Camerata Regală la Liège, de Ziua Națională a României, în cadrul festivalului EUROPALIA România

La 1 Decembrie 2019, Camerata Regală va reprezenta România la Liège - Belgia, în cadrul Festivalului Internațional de Arta Europalia, printr-un concert extraordinar, prilejuit de Ziua Națională a României. Intitulat „Rapsodiile Române” (Rhapsodies roumaines), concertul le va da ocazia celor prezenți să se reîntâlnească cu creațiile unora dintre cei mai importanți compozitori români.

Astfel, sub bagheta lui Constantin Grigore, dirijorul principal al Cameratei Regale, și alături de Maestrul Gabriel Croitoru, violonist român de renume internațional, orchestra va interpreta compoziții precum „Amurg de toamnă” de Alfred Alessandrescu, „Baladă pentru vioară și orchestră”, de Ciprian Porumbescu sau „Trei piese pentru orchestra de coarde” de Constantin Silvestri, dar totodată, cei prezenți în sală se vor putea desfăta și cu creațiile unor mari compozitori internaționali, precum Tchaïkovski, Sarasate și Saint-Saëns.

„Invitația de a reprezenta România, chiar de Ziua Națională, în cadrul unui prestigios festival cum este Europalia, ne bucură și ne onorează. În același timp, ea reprezintă și o imensă responsabilitate față de cei care vor veni să ne asculte. Dacă în sală vor fi români plecați din țară de mai multă vreme, ne dorim să reușim prin acest concert să le alinăm măcar un pic dorul de casă și să îi facem mândri de cultura și talentele din țara natală. Străinilor vrem să le arătăm o altă față a României, diferită de ce văd adesea în mass-media, o Românie demnă, care a dat omenirii multe mari valori de-a lungul timpului și care continuă să o facă", a declarat Radu Chișu, directorul general al Cameratei Regale.

Concertul "Rhapsodies roumaines" face parte totodata și din proiectul Valori Culturale Românești, proiect inițiat de Camerata Regală, ajuns deja la a șasea ediție. Proiectul Valori Culturale Românești se desfășoară în parteneriat cu Filarmonica Regală din Liège și este finanțat de Departamentul de Strategii Guvernamentale din cadrul Secretariatului General al Guvernului României și de Institutul Cultural Român.

Camerata Regală

Camerata Regală s-a născut în urmă cu 10 ani, din pasiunea fără limite a unui grup de tineri muzicieni, care și-au dorit să contribuie la dezvoltarea și promovarea muzicii culte din România. În scurt timp de la înființare, proiectul a devenit un nume de referință în domeniu, iar în prezent îi întâlnim tot mai des atât pe scenele românești, unde desfășoară proiecte inedite precum Mari Soliști, Mari Dirijori, Camerata Regală și Micii Muzicieni, Stagiunea Regală de la Ateneul Român, cât și pe scenele internaționale: Elveția, Italia, Spania, Rusia, Albania, Polonia, Germania, Belgia, unde a participat la numeroase festivaluri de mare anvergură.

De asemenea, Camerata Regală este o prezență constantă în Festivalul Internațional George Enescu, în ediția de anul acesta susținând chiar două concerte, ambele cu foarte mare succes.

Numele „Camerata Regală” nu este întâmplător, orchestra dobândind în anul 2009 Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României. La împlinirea a 5 ani de existență, Casa Regală a României a decorat Camerata Regală cu Medalia Regele Mihai I pentru loialitate.

EUROPALIA

Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate - Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 - februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociația EUROPALIA International, organizatorul tradițional al manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.

Parteneri: Guvernul României, Institutul Cultural Român, Filarmonica Regală din Liège

Salle Philharmonique de Liège

1 decembrie 2019; Ora 16.00

https://europalia.eu/en/events/rhapsodies-roumaines