- 15 June 2017 - 15 September 2017
- Etichete Mirela Trăistaru va expune în cadrul Satellite Office Bussines Center din Zürich Body-painting ICR
La invitația Aubach Embassy of Art Gallery, în perioada 15.06 – 15.09.2017, artista Mirela Trăistaru va expune în cadrul Satellite Office Bussines Center din Zürich (Elveția) aproximativ 25 de lucrări de pictură de mari dimensiuni, sub titulul Paradise, ce ilustrează spațiul primordial, acel început de lume în care omul modern, supraaglomerat și grăbit, caută să se refugieze pentru a-și găsi liniștea. Evenimentul va aduna personalități ale diasporei române, precum și oameni de afaceri elevețieni, colecționari și amatori de artă din Elveția.
Pentru Mirela Trăistaru grădina este un microcosmos,
o lume personalizată prin gestul său de a marca unghiurile privirii.
Semnificația acestui exercițiu se traduce pentru ea în plăcerea de a vizualiza,
de a decupa imagini, în final de a se auto-prezenta prin acest dialog dintre om și natură. Ea nu inventează, ci decupează, pune în valoare priveliști devenite
idilice, mai ales pentru privitorul citadin. Ea este personajul pe care nu-l
vedem, dar care înlesnește această cunoaștere, introduce ochiul nostru într-un
univers pe lângă care trecem cu ușurință fără a-l privi cu atentie. La rândul lor, grădinile sau parcurile, sursele ei constante de inspirație,
sunt imaginate de om, sunt construite, induc un anume spirit prin care frumosul
natural este pus în valoare. Este o lume reală, dar controlată. O
scenografie pe care ea o descoperă în mediul ambiant și în care intervine, nu
doar prin decupaje, ci si prin stabilirea unei relații directe cu acesta. Ea
construiește totul din perspectiva unei imagini integratoare, pe care în acest
moment am putea să o privim ca pe un manifest ce trebuie să trezească omenirea
din artificialitatea în care trăiește. Miracolul naturii este un fapt pe care
îl descoperim zi de zi, el rămâne în continuare sursa inepuizabilă, chiar și
pentru o lume ce a avut iluzia pentru o clipă că îl poate ignora. Pentru Mirela
Trăistaru, relația cu mediul natural este privită din perspectiva unei iluzorii
întoarceri spre origini. Chiar dacă privirea ei se oprește asupra unor grădini
construite, imaginate de mintea omului, accentul pe care ea îl scoate în
evidență în pictura sa este cel al sălbăticiei, al unei vitalități ce nu poate
fi constrînsă, ce se dezvoltă de la sine și nu neapărat pe cel al geometriei,
al unei arhitecturi dirijate de mîna omului. Vegetația abundentă, diversitatea,
explozia unei frumuseți sălbatice, fac ca aceste colțuri de parcuri sau grădini
să aibă o forță recuperatoare extraordinară.
Aceste imagini, pe care le găsim în
pictura ei, sunt o prezență greu de ignorat, reprezintă o lume căreia trebuie
să-i ramânem parteneri, convinși fiind că facem parte din ea, că ne aparținem
unii celorlalți. Nu întâmplător, una dintre primele ei expoziții a purtat numele
de „Paradis”, loc primordial, centrul aspirațiilor noastre, metafora nostalgică
a tuturor idealurilor imaginate de omenire în existența ei, locul unde binele
rămâne suveran. În spiritul acestor idealuri, ea privește relația om-natură nu
ca pe o realitate pasivă, ci în acțiune. Dorinta integrării, comuniunea cu
aceasta îi dau Mirelei Trăistaru prilejul de a imagina personaje-grădini, de a
crea o realitate, ce comunică în două direcții importante: frumosul, armonia și
miracolul vieții, capacitatea de a renaște, de a perpetua. Asa s-a născut
body-painting-ul, o modalitate nu de ea inventată, dar la noi, ea este printre
puținii care o practică. Personaje feminine răsar din grădinile imaginate de
ea, devin o realitate palpabilă, o prezență ce simbolizează unitatea unui
mediu, ale cărui valențe comune sunt ușor de descoperit. Ea coboară din sfera
imaginației poetice metafore greu de egalat, le traduce într-un fel propriu
lumii în care trăim, prin nevoia de concret, de a face sa devină palpabil un
lucru pe care altădată îl acceptam doar ca iluzie. Femei-grădini, simbolul unei
lumi aflată în continuă prefacere. Feminitatea este văzută ca o grădină ce
simbolizează esența vieții. Iar aceasta rămâne, chiar și pentru orgoliul
contemporan, cel care uneori se amăgește cu iluzia că este stăpânul lumii în
care trăiește, miracolul ce se repetă în fiecare clipă și care scapă
înțelesului. Privind aceste grădini și personajele coborâte din ele, trăim
farmecul anotimpurilor ce se succed, al trecerii timpului, ciclul continuu al
lumii vii, renașterea perpetuă, avem speranța fără de care n-am putea fi.[9] - Maria-Magdalena Crișan