Școala de retorică a tinerilor basarabeni: 11-14 octombrie 2018, Chișinău


Institutul Cultural Român are plăcerea de a vă anunța că, în perioada 11-14 octombriea.c., se va desfășura la Chișinău proiectul „Școala de retorică a tinerilor basarabeni”, organizat de Compartimentul Comunități Istorice.

Școala de retorică, desfășurată la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, se va centra pe dezvoltarea capacităților tinerilor de a utiliza cele trei elemente ale retoricii (ethos, logos, pathos) într-o manieră eficientă și echilibrată, de a construi un șir argumentativ al discursului bazat pe logică și pe raționalitatea ideilor transmise și de a susține discursuri pe teme variate. Pentru atingerea acestui obiectiv, Institutul Cultural Român și partenerii săi vor colabora cu Mihai Răzuș (actor, specialist în arta argumentativă și retorică) și Carmen Ivanov (trainer de dicție), împreună cu restul echipei Dicție.ro (Mihai Crăciun și Alexandru Burlacu). Vor fi abordate aspecte teoretice legate de arta retoricii, tehnici de persuadare prin limbaj non-verbal, mesaj, anticipare, empatie și curaj.

Termenul-limită de depunere a candidaturilor este 4 octombrie 2018, iar rezultatele vor fi comunicate candidaților la data de 4 octombrie, prin e-mail.

Candidaturile se pot depune completând formularul accesibil prin linkul de mai jos:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfwKbiVMtzAUpGt7TwblOXcXUuYDX04YOYj9rR0tZug_z6K4A/viewform?usp=sf_link