Pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, Festivalul Filmului European ia pulsul Europei

În Anul Centenarului și în Anul european al patrimoniului cultural, Festivalul Filmului European ajunge pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, unde va poposi timp de trei zile, între 18 și 20 mai, la Cinema Geo Saizescu. Accesul la proiecții este gratuit.

Ediția FFE din Râmnicu Vâlcea debutează vineri, 18 mai, de la ora 19:00, cu filmul Localul (Italia, 2017), în regia lui Paolo Genovese, o bijuterie de comedie în stil italian despre natura umană, compromisurile pe care le facem și cât de departe mergem pentru a ne împlini visurile.

În selecția de la Râmnicu Vâlcea, un rol aparte îi revine filmului Rock'n Roll (Franța, 2017), o comedie spumoasă, care îi are, printre protagoniști, pe Marion Cotillard (pe care o vedem interacționând cu partenerul său de viață, Guillaume Canet, însuși regizorul filmului) și pe Johnny Hallyday. Alte filme de neratat sunt În întuneric (Germania, 2017), o dramă psihologică în regia lui Fatih Akin, film premiat în 2017 la Cannes și Golden Globes (unde a luat premiul pentru cel mai bun film străin), Lumină intimă (Cehoslovacia, 1965), în regia lui Ivan Passer, o adevărată capodoperă a noului val ceh, film restaurat și inclus în Secțiunea FFE Clasic, O drumeție scurtă (regia Igor Bezinović, Croația, 2017) care transformă o excursie într-o călătorie alegorică în necunoscut și o Poveste de succes (regia: Kaspar Astrup Schröder, Danemarca, 2017)o incursiune minuțioasă în viața creativă a arhitectului Bjarke Ingels și a proiectelor sale, blocul-turn newyorkez W57 și World Trade Center 2.Cu sprijinul generos al Biroului de Informare al Parlamentului European în România, aducem și unul dintre filmele finaliste la cea mai recentă ediție a Premiului LUX al Parlamentului European, competiție care pune în lumină valori atașate Uniunii Europene și abordează probleme sociale actuale: 120 BPM – bătăi pe minut (regia: Robin Campillo, Franța 2017), câștigător al premiului pentru Cel mai bun film la San Sebastián.

Programul 22.FFE, ediția Râmnicu Vâlcea, la Cinema Geo Saizescu:

Vineri 18 mai – Gala de deschidere a FFE

19:00 Localul – Paolo Genovese /Italia / 2017 / 105'

Sâmbătă 19 mai

15:30 O drumeție scurtăIgor Bezinović / Croația / 2017/ 75'

17:00 În întuneric – Fatih Akin /Germania / 2017 / 106'

19:00 Rock'n Roll – Guillaume Canet / Franța / 2017 / 123'

Duminică 14 mai

15:00 Lumină intimă – Ivan Passer / Cehoslovacia / 1965 / 71'

16:30 Poveste de succes Kaspar Astrup Schröder / Danemarca / 2017 / 93'

18:30 120 BPM – bătăi pe minut – Robin Campillo /Franța / 2017 / 143'

Programul complet al ediției 22.FFE este disponibil pe www.ffe.ro.

Festivalul Filmului European ajunge în 2018 într-un număr record de orașe: București (7 – 13 mai), Galați (11 – 13 mai), Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 iunie) și Sibiu (1 – 3 iunie). Pe lângă Râmnicu Vâlcea, anul acesta, în premieră absolută, FFE ajunge în alte două orașe noi: Alba Iulia și Galați.

Spotul de promovare 22.FFE poate fi vizionat aici: http://ffe.ro/2018/jurnal/spotul-video-22-ffe/

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene și al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.

Organizatorii mulțumesc Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru sprijinul în realizarea proiecțiilor.

Parteneri media: aarc.ro, Agerpres, Bookblog, Bucharest City App, București FM, Calea europeană, Cărturești, Cinefan, CineGhid, Cinemagia, Cinepub, Citatepedia, Dilema Veche, Eskape, Festivalier, Film Menu, Film New Europe, Glamour, Gratuitor, Hyperliteratura, Igloo, IQAds, LiterNet, Modernism, MovieNews, Munteanu, Observator Cultural, Radio România Cultural, România Pozitivă, Tanănana, TVR, TV SAT Media Group, Ziarul Metropolis, Zeppelin

Contact: Anca Hrab, Coordonator FFE - Institutul Cultural Român, tel. 0722 59 15 61, e-mail: ffe[@]icr.ro


Invitație online FFE.22 Râmnicu Vâlcea