- 12 March 2019
- Etichete Dan lungu Eunic Scriitor European book club Israel Icr tel aviv
Scriitorul Dan Lungu a participat, în Israel, pentru prima dată, la European Book Club, fiind prezent și la o ediție specială a „Cafenelei Românești” dedicată marcării a 30 de ani de la căderea comunismului
„În comunism aveam tot ce-mi trebuie dar e adevărat că nu aveam nevoie de multe” pentru că sistemul comunist făcea în așa fel încât să nu-ți dorești prea multe – a menționat Dan Lungu, vorbind despre doamna care a stat la originea romanuluiSunt o babă comunistă, în cadrul evenimentului organizat de ICR Tel Aviv pentru a marca 30 de ani de la căderea comunismului din România. Manifestarea, organizată în data de 12 decembrie 2019 și moderată de Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, a beneficiat de participarea scriitorului și sociologului Dan Lungu, alături de care au luat cuvântul istoricii Lucian Zeev Herșcovici (Biblioteca Națională a Israelului) și Raphael Vago (de la Universitatea din Tel Aviv).
Dan Lungu a povestit despre geneza bestsellerului său Sunt o babă comunistă (Polirom, 2007), tradus în 15 limbi și ecranizat, cu titlu omonim, în regia lui Stere Gulea în 2013. Cartea, pornită de la o cercetare sociologică, tratează „nostagia” anumitor categorii de populație care nu-și mai găsesc nici rol, nici rost în noua ordine socială – „anii nemiloși” ai tranziției postcomuniste, ajungând astfel să se retragă într-un trecut idealizat. „O altă categorie de populație ce regretă anii comunismului și-n care văd o alternativă viabilă laestablishment-ul politic actual e constituită din tinerii care nu au trăit în comunism, dar care și-au construit o imagine despre acesta pornind de la amintirile subiective ale bunicilor și părinților” a mai declarat Dan Lungu, cu ocazia participării la European Book Club – un proiect EUNIC Israel, în cadrul căruia a discutat despre ipostaze ale comunismului în literatura română postdecembristă. Evenimentul, desfășurat în limba engleză, a avut loc în data de 10 decembrie, la Biblioteca Municipală Beit Ariela, din Tel Aviv. În dialog cu istoricul Raphael Vago, care a subliniat, într-o serie de contribuții pline de substanță, dificultatea specialiștilor în a găsi o definiție universală pentru perioada de tranziție și durata acesteia, Dan Lungu a menționat răstimpul necesar scriitorilor, după căderea comunismului și anii tulburi ce i-au urmat, pentru a „digera” și integra tema comunismului în literatură, enumerând pe cei mai de seamă scriitori ce au abordat acest subiect, printre care Mircea Cărtărescu (Aripa dreaptă din trilogiaOrbitor), Gheorghe Crăciun (Pupa russa),fragmente din proza lui Ștefan Agopian, Lucian Teodorovici (Matei Brunul),Mircea Nedelciu (Zodia scafandrului)aici mai puteți completa cu câteva numele din cele menționate și pe care nu mi le mai amintesc?
La evenimentul găzduit de ICR Tel Aviv, Raphael Vago a prezentat o scurtă istorie comparativă a țărilor socialiste și poziționarea României în cadrul acestui bloc, precum și motivele de politică externă, economică și socială ce au făcut ca regimul din România printre ultimele care au succombat în 1989.
La rândul său, istoricul Lucian Zeev Herșcovici a evidențiat felul în care s-au văzut și reflectat în Israel situația politică din România socialistă, identificând, în acest sens, două orientări principale: cea a guvernului israelian care, după 1967, a vrut să intre în voie guvernului condus de Nicolae Ceaușescu, fapt ce a rezultat în lipsa pozițiilor critice la adresa guvernului român în presa israeliană de limba română. A doua orientare a fost reprezentată de comunitateaolimilorromâni, în majoritatea lor ostili regimului comunist, din cauza căruia părăsiseră România, dar care, în lipsa altor mijloace, își manifestau aceste poziții cu precădere în privat. Exemplul unor intelectuali de seamă ai alialei române, precum Alexandru Mirodan sau Leon Volovici, care au avut o atitudine anticomunistă fățisă, a fost de asemenea invocat în discuțiile generate de tema evenimentului, care s-a bucurat de un public numeros și activ.