Micii ambasadori culturali chinezi, în vizită la ICR

Micii ambasadori culturali chinezi, in vizita la ICR

Cultura şi identitatea românească le-au fost prezentate membrilor Organizaţiei Micilor Ambasadori Culturali din China, în cadrul unui eveniment care a avut loc joi, la sediul Institutului Cultural Român.

Vizita membrilor Organizaţiei Micilor Ambasadori Culturali din China s-a înscris în seria evenimentelor prin care ICR susţine consolidarea imaginii României în străinătate.

În cadrul evenimentului din Capitală, sinologul Adrian Lupeanu le-a făcut micilor ambasadori culturali chinezi o prezentare despre creaţia populară românească.

„M-am gândit că este foarte important