„Moștenirea culturală otomană în Dobrogea - edificii de cult islamice“: vernisaj expoziție foto-documentară/ susținere prelegeri științifice la Universitatea Rumeli din Istanbul

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul a organizat, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINA Constanța) și Universitatea Rumeli din Istanbul, în data de 30 octombrie 2025, manifestarea științifică intitulată „Moștenirea culturală otomană în Dobrogea - edificii de cult islamice“.

Evenimentul cultural a avut loc, începând cu orele 14.00, la sediul prestigioasei Universități Rumeli din Istanbul: Campusul de Cercetare și Aplicare Haliç - Fuayer Alanı (Piri Paşa, Boduroğlu Sk. No:22, 34445 Beyoğlu/İstanbul).

Evenimentul a pus în valoare patrimoniul istoric, material și imaterial din Dobrogea, prin vernisarea expoziției foto-documentare intitulate „Edificii de cult islamice“ și prin susținerea de prelegeri științifice care au abordat tematica multiplă a influențelor culturale documentate în spațiul dobrogean.

În acest context, din România au fost invitați doi specialiști în domeniul Istoriei: Dr. Delia Roxana Cornea, manager MINA Constanța, și Dr. Gabriel-Felician Croitoru, cercetător științific, care au susținut prelegeri științifice ce au ilustrat aspecte relevante ale moștenirii culturale și civilizaționale lăsate de civilizația otomană în Dobrogea.

Expoziția „Edificii de cult islamice“ a prezentat o parte dintre monumentele religioase islamice (moschei și geamii) reprezentative pentru Dobrogea, construite în perioada administrației otomane (1418–1878), cu datele istorice esențiale, precum și stadiul de conservare al acestora. Expoziția foto-documentară a putut fi vizionată la Universitatea Rumeli din Istanbul până sâmbătă, 1 noiembrie a.c., ora 16.00.

Evenimentul a oferit o platformă științifică de colaborare, contribuind la consolidarea relațiilor culturale bilaterale, prin stimularea schimburilor academice și de cercetare între istorici români și turci, sub egida „Punți culturale între România și Turcia“.