Literatura română descinde la Paris printr-un masiv grup de scriitori. Miercuri 10 octombrie, orele 19, Institutul Cultural Român din Paris găzduieşte proiectul Orfeu, coordonat de Asociaţia Bibliopolis din Bistriţa-Năsăud şi finanţat de programul „Promocult 2007" al Ministerului Culturii şi Cultelor din România.
Scriitorii Mircea Măluţ (Seserman Marcel) – coordonatorul Proiectului Orfeu, Mircea Petean, Ioan Moldovan, Aurel Rău, Dinu Flămând, Cezar Ivănescu, Gabriel Chifu, Liviu Ioan Stoiciu, Dumitru Chioaru, Lucian Vasiliu, Roxana Sicoe-Tirea, Ana Petean, Letiţia Ilea, Traian T. Coşovei vor participa la o dezbatere despre specificul literaturii române contemporane. Vor fi de asemenea distribuite CD-uri si DVD-uri cu antologii ale poeziei româneşti în traducere franceză.
Proiectul Orfeu mai programează la Paris, între 9 şi 13 octombrie, manifestări la universitatea Sorbona şi la Grupul editorial „Rafael de Surtis".