- 21 February 2016
- Etichete Romanii din afara tarii Burse pentru romanii din afara granitelor Icr Institutul cultural roman Burse icr
Bursele pentru românii din afara țării constau în sprijinul financiar pentru un stagiu de două luni într-o instituţie de cultură din România.
Acest tip de bursă este dedicat exclusiv perfecţionării academice, vizând studenţi din anii terminali, masteranzi şi/sau doctoranzi, pentru pregătirea lucrărilor de masterat/doctorat. Bursele, în număr de 3, se acordă cetăţenilor de origine română care trăiesc în afara ţării. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, în baza unui dosar de candidatură, care trebuie să conţină, printre altele, recomandarea din partea coordonatorului lucrării de doctorat/masterat. Tematica proiectelor se va referi la România. Valoarea unei burse este de 2 000 EUR/persoană. Programul de cercetare se întinde pe durata a 2 luni, perioadă indicată de candidaţi în cadrul proiectului de cercetare.
Numărul de burse acordate anual: 3
Perioada de şedere : 2 luni
Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia : cercetare şi documentare în domeniile enunţate la Capitolul II, Art.4, punctul 10 (știinte umane și sociale) din Regulamentul general de acordare a burselor pentru cercetare şi documentare şi a altor forme de sprijin material.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 15 martie 2016
(actualizare 8 martie 2016) Termenul limită pentru depunerea dosarelor a fost prelungit până la data de 8 aprilie 2016.
Sumele acordate : 2 000 euro/bursă
Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia : cercetare şi documentare în domeniile enunţate în cadrul Art. 4, Capitol II din Regulamentul general de acordare a burselor pentru cercetare şi documentare şi a altor forme de sprijin material.
Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei):
- formularul de înscriere ;
- CV;
- copie dupa actul de identitate/paşaport ;
- un proiect de cercetare;
- 2 scrisori de recomandare (de la coordonatorul lucrării şi de la un alt profesor, de preferinţă un specialist pe tema propusă);
- copie după două dintre studiile publicate în reviste de specialitate, jurnale online recunoscute în domeniul de cercetare aferent;
- perioada pentru care se solicită bursa.
- un plan desfăşurat al activităţii pe care candidatul plănuieşte să o desfăşoare în România;
- cópii după documente oficiale care atestă participarea într-un program masteral/doctoral la o universitate acreditată.
Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti.
Persoană de contact: Daniel Nica
daniel.nica@icr.ro
***
REZULTATE 2016
În urma şedinţei de evaluare, desfăşurată pe data de 16 mai 2016, au fost declaraţi câştigători următorii candidaţi:
Dragoş Năstăsoiu
Liudmila Chiciuc
Laura Părău
Criteriile de evaluare şi selecţie au fost următoarele:
Relevanţa în raport cu misiunea ICR
Claritatea definirii obiectivelor şi a contribuţiei la dezvoltarea cunoaşterii.
Analiza şi evaluarea critică a bibliografiei/corpusului de informaţii
Finalitatea proiectului (perspective de valorificare)
Nivelul de pregătire profesională
Portofoliul de lucrări ştiinţifice
Comisia a fost formată din următorii specialişti:
1. Prof. Univ. Dr. Florin Müller
2. Conf. Univ. Dr. Paul Cernat
3. Lect. Univ. Dr. Alexandru-Murad Mironov
***
REZULTATE 2015
Comisia de jurizare a fost compusă din:
Prof. Univ. dr. Ion Bogdan Lefter
Conf. Univ. Dr. Romina Surugiu
Lect. Univ. dr. Alexandru Murad Mironov
Bursele vor fi acordate candidaților:
Elena Negru
Nina Vasile
Adriana Butoi
***
REZULTATE 2013
Bursa „Nicolae Iorga" se acordă românilor care trăiesc în afara ţării şi constă din subvenţia pentru a petrece două luni într-o instituţie din România. Cele trei burse, fiecare în valoare de 2000 de euro, se acordă cetăţenilor de origine română care trăiesc în afara ţării. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, în baza unui dosar de candidatură.
