PREMIERĂ MONDIALĂ. „The Birth of Violence” al româncei Ioana Păun, o provocare pentru spectatori

Perfomance-ul „The Birth of Violence”, regizat de Ioana Păun, va avea premiera internațională în cadrul Festivalului EUROPALIA România, pe 22 noiembrie 2019, ora 20.30, la Teatrul Le Phénix Scène Nationale, Valenciennes, Franța. Pentru acest proiect au lucrat artiști din România, Franța și Belgia timp de peste un an, fiecare dintre autori chestionându-și propria poziție cu privire la radicalism și violență. Echipa a lucrat cu zeci de cetățeni din România pentru a înțelege mai bine cum este inhibată și când este legitimată social violența.

Spectacolul combină, în timp real, secvențe din filme documentare, din reprezentarea violenței în cultura pop și în live art, alături de elemente de psihoterapie și de imagini de arhivă despre atentate recent comise în instituții de cultură.

Proiectul a pornit de la invitația Le Phénix Scène Nationale și a directorului Romaric Daurier adresată regizoarei românce Ioana Păun. Scenă națională a Franței, Teatrul din Valenciennes, a găzduit premierele celor mai importanți artiști din lumea teatrului contemporan, de la argentinianul Rodrigo García, la regizorul elvețian Milo Rau.

„Pentru «The Birth of Violence», am privit, am citit, am ascultat zeci de povești și stenograme cu teroriști. Am citit studii care încearcă să priceapă ce determină radicalizarea. Am ales un subiect despre care ajung la concluzia că se discută mereu și mereu în aceeași termeni binari. Până și filmele occidentale pe tema asta sunt mai toate la fel, se termină la fel și pun în balanță aceleași valori. Așa că am decis să ne apropiem de radicali prin instrumentele care ne sunt cel mai la îndemână în teatru. Imitarea și empatia. Spectacolul întâmpină dificultatea Vestului civilizat de a se gestiona în momente de destabilizare și refuzul Europei seculare de a empatiza cu cei mai monstruoși dintre noi”, spune Ioana Păun.

Alături de artistul asociat Amine Adjina, regizorii de film Radu Gorgoș și Răzvan Leucea, de artista Ioana Sisea, actrița Paulie Desmet și de compozitorul Sillyconductor, Ioana Păun provoacă audiența la o confruntare cu propriile fantezii și instinctualități în situații extreme de revoltă. Publicul însuși ar putea fi luat ostatic, într-o fantezie a unei actrițe care, în ultimele săptămâni, a consumat zilnic filme și documetare despre răpiri și atentate.

Spectacolul explorează resorturile care declanșează violența în fiecare dintre noi și inventariază canalele prin care aceasta s-a strecurat în imaginarul public prin media și artă. Contribuția mass-mediei în construcția și reprezentarea violenței, fascinația și fantasmele societății în fața terorismului, discursurile șefilor statelor cu privire la atacuri au constituit baza tematică a proiectului. Spectatorii și participanții sunt provocați să abandoneze ideea de moralitate ca sistem de opoziții binare (bine-rău, just-injust) și să găsească un mod personal de raportare la teroriști, pentru o înțelegere intuitivă și instinctivă a acestora.

„The Birth of Violence”, spectacol realizat cu sprijinul mai multor instituții culturale europene, va avea încă trei reprezentații în cadrul Festivalului EUROPALIA România, pe 23 noiembrie 2019, în Valenciennes, la Teatrul Le Phénix Scène Nationale, și pe 18 și 19 decembrie 2019, la Théâtre Les Tanneurs din Bruxelles. De asemenea, spectacolul va fi prezentat la începutul anului viitor și la București. O echipă de artiști din România este invitată să pună în discuție un subiect actual în două țări care se confruntă cu radicalizarea propriilor lor tineri și care au fost afectate sever în ultimii ani de terorism.

Regizoarea Ioana Păun (n. 1984) este coordonatoarea Programului de Arte Performative al Muzeului Național de Artă Contemporană din București, are studii în teatru și arte performative la UNATC și Goldsmiths Londra.

Amine Adjina este actor, scenarist și scriitor. Educat la ERAC (promoția 19), a colaborat cu Béatrice Houplain, Robert Cantarella, Alexandra Badea, Youri Pogrebnitchko, Valérie Dréville et Charlotte Clamens, Guillaume Levêque.

Pauline Desmet a absolvit Facultatea de Științe Politice la Paris, după care, din 2009, s-a îndreptat către teatru. A studiat arta dramatică la Minsk, la Paris și apoi la Bruxelles.

Radu Gorgos, născut în Republica Moldova, este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografie „I.L.Caragiale”. Din 2018, este membru al Academiei Europene de Film (EFA).

Răzvan Leucea este un artist vizual, din sfera filmului și a videoclipurilor, pe care le practică atât ca regizor, cât și ca director de imagine.

Ioana Sisea (născută în 1988) este o artistă din România care lucrează cu metode și medii variate. Pornind de la experiențe personale și de la propriul context cultural, lucrările ei explorează teme contemporane, de la percepțiile sociale ale corpului, la relații, familie sau memorie.

Sillyconductor este unul dintre pseudonimele lui Cătălin Matei, sound artist din București.

--------------------------

Festivalul Artelor EUROPALIA este organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate - Franța, Olanda, Luxemburg, Germania sau Marea Britanie. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020. Detalii: https://europalia.eu/en