Programul "Timișoara - Capitală culturală europeană 2021", prezentat în celebra Piaţă Taksim din Istanbul

O expoziţie foto cu 32 de instantanee din Timişoara şi un concert de muzică clasică susţinut de Filarmonica Banatul din Timişoara vor avea loc sâmbătă, în Piaţa Taksim din Istanbul, evenimentele marcând proiectul cultural unic "Timişoara - Capitală culturală europeană 2021". 

Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează acest eveniment în parteneriat cu Primăria Timișoara, Primăria Beyoğlu și Consulatul General al României la Istanbul.

Sâmbătă, 19 octombrie 2019, de ora 18.00, sute de persoane sunt așteptate în celebra Piață Taksim din Istanbul  la proiecția unui scurt film de prezentare a municipiului Timișoara. Apoi, publicul va putea admira o expoziție fotografică cu obiective culturale şi arhitecturale ale municipiului bănățean, scene din viața orașului, prezentate prin intermediul a 32 de instantanee grăitoare și spectatorii se pot bucura de un concert de muzică clasică susținut de instrumentiști ai unei prestigioase instituții culturale din România, Filarmonica Banatul din Timișoara.

După ce va fi prezentată în Piața Taksim, expoziția va putea fi admirată și la sediul ICR Istanbul, aflat pe strada Sıraselviler, no. 21, până în data de 15 noiembrie 2019.

Concertul mult așteptat va începe cu interpretarea Duo Contraste, format din Sorin Petrescu, pian și Doru Roman, percuție - marimbă, xylofon cu un program ampluşi nume importante ale istoriei muzicii universale și românești. Sunt compoziții semnate de Tiberiu Brediceanu, Petre Elinescu, W.A. Mozart, P.I. Ceaikovski, Grigoraș Dinicu.

Urmează West Brass Quintet format din muzicienii: Iulius Daian Mecea, corn francez, Andrei Candrianu, trompetă, Bogdan Ionuț Dijmărescu, trombon, Ilie Rășinar, trompetă și Mergan Florin, trombon bas. Cvintetul bănățean vine cu piese celebre, gata să îi cucerească pe spectatorii sosiți la evenimentul din Piața Taksim.

West Brass Quintet a fost înființat în anul 2007 și este format din membri ai Filarmonicii Banatul Timișoara. Abordează cu repertoriu variat, de la baroc la jazz, și sunt aplaudați în concertele organizate atât în țară, cât și peste hotare.

Prin prezentarea unui astfel de program cultural, ICR Istanbul marchează un eveniment de diplomație publică care îmbină promovarea unui oraş românesc frumos și apreciat românesc, cu o inițiativă culturală emblematică a Uniunii Europene.

Astfel, Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, mergând pe linia cu care şi-a obișnuit deja publicul, va promova cultura, oamenii și tradițiile unei zone a României, alături de Consulatul General al României la Istanbul și în parteneriat cu Primăria Timișoara, dar și cu administrația locală, Primăria Beyoğlu, în cadrul unui parteneriat solid și constant, o continuare firească a acțiunilor de succes gândite și prezentate în ultimii ani.