Târgul de Carte de la Leipzig 2019
În perioada 21 – 24 martie 2019 are loc Târgul de Carte de la Leipzig, un eveniment cultural de amploare, ce reuneşte cititori, reprezentanţi ai editurilor şi autori ai scenei literare internaţionale. În cadrul celor aproximativ 3600 de evenimente aceştia vor avea oportunitatea de a descoperi titluri noi, de a face schimb de idei, de a purta discuţii interesante pe marginea unor teme de actualitate. Un program atractiv propune şi standul Cehiei, ţara invitată de onoare de anul acesta.
Participarea României în anul 2019 se înscrie în calendarul de acţiuni ulterioare programului de ţară invitată de onoare la ediţia precedentă a Târgului de Carte de la Leipzig. Astfel, evenimentele organizate la standul României vor pune în dezbatere diverse teme, cum ar fi romanul contemporan, importanţa traducerii, migraţia şi drepturile omului în literatură, literatura pentru copii şi tineret sau promovarea literaturii române în spaţiul lingvistic german. Un aspect important reprezintă şi nominalizările a doi traducători de origine română la Premiul pentru Traducere al Târgului de Carte de la Leipzig: Eva Ruth Wemme pentru traducerea romanului „Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu şi Georg Aescht pentru cea a romanului „Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, ambele apărute în limba germană în anul 2018.
Programul evenimentelor româneşti din cadrul Târgului de Carte de la Leipzig 2019 este următorul:
Joi, 21 martie
14:00-16:00 | Standul României,Hala 4, E301
Proză din Europa: Noi apariții editoriale semnate de Goderdsi Tschocheli, Carmen Elisabeth Puchianu, Barbara Zeizinger, Irgnard Maria Ostermann și Daniel Banulescu.Participă: Georg Aescht, Traian Pop (editor). Moderare: Horst Samson și Maja Lisowski
Organizatori: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Pop Verlag.
16:00-17:00 | Standul României, Hala 4, E301
Poezie din Europa. Noi apariții editoriale semnate de Hans Bender, Ilse Hehn, Daniel Bănulescu, Irma Shiolasvilli, Micho Cvetic, Milan Hrabal și Charlotte Ueckert. Moderare: Barbara Zeizinger.
Organizator: Pop Verlag
Vineri, 22 martie
12.30 – 13.30 | Standul Traduki
Belladonna: O dimineață pierdută. Două doamne deosebite ale literaturii europene.
Participanți: Gabriela Adameşteanu, Brigitte Döbert, Blanke Stipetić. Moderare: Jörg Plath. Traducere: Eva Ruth Wemme.
Organizatori: Traduki, Ministerul Culturii și Identității Naționale
14.00 – 15.00 | Standul României, Hala 4, E301
Umanitate și societate. Dezbatere. Participă: Ștefan Baghiu și Ioana Baetica Morpurgo.Moderare: Georg Aescht. Traducere: Jan Cornelius
Organizator: Ministerul Culturii și Identității Naționale
15.00 – 16.00 | Standul României, Hala 4, E301
Eveniment Pop Verlag – Lansare Daniel Bănulescu (Pop Verlag, 2018). Participă: Daniel Bănulescu, Traian Pop (editor). Moderare și traducere: Ernest Wichner
Organizatori: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Pop Verlag
16.00 – 17.30 | Bunte Büchothek Leipzig, des 17. Juni 11 Str., Leipzig
Lectură Irina Dobrescu din volumul „Lupul jucător de poker".
Organizatori: Bunten Büchothek/ WeltOffen e.V., Ministerul Culturii și Identității Naționale
Sâmbătă, 23 martie
11.00 – 12.00 | Standul Traduki
Chronos se reculege. Despre eroism și ipocrizie. Cu autoarele Ioana Baetica Morpurgo, Mojca Kumerdej. Moderare: Barbara Anderlič.
Organizator: Traduki
13.00 – 14.00 | Standul României, Hala 4, E301
Eveniment prezentare carte Ștefan Baghiu „Cultura traducerii în România" (ed.Peter Lang 2018). Participă: Ștefan Baghiu, Georg Aescht, editor. Moderare: Georg Aescht.Traducere: Jan Cornelius
Organizator: Ministerul Culturii și Identității Naționale
14.30-15.30 | Forum OstSüdOst
La limită. Migrația și drepturile omului. Discuție cu Ioana Baetica Morpurgo, Gabriela Adameșteanu, Georg Aescht, Ernest Wichner. Moderare: Ernest Wichner. Traducere: Georg Aescht.
Organizator: Ministerul Culturii și Identității Naționale
16.00 – 18.30 | Standul României, Hala 4, E301
Eveniment Pop Verlag: "După 30 de ani" Lectură dezbatere cu autori din Germania, Cehia, Polonia, România si Serbia.Participă: Benedikt Dyrlich, Milan Hrabal, Micho Cvetic, Horst Samson, Peter Gehrisch, Traian Pop Traian, Andreas Saurer.Moderare: Gerdt Weiskirchen.
Organizator: Pop Verlag
20.00 | UT Connewitz
Balkan Nacht. Found in Translation
Participanți: Gabriela Adameşteanu, Pavle Goranović, Gary Kaufmann, Lisandri Kola, Frosina Parmakovska, Ana Ristović, Ana Schnabl, Tijan Sila și Faruk Šehić. Moderare: Aylin Rieger și Hana Stojić. Formație: Andrra.
Organizator: Traduki
Duminică, 24 martie
11.00 – 11.30 | Hala 2, Stand H600
Lectură Irina Dobrescu din cartea „Lupul jucător de poker".
Organizatori: WeltOffen e.V., Ministerul Culturii și Identității Naționale
12.00-13.00 | Cafe Europa
Literatura română și viitorul ei pe piața de carte germană. Participă: Ernest Wichner, Georg Aescht, Jan Cornelius, Daniel Bănulescu, Ioana Baetica Morpurgo, Ștefan Baghiu. Moderare: Ernest Wichner. Traducere: Jan Cornelius.
Organizator: Ministerul Culturii și Identității Naționale
14:00-15:00 | Standul României, Hala 4, E301
Scriitori din Germania despre Cața. Lectură dezbatere cu Frieder Schuller și alți autori. Prezentarea noii apariții editoriale a ultimei laureate: Dagmar Duzil, Cu și despre Cața.
Organizator: Pop Verlag
Mai multe informaţii pot fi găsite accesând www.cultura.ro sau www.leipziger-buchmesse.de.