Littérature

23 May 2011

Salonul de poezie

Salonul de poezie al ICR Stockholm îi are ca invitaţi pe Elena Ştefoi şi Magnus William-Olsson. Vor mai participa Jonas Ellerström, scriitor şi editor literar, care îi va prezenta publicului pe cei doi poeţi şi va conduce o discuţie între aceştia, şi actriţa

18 May 2011

Lansarea celui mai recent volum de versuri al Ninei Cassian

ICR Stockholm lansează miercuri, 18 mai, la ora 18. 30, cea mai recentă plachetă de versuri a Ninei Cassian. Volumul Continuum a apărut în limba engleză în 2009, fiind publicat în această primăvară şi în traducere suedeză, la editura Tranan (trad. Dan Shafran).

4 May 2011 - 18 May 2011

Cercetătoarea Mihaela Miroiu conferenţiază la Universitatea din Göteborg

Mihaela Miroiu, specialist în teorie politică şi filosofie feministă, participă în luna mai la două seminarii organizate de Departamentul de Filosofie, Lingvistică şi Teoria Ştiinţei al Universităţii din Göteborg. Program: Orele 13. 15-15. 00, Universitatea

8 May 2011

Loveprosjekt, un spectacol de poezie şi muzică

Participă: Inger Bråtveit, Cecilia Hansson, Anna Lindal şi Eva LindalÎn limba suedeză. Intrarea liberă Spectacolul Loveprosjekt are la bază volumul de poezie cu acelaşi titlu semnat de Inger Bråtveit (Norvegia) şi Cecilia Hansson (Suedia), ce reprezintă un studiu

12 Apr 2011

Tomas Tranströmer la 80 de ani

Pe 12 aprilie, Institutul Cultural Român de la Stockholm îl sărbătoreşte pe cel mai prestigios scriitor suedez în viaţă, Tomas Tranströmer, la aniversarea vârstei de 80 de ani. Numele lui Tomas Tranströmer a fost deseori vehiculat ca posibil candidat la Premiul

9 Apr 2011

ICR Stockholm la a doua ediţie a Nopţii Culturale a oraşului

Pe data de 9 aprilie va avea loc, pentru al doilea an consecutiv, Noaptea Culturală a oraşului Stockholm, eveniment ce se va desfăşura în aproximativ 60 de spaţii culturale din oraş. ICR Stockholm a pregătit un program special, constând în lecturi cu tineri poeţi

5 Apr 2011

Centenar Emil Cioran

Emil Cioran a fost supranumit scepticul de serviciu al unei lumi în declin, nihilistul veacului sau conştiinţa nefericirii noastre. El însuşi declara că i s-a părut legitim să se ocupe o viaţă întreagă de problema morţii, considerând-o problema fundamentală

8 Mar 2011

Crima de a exista

ICR Stockholm continuă seria de programe Români la Paris cu o seară dedicată poetului şi filosofului Benjamin Fondane. Evenimentul va cuprinde o prelegere susţinută de Dan Shafran, lecturi din opera lui Fondane în interpretarea Basiei Frydman, actriţă la Teatrul

16 Feb 2011 - 16 Feb 2011

Sonetul renaşterii şi renaşterea sonetului

ICR Stockholm dedică ziua de 16 februarie istoriei sonetului şi renaşterii pe care o trăieşte acesta în prezent, în literatura română şi în cea suedeză. Incursiunea în sonetul românesc va porni de la Mihai Eminescu (în traducerea lui Jon Milos), va continua

27 Jan 2011

Întoarcere la viaţă

ICR Stockholm comemorează Ziua Holocaustului în Suedia printr-un program cu şi despre scriitoarea Hédi Fried, supravieţuitoare a Holocaustului.  Participă de asemenea jurnalista Louise Epstein de la Radiodifuziunea suedeză şi actriţa Lil Terselius. În limba

18 Jan 2011

Marin Sorescu, poetul cuvintelor de fiecare zi

Lectură din opera lui Marin Sorescu. Participă: Magnus Florin, Björn Granath şi Marie Richardson.   În limba suedeză. Intrarea liberă Marin Sorescu este una dintre cele mai cunoscute personalități culturale românești în Suedia. Până în prezent i-au fost publicate

6 Dec 2010

Sub stele, foarte adânc

O seară despre universul lui Mircea Cărtărescu. Despre Nostalgia şi Orbitor, dar şi despre Jurnal 1990-1996, aflat în curs de publicare. Lecturi, reflecţii şi muzică. Participă traducătoarea Inger Johansson, scriitorul şi criticul literar Malte Persson şi