RUMÄNISCHES ROULETTE
Unde? UfaFabrik
Când? 10 şi 11 aprilie 2019, ora 20
Dacă vi se întâmplă să fiţi jefuiţi pe o stradă pustie într-un sat din România, în drum spre aeroport, să rămâneţi fără buletin şi astfel să nu vă puteţi legitima, să fiţi nevoiţi să petreceţi noaptea în închisoare, poate că atunci aveţi o bănuială cam ce ar putea însemna Ruleta Românească, dar sigur nu aveţi cum să ştiţi!
În această poveste autobiografică Mercedes Echerer (actriţă, regizoare şi fostă deputată în Parlamentul European) porneşte în căutarea urmelor propriei copilării, aducând la viaţă diferitele culturi ale căminului ei de factură europeană. Cu mult temperament, simţ al umorului şi poezie protagonista călătoreşte prin ţara amintirilor ei mai vechi şi mai noi împreună cu muzicienii Aliosha Biz (vioară) Andreea Chira (nai), Adrian Gaspar (pian), Lubomir Gaspar (ţambal), Imre Lichtenberger-Bozoki (trompetă/trombon), Branko Jovanovic (chitară), Vuk Vasilic (contrabas), Alexander Wladigeroff (trompetă/Flügelhorn) und Konstantin Wladigeroff (clarinet). Balkan jazz veritabil!
Aceşti 10 artişti din Austria vin în perioada deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE la Berlin, unde vor prezenta Ruleta Românească - un spectacol la care sunteţi invitaţi să participaţi şi dvs.!
Mai multe detalii găsiţi aici: https://www.ufafabrik.de/de/18098/rumaenisches-roulette.html