- 26 September 2019
- Etichete Europalia romania
Programul Festivalului EUROPALIA România a fost elaborat
şi coordonat împreună cu echipa EUROPALIA International.
În cadrul conferinţei de presă, au luat cuvântul Mirel Taloş, preşedinte interimar al ICR, Horia Barna, director artistic EUROPALIA România, Claudia Lazăr, expert arte vizuale, Andrei Tănăsescu, curator film, Ligia Marin şi Cătălin Rogojinaru, experţi muzică, Simona Brânzaru, expert literatură, Paula Hotea, coordonator comunicare EUROPALIA România.
România, ţară invitată de onoare a celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA din Belgia, va prezenta din octombrie, timp de patru luni, expoziţii, spectacole, concerte la Bruxelles dar şi în alte ţări - Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Olanda, Luxemburg și Germania.
„EUROPALIA România este cel mai important proiect unic de promovare culturală realizat de ICR. Începând cu evenimentul-far, care este expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”, la BOZAR, festivalul include aproximativ 250 de evenimente culturale din domeniile cinematografiei, al artelor plastice, al artelor spectacolului, al muzicii. Aceste evenimente au fost pregătite de experţii ICR în ultimul an şi jumătate şi agreate cu EUROPALIA pentru piaţa culturală din Belgia. Managerul acestui adevărat proiect de ţară este ICR”, a declarat Mirel Taloş, preşedinte interimar al Institutului Cultural Român, în cadrul conferinţei.
Cea mai importantă expoziţie şi cea mai amplă retrospectivă a operei lui Constantin Brâncuşi în Belgia, „Brâncuşi. Sublimarea formei”, curatoriată de istoricul de artă Doina Lemny, va reuni, la Palatul Bozar, fotografii şi documente, opere de artă din mari muzee ale lumii precum: Tate Gallery din Londra, Muzeul Rodin şi Centrul Pompidou din Franţa, Muzeul Hirshhorn din Washington şi Muzeul Guggenheim din New York, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova, dar şi o lucrare din colecţia Academiei Române.
Într-o transmisie via skype, Doina Lemny a mărturisit că expoziţia dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi „este un vis”.
„Am fost susţinuţi de ICR. Suntem susţinuţi şi asta mă face să cred că va fi o reuşită”, a subliniat Doina Lemny.
Dirk Vermaelen, director artistic al EUROPALIA International, a accentuat faptul că este “mândru să prezinte împreună cu Institutul Cultural Român acest program”, subliniind că “pentru expoziţia “Brâncuşi”, prima retrospectivă dedicată sculptorului român în Belgia, au fost înregistrate deja foarte multe solicitări în avans”.
Sculpturi de Auguste Rodin şi Medardo Rosso vor completa prima secţiune cronologică a expoziţiei „Brâncuşi”. De asemenea, în cadrul expoziţiei, o atenţie mare va fi conferită şi studioului lui Brâncuşi, şi lucrărilor contemporanilor, prietenilor şi elevilor săi, Amedeo Modigliani, Man Ray, Férnand Leger, Marcel Duchamp şi Isamu Noguchi.Expoziția va fi găzduită de BOZAR, în perioada 2 octombrie 2019 - 12 ianuarie 2020.
O altă expoziţie de marcă, prezentată de România la EUROPALIA, va fi "Dacia - trecutul glorios al României", organizată în Muzeul Gallo Roman Tongeren.
„Selecţia, o panoramă a artelor din România, este un echilibru între principiul tradiţiei combinat cu contemporaneitate, existând foarte multe rezidenţe reciproce. Nu este un festival obişnuit, fiind un eveniment care îşi propune să deschidă drumul artiştilor”, a spus Horia Barna, director artistic al EUROPALIA ROMÂNIA.
Spectacolul de teatru “Povestea prințesei deocheate”, text și regie semnate de Silviu Purcărete, se adaugă listei evenimentelor din cadrul Festivalului EUROPALIA. Spectacolul, desemnat cel mai bun în stagiunea 2018-2019 la Gala Premiilor UNITER (ediţia a 27-a), poate fi văzut în zilele de 17, 18 și 19 decembrie 2019, la sala Les Halles de Schaerbeek din Bruxelles.
