorescu. Orchestra a susţinut concerte vocal-simfonice şi de operă de cameră, prezentând într-o primă versiune românească opera Mozart şi Salieri de Korsakov.