- 4 October 2021
- Etichete ICR Orizonturi culturale italo-romane Ana Blandiana Italia
Numărul din octombrie al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” se deschide cu o veste extraordinară: scriitoarea Ana Blandiana este finalistă la prestigiosul Premiu Strega European 2021, cu romanul Applausi nel cassetto (Editura Elliot, 2021, traducere de Luisa Valmarin), alături de spaniola Aixa de la Cruz, bulgarul Georgi Gospodinov, francezul Hervé Le Tellier și germana Anne Weber. Este pentru prima dată când un nume atât de prestigios din literatura română contemporană concurează pentru acest râvnit premiu, o vitrină literară internațională de prim rang. Este o veste binevenită care confirmă încă o dată puternica legătură afectivă pe care poeta și scriitoarea a avut-o cu Italia de-a lungul timpului, începând de la primele sale călătorii în anii ’70 împreună cu soțul ei, Romulus Rusan, iar selecția romanului la acest prestigios eveniment cultural încununează numeroasele premii și distincţii care i-au fost conferite în Italia în ultimii ani, alături de numeroasele invitații la festivaluri literare și târguri de carte (în primul rând Salonul Internaţional de Carte de la Torino). Mauro Barindi, traducător în italiană al mai multor cărţi ale autoarei, semnează articolul special: Ana Blandiana și Italia, o legătură afectivă tot mai strânsă. a cărui versiune românească este realizată de Afrodita Carmen Cionchin.
Galeria Orizonturi oferă publicului o selecţie reprezentativă din operele expoziţiei-eveniment Ricorrenze/Recurențe a Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest Timișoara, realizată în colaborare cu Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române din Timişoara şi găzduită de Accademia di Romania in Roma în perioada 17-30 septembrie 2021.
Întâlnirea literară a acestei luni este cu scriitoarea Marilù Oliva despre recentul său roman premiat în Italia şi intitulat Alba ca zăpada în secolul XX, într-un interviu realizat şi tradus de Irina Ţurcanu.
Biblioteca Orizonturi propune un fragment din cartea-interviu cu inegalabilul Premiu Nobel Dario Fo, în traducerea lui George Popescu, Arma letală a râsului. Lumea văzută de Dario Fo.
În spaţiul special DANTE 700, o avanpremieră românească: lectura fanta-științifică a lui Galileo Galilei la Infernul lui Dante, în traducerea Smarandei Bratu Elian.
În Orizonturi filosofice, Aforismele afurisitului Cioran în recenzia semnată de Horia Corneliu Cicortaş. Apoi, cronica Latura rezilientă a religiei, semnată de Gabriel Badea şi dedicată Conferinței a XVIII-a anuale a Asociației Europene de Istoria Religiilor, care a avut loc la Pisa între 30 august și 3 septembrie 2021.
În Orizonturi Donna este semnalată o carte remarcabilă apărută sub egida Arhivelor Naţionale ale României sub titlul Din scrierile uitate ale Aidei Vrioni, volumul I, Memorii şi corespondenţă, îngrijită de Monica Negru.Aida Vrioni (1880-1954) a fost una dintre primele jurnaliste profesioniste din România, directoare a „Revistei Scriitoarelor şi Scriitorilor Români” (1929-1943), iar volumul de documente oferă cititorilor variate teme de interes: corespondenţă, eseuri, însemnări şi fotografii realizate de scriitoare în voiajurile sale de la Nisa, Paris, Atena, Bucureşti, Constanţa, Sinaia, memorii.
RubricaTexte de(spre) expoziții semnată de Ana Sultana Cipariu propune o lectură de actualitate, Genu Berlo: Pictură poetică sau blasfemică?
În Orizonturi de Artă, o galerie online de Acuarele veneţiene ale artistului Dan Neamu. Apoi, despre Fra Angelico, artistul care picta icoanele maicii domnului plângând, o prezentare de excepţie din seria semnată de Otilia Doroteea Borcia.
În Orizonturi poetice, Jocul insidios al ambivalenţei. Versuri de Tomaso Binga, alias Bianca Menna, în traducerea italienistului şi poetului George Popescu.
Toate articolele numărului 10/octombrie 2021al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.