Muzica electronică românească va fi reprezentată de 11 artişti şi trupe din generaţii diferite, printre care Khidja, Borusiade, Raze de soare și Karpov Not Kasparov.
Accentul va fi pus şi pe creaţii noi şi pe schimburi interdisciplinare între artişti români şi belgieni. Pe lângă proiectul Taraf de Impex al muzicienilor rromi, alte proiecte ies în evidenţă: cineastul Antony Nti a călătorit în România pentru a filma un clip cu duo-ul Karpov not Kasparov. Compozitorul belgian Milan W. propune prima compoziţie electroacustică pentru tulnic, instrument tradiţional românesc, care va fi prezentată în premieră la evenimentul de deschidere a programului muzical EUROPALIA ROMÂNIA, la Sala STUK din Leuven (3 octombrie, de la ora 20.00) şi va fi urmat de un altul la capela Les Brigittines din Bruxelles(4 octombrie, de la ora 20.00).
SoNoRo, Valentin Răduţiu, Alexandra Dariescu împreună cu Angela Gheorghiu, Petrică Daniel Ciobanu și ConTempo Quartet sunt doar câteva nume ale muzicii clasice româneşti care vor fi prezente în cadrul Festivalului EUROPALIA. Jazzul va fi reprezentat de Lucian Ban (cu proiectul „Oedip Redux”), Maria Răducanu şi Ada Milea, alături de cvartetul lui Alexandru Bălănescu.
Sub titlul „Videogramele unei naţiuni”, istoria recentă a României va fi prezentată şi prin intermediul cinematografiei. La 30 de ani de la Revoluția din 1989, Institutul Cultural Român propune în cadrul festivalului EUROPALIA o selecție de filme care evidențiază momente importante ale tranziției sociale și culturale din România ultimelor opt decenii: de la filme de propagandă la filme subversive, de la național-socialismul idilic la realismul Noului Cinema Românesc. Vor fi prezentate peste 90 de producţii cinematografice româneşti semnate, între alţii de: Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Dan Piţa, Andrei Ujică, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Nae Caranfil, Radu Jude, Manole Marcus.
În cadrul festivalului EUROPALIA, Mircea Cărtărescu, cel mai tradus scriitor român, va avea întâlniri cu studenţi la universităţile Bruxelles, Anvers, Gent în luna noiembrie, 2019.
O evocare a două genii artistice incontestabile ale secolului al XX-lea, Maurice Béjart şi Eugen Ionesco, va avea loc la Maison Béjart, pe 29 ianuarie 2020 în prezenţa lui Matei Vişniec şi a lui Răzvan Mazilu (Ionesco & Béjart).
Evoluția artei românești de la mijlocul sec. XIX până în zilele noastre va fi urmărită prin expoziţia “Perspectives” (2.10.2019-12.01.2020), un proiect despre conceptul de identitate în arta românească sau despre cum a fost formată identitatea românească în contextul socio-politic, curatoriat de Wim Waelput, în colaborare cu Igor Mocanu.
Expoziţia „La începuturile istoriei. Civilizații timpurii (preistorice) între Carpați și Dunărea de Jos” va fi organizată la Muzeul Grand Curtius din Liège. Muzeul este unul dintre cele mai vechi din Belgia, cu colecții care acoperă întreaga evoluție a locuirii din această regiune, din paleolitic până în secolul al XX-lea. Expoziției noastre i-a fost rezervat unul din spațiile cele mai prestigioase, o veche reședință burgheză din secolul al XVII-lea.
Despre EUROPALIA
Festivalul bianual EUROPALIA împlineşte 50 de ani de la înfiinţare în 2019. Festivalul a debutat în 1969 și are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală. Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, foarte mulți veniți din afara Belgiei.
Participarea României la Festivalul EUROPALIA, în perioada octombrie 2019- ianuarie 2020, este asigurată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Secretariatul General al Guvernului.
Festivalul Internațional de Arte EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, organizată sub patronajul Familiei regale a Belgiei, la Bruxelles și în diverse orașe belgiene, dar și din Marea Britanie, Franţa, Olanda, Luxemburg sau Germania.
Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).
Mai multe detalii despre programul EUROPALIA România, precum şi fotografii, videoclipuri găsiţi la:
https://www.icr.ro/uploads/files/europalia/europalia_2019.zip