Pentru anul acesta comisia a fost alcătuită din:
Conf. Dr. Victor Rizescu (istorie modernă şi contemporană), Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
Ion Goian - Cercetător ştiinţific gradul I, Şef Departament Filosofie politică, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române
Lector dr. Daniela Zaharia - Director al Departamentului de Istorie Antica, Arheologie și Istoria Artei, Facultatea de Istorie, Universitatea din București
Conf. dr. Radu Dudău, Universitatea din București, Directorul programelor de cercetare din cadrul Institutului de Studii Diplomatice
Lect.dr. Gabriel Jderu, Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucureşti
Comisia a decis următoarele criterii de evaluare de selecție:
1. PROIECT - 60 de puncte
1.1. Relevanţa în raport cu misiunea ICR - 20 pct
1.2. Claritatea definirii obiectivelor şi a contribuţiei la dezvoltarea cunoaşterii - 20 pct.
1.3. Analiza şi evaluarea critică a bibliografiei/corpusului de informaţii - 10 pct.
1.4. Finalitatea proiectului (perspective de valorificare) - 10 pct.
2. CV/RECOMANDĂRI - 40 de puncte
2.1. Nivelul de pregătire profesională - 20 pct.
2.2. Producţia ştiinţifică - 10 pct.
2.3. Recomandări - 10 pct.
Comisia a decis acordarea burselor, după cum urmează:
Elena Roxana Asăndoaie, Grecia
Alina Popescu, Franța
Elena Negru, Rep. Moldova
***
Notă: În perioada 2009-2011 au fost acordate burse pentru românii din jurul granițelor.
REZULTATE 2011
Membrii comisiei:
Lector dr. Andrea Ghiţă
Lector dr. Romaniţa Constantinescu
Lector dr. Marian Ştefănescu
Criteriile de evaluare şi selecţie:
PROIECT - 60 de puncte
Relevanţa în raport cu misiunea ICR - 20 pct.
Claritatea definirii obiectivelor şi a contribuţiei la dezvoltarea cunoaşterii - 20 pct.
Analiza şi evaluarea critică a bibliografiei/corpusului de informaţii - 10 pct.
Finalitatea proiectului (perspective de valorificare) - 10 pct.
CV/RECOMANDĂRI - 40 de puncte
Nivelul de pregătire profesională - 20 pct.
Producţia ştiinţifică - 10 pct.
Recomandări - 10 pct.
Bursele au fost acordate următorilor candidaţi:
1. Ludmila Bîrsan, Republica Moldova
2. Mihaela Băcioiu, Republica Moldova
3. Ion Ursu, Republica Moldova
4. Valentin Arapu, Republica Moldova
5. Tatiana Barbăneagră, Republica Moldova
REZULTATE 2010
Membrii comisiei:
Prof. Dr. Radu Baltasiu Dr. Emil Ţîrcomnicu Dr. Carmen Vasile
Criteriile de evaluare şi selecţie:
1. PROIECT - 60 de puncte
1.1. Relevanţa în raport cu misiunea ICR - 20 pct.
1.2. Claritatea definirii obiectivelor şi a contribuţiei la dezvoltarea cunoaşterii - 20 pct.
1.3. Analiza şi evaluarea critică a bibliografiei/corpusului de informaţii - 10 pct.
1.4. Finalitatea proiectului (perspective de valorificare) - 10 pct.
2. CV/RECOMANDĂRI - 40 de puncte
2.1. Nivelul de pregătire profesională - 20 pct.
2.2. Producţia ştiinţifică - 10 pct.
2.3. Recomandări - 10 pct.
Bursele au fost acordate următorilor candidaţi:
1. Tatiana Varta, R.Moldova
2. Larisa Harea, R. Moldova
3. Ghenadie Mocanu, R. Moldova
4. Inna Negrescu-Babuş, R.Moldova
5. Eufrozina Piconje Greonjanc, R. Serbia
REZULTATE 2009
Membrii comisiei:
Prof. Dr. Bogdan Murgescu Prof. Dr. Radu Baltasiu Asistent universitar Ioana-Cristina Pîrvu
Criteriile de evaluare şi selecţie:
1. PROIECT - 60 de puncte
1.1. Relevanţa în raport cu misiunea ICR - 20 pct.
1.2. Claritatea definirii obiectivelor şi a contribuţiei la dezvoltarea cunoaşterii - 20 pct.
1.3. Analiza şi evaluarea critică a bibliografiei/corpusului de informaţii - 10 pct.
1.4. Finalitatea proiectului (perspective de valorificare) - 10 pct.
2. CV/RECOMANDĂRI - 40 de puncte
2.1. Nivelul de pregătire profesională - 20 pct.
2.2. Producţia ştiinţifică - 10 pct.
2.3. Recomandări - 10 pct.
Bursele au fost acordate următorilor candidaţi:
1. Ana Graur, R. Moldova
2. Mihaela Cernei, R. Moldova
3. Dorin Lozovanu, R. Moldova
4. Dorinel Stan, Serbia
5. Florentina Oltean, Ungaria