"READing somewhere else" - Proiect de literatură EUNIC Varşovia, ediţia a cincea, 2013

Proiectul "READing somewhere else" este o iniţiativă a EUNIC Varşovia care urmăreşte două obiective principale: promovarea literaturilor europene contemporane şi popularizarea plăcerii de a citi. Sub forma unor happening-uri literare realizate în locuri mai puţin obişnuite, nu neapărat asociate de obicei cu cititul, actori importanţi ai scenei poloneze vor citi fragmente literare. Proiectul a debutat în 2011, având până acum patru ediţii extrem de reuşite, apreciate de un public numeros, de toate vârstele. Succesul repurtat a determinat organizatorii să continue evenimentul cu o a cincea ediţie.

Proiectul - care urmează s-a desfăşurat în 16 iunie 2013 - a fost produs de Studioul Teatral Koło, cu participarea mai multor membri ai clusterului EUNIC Varşovia: Ambasada Lituaniei, Ambasada Olandei, Centrul Ceh, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camões, Institutul Goethe, Institutul Slovac, Institutul Cultural Bulgar, Institutul Cultural Danez, Institutul Cultural Italian, Institutul Cultural Maghiar, Institutul Cultural Român, Pro Helvetia, Reprezentanţa Flandrei. Locul de desfăşurare a evenimentului a fost Powiśle, un district din centrul capitalei poloneze.

Ediţia a cincea a proiectului "READing somewhere else" a fost dedicată cărţilor recente, apărute în ultimii cinci ani în Polonia. În acest sens, din literatura română au fost citite fragmente din volumele Vizuina de Norman Manea (apărut la Editura Czytelnik, în traducerea lui Kazimierz Jurczak) şi Leagănul respiraţiei de Herta Müller (apărut la Editura Czarne, în traducerea Katarzynei Leszczyńska).

Mai multe detalii găsiţi la http://studiokolo.com/spektakle/czytamy-gdzie-indziej-edycja-5