- 17 September 2021
- Etichete ICR ICR Madrid Dialoguri literare hispano-romane Literatura Cultura Diplomatie
În contextul aniversării a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Spania, Institutul Cultural Român de la Madrid și Asociația Colegială a Scriitorilor din Spania (ACE), în colaborare cu partenerii instituționali români și spanioli, Uniunea Scriitorilor din România, Centrul Național al Cărții din cadrul ICR, CEDRO (Centrul Spaniol pentru Drepturi Reprografice), Institutul Cervantes, Centrul Cultural Casa de Vacas din Parcul Retiro (Comunidad de Madrid), Casa Muzeu Miguel de Cervantes, Universitatea din Alcalá de Henares și sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, propune un amplu program de dialoguri literare hispano-române care va avea loc în perioada 20-22 septembrie, în timpul Târgului de carte din Parcul Retiro de la Madrid care se desfășoară anul acesta de pe 10 până pe 26 septembrie 2021.
Proiectul are în vedere crearea unui dialog constant și a unor schimburi literare între cele două realități literare prin semnarea unui acord de colaborare între breslele de scriitori din Spania și România.
Aceste întâlniri literare propun o serie de mese rotunde la care participă exponenți reprezentativi din mai multe etape ale procesului editorial: editori, instituții care sprijină traducerile și autorii, librari, critici literari, poeți, naratori, dramaturgi, din mai multe generații literare, cercetători în domeniul studiilor hispanice și românești și jurnaliști. La toate mesele rotunde vor participa reprezentanți din lumea literară din ambele țări și scriitori români care trăiesc și activează în Spania, cu scopul de a crea un real dialog intercultural care să pună bazele unei colaborări constante, să creeze o platformă comună de dezbateri și să deschidă noi oportunități pentru lumea literară.
Dialogurile se vor desfășura în locații simbolice din Madrid și Alcalá de Henares (orașul natal al lui Cervantes), iar scopul este de a pune în valoare rolul literaturii și al traducerilor literare ca strategie eficientă de diplomație culturală, în consolidarea relațiilor dintre cele două țări.
Toate sesiunile vor respecta restricțiile impuse de pandemie pentru prezența publicului și vor fi, de asemenea, înregistrate și transmise pe rețelele de socializare ale instituțiilor organizatoare.
Programul activităților:
20 septembrie, Centrul Cultural Casa de Vacas din parcul Retiro, Madrid
18.30-Recital poetic Dialoguri literare hispano-române: poeți pe scenă
Participă: Ana Blandiana, Dinu Flămând, Denisa Comănescu, Corina Oproae, Ioana Gruia, Denisa Duran, Antonio Gamoneda, Rosana Acquaroni, Fanny Rubio, Julieta Valero
Prezintă: Javier Lostalé (poet, jurnalist și critic literar)
Recită în limba spaniolă poemele traduse din română: actrița Beatriz Bergamín
Recital de muzică Versos en el pentagrama susținut de cantautorii spanioliRafa Mora și Moncho Oter.
21 septembrie, Institutul Cervantes din Madrid
10.00- Deschiderea oficială și semnarea acordului de colaborare dintre Asociația colegială a scriitorilor din Spania (ACE) și Uniunea scriitorilor din România, cu participarea reprezentanților Direcției generale a Cărții din Ministerul Culturii spaniol, Ambasadei României în Regatul Spaniei, Uniunii Scriitorilor din România, ACE, ICR București, Institutului Cervantes, Direcției generale a CEDRO (Centrul Spaniol pentru drepturi de autor).
11.00- Masa rotundă dedicată poeziei: Tradiție și avangardă în poezia hispano-română
Participă: Ana Blandiana, Dinu Flămând, Antonio Gamoneda, Jordi Doce, Rosa Lentini
Moderator: Alfonso Armada (jurnalist, scriitor și poet spaniol)
12.30- Masă rotundă dedicată editorilor, instituțiilor și programelor de susținere a traducerii: Literatura tradusă și provocările sale
Participă: Manuel Gil (directorul Târgului de carte din Madrid), Horia Barna (director CENNAC, ICR București), Denisa Comănescu (Editura Humanitas), Manuel Ramírez (Editura Pre-textos), Valeria K. Rivera de Rosales (Editura Xorki).
Moderator: Ignacio Vidal Folch (jurnalist El Pais, scriitor și traducător)
14.00- Prânz
16.00- Masă rotundă dedicată studiilor hispanice și românești: Două tradiții literare cu zone comune
Participă: Ioana Zlotescu, José Manuel Lucía Megías, Teresa Sánchez
Moderator: Mercedes Monmany (critic literar, scriitoare și editoare)
17.30- Masă rotundă dedicată traducerilor: Traducerea literară- canon și identitate culturală
Participă: Joaquín Garrigós, Cătălina Iliescu, Corina Oproae, Viorica Patea
Moderator: Vicente Fernández (președinte ACE traducători, traducător literar)
19.00- Masă rotundă dedicată prozei literare: Societate, narațiune și memorie istorică
Participă: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Isaac Rosa, Eva Losada Casanova
Moderator: Pepa Roma (scriitoare, jurnalistă, vicepreședinte ACE)
22 septembrie, Alcalá de Henares
Casa Muzeu Miguel de Cervantes(Calle Mayor, 48)
10.15- Deschiderea oficială
10.30- Masă rotundă dedicată criticii literare: Critica literară și realitatea digitală
Participă: Victor Ivanovici, Daniel Cristea-Enache, Berna González Harbour, Antón Castro
Moderator: Fernando Clemot (scriitor, directorul Revistei literare Quimera)
Universitatea din Alcalá de Henares, Salón de Actos del Rectorado
17.30- - Masă rotundă dedicată dramaturgiei: De la text la scena: dialog despre dramaturgie
Participă: Juan Mayorga, Ignacio del Moral, Gianina Cărbunariu
Moderator: Luis Miguel Fernandez (jurnalist, scriitor, critic de teatru și film)
18.00- Masă rotundă dedicată noilor generații de scriitori: Autori pentru secolul XXI
Participă: Rãzvan Voncu, Andrei Novac, Denisa Duran, Ioana Gruia, Miguel Barrero, Susana Martín Gijón
Moderator: Luz Sánchez-Mellado Bonilla (jurnalistã El Pais, scriitoare)
Concluzii și închiderea oficială: ACE, Uniunea Scriitorilor și ICR Madrid.