- 16 November 2018 - 18 November 2018
- Etichete Film romanesc Seghedin Icr budapesta
Filiala Seghedin a ICR Budapesta organizează, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și în colaborare cu Cinematograful Belvárosi Mozi din Seghedin, în perioada 16 – 18 noiembrie 2018, un amplu eveniment cinematografic intitulat „5:3 - Film românesc la Seghedin”. Astfel, pentru trei zile, iubitorii de film din oraș vor putea viziona trei dintre cele mai importante filme românești ale noului val și două dintre capodoperele cinematografiei românești.
Vineri, 16 noiembrie 2018, de la ora 18.00, Sala Balázs Béla, va fi prezentat în premieră la Seghedin filmul „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu. Deschiderea festivă se va bucura de prezența actorului român Vlad Ivanov, unul dintre protagoniștii filmului, care, de asemenea, va participa la o discuție moderată de Éva Andrea Szabó, directorul cinematografului.
Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, Sala Balázs Béla, cinefilii se vor putea bucura de două vizionări. Astfel, la ora 18.00 va fi prezentat filmul „Fotbal infinit”, în regia lui Corneliu Porumboiu, iar la ora 20.00, „Reconstituirea”, filmul regizorului Lucian Pintilie, considerat de criticii de specialitate din România „cel mai bun film românesc al tuturor timpurilor”.
Duminică, 18 noiembrie 2018,Sala „Balázs Béla”, publicul este invitat, de asemenea, la două realizări cinematografice românești. De la ora 18.00 un alt film românesc clasic, „Secvențe”, în regia lui Alexandru Tatos, va întregi panoplia acestor zile, urmând ca de la ora 20.00, evenimentul să se încheie cu filmul „Scurtcircuit”, în regia lui Cătălin Saizescu.
Proiecțiile vor avea loc la Cinematograful Belvárosi Mozi (Seghedin 6724, Piața Vaszy Viktor, nr. 3) și vor beneficia de subtitrare în limba maghiară. Mai multe informații cu privire la filmele românești incluse în cadrul evenimentului pot fi regăsite în materialul din anexă.