„Lumea trebuie
să știe că nu ne-am dus în lagăr precum mieii la tăiere, ci am luptat. [...] Munca
mea de-o viață a fost să împuternicesc generațiile supraviețuitorilor
(Holocaustului) și să le eliberez de orice sindrom al victimizării [...] pentru
că noi suntem niște învingători, supraviețuirea părinților noștri ne-a
transformat în învingători” a afirmat Peninah Zilberman, fondatoarea Fundației
Tarbut Sighet și promotoare a conservării memoriei victimelor Holocaustului din
România, cu ocazia conferinței organizate de ICR Tel Aviv pentru a comemora 76
de ani de la deportarea evreilor din Maramureș.
Conferința, intitulată ”Memory and historical aspects on the Holocaust in Romania”, a avut loc în data de 21 mai, pe pagina de FB a ICR Tel Aviv și i-a avut ca invitați pe prof. Dan Michman, cercetător la Muzeul Yad Vashem și istoricul Raphael Vago, profesor la Universitatea din Tel Aviv, alături de Peninah Zilberman. În prezentarea sa, Zilberman a abordat o multitudine de subiecte, precum ce înseamnă „a doua generație” – adică urmașii direcți ai supraviețuitorilor Holocaustului și a subliniat faptul că-n tradiția evreilor askenazi copii iau numele părinților, însă după Holocaust, aceștia au primit numele rudelor dispărute, preluând astfel o anumită memorie și energie, exemplificându-și ideea cu ajutorul poeziei „Fiecare dintre noi are un nume” -לכל איש יש שם, al poetei israeliene Zelda. Totodată, a ținut să sublinieze diferitele forme de rezistență și supraviețuire ale evreilor în perioada Holocastului, precum revolta din ghetouri (cea mai cunoscută și îndelungată fiind revolta din Ghetoul Varșoviei, între 19 aprilie și 16 mai 1943), precum și revoltele din lagărele de exterminare de la Sobibór (14 octombrie 1943) și Auschwitz (7 octombrie 1944) sau numeroasele grupuri de partizani, dintre care se distinge figura Hannei Szenes. Acestora se adaugă formele de rezistență spirituală, ce au inclus jurnale, cărți, poezii, picturi, creații muzicale și multe altele. Intervenția acesteia a mai cuprins detalii despre experiența sa ca Director al Muzeului Holocaustului din Toronto, detalii legate de istoria și viața culturală extrem de activă a comunității evreiești din Sighet, cât și informații despre Fundația Tarbut Sighet și serviciile oferite.
Istoricul Raphael Vago, profesor la Universitatea Tel Aviv și membru al Comisiei „Eli Wiesel”, pe baza raportului căreia s-a recunoscut Holocaustul din România, și-a început prezentarea oferind un cadru istoric general, începând cu Dictatul de la Viena din 1940 ce prevedea cedarea Nordului Transilvaniei Ungariei horthyste, teritoriu în care locuiau, la acea vreme, aproximativ 165 000 de evrei, dintre 132 000 vor fi ghetoizați și ulterior deportați în lagărele naziste, într-un proces ce a cuprins 4 etape. Făcând o analiză comparativă a regimurilor din România și Ungaria și tratamentul aplicat evreilor în perioada războiului, profesorul a subliniat faptul că tragedia evreilor români din Regat a început mai devreme, odată cu pogromurile de la Iași, București, Dorohoi și a continuat cu deportările în Transnistria, în timp ce deportarea populației evreiești de pe teritoriile controlate de regimul horthyst s-a desfășurat către finalul războiului, începând cu mai 1944. Intervențiile lui Wilhelm Filderman, liderul comunităților evreiești, pe lângă autoritățile de la București pentru a permite și a facilita trecerea evreilor din nordul Transilvaniei, care își păstraseră cetățenia română chiar și după 1940, înapoi pe teritoriul României, au constituit un alt punct al prezentării dlui. Vago.
În prezentarea intitulată ”Ghettos, Open Ghettos, Ghettos in Romania, Open Ghettos in Romania: Complexities of History, Memory and Compensation”, Dan Michman, șeful Institutului Internațional de Cercetare a Holocaustului Yad Vashem și titular al catedrei pentru Studierea Holocaustului a vorbit despre noțiunea de ghetou și respectiv ghetou deschis în contextul legislației germane ce prevede compensații de natură financiară nu doar pentru victimele regimului nazist din teritoriile ocupate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și pentru victimele aflate pe teritorii sub influența regimului nazist, cum a fost cazul României și Bulgariei. Făcând un scurt istoric al termenului deghetou, apărut în Veneția în 1516 și continuitatea acestuia ca formă de izolare și segregare socială, dar și sensul modern al termenului ce definește ghetoul drept cartier evreiesc sărac cu o foarte mare densitate a populației, prof. Michman a sublinitat că legea germană nu prevede o definiție clară a ghetoului. A fost menționată și Enciclopedia Ghetourilor, publicată de Yad Vashem în urmă cu aproximativ 11 ani, căreia i se alătură Enciclopedia lagărelor de concentrare și a ghetourilor, lansat de către Muzeul Holocaustului din Statele Unite. În istoriografia Holocaustului, predominantă este perspectiva cercetătorilor polonezi, însă există un consens academic în privința influenței operei istoricului și politologului american de origine austriacă Raul Hilberg, a cărui lucrare Distrugerea evreilor europeni este considerată un studiu de referință despre Soluția finală a naziștilor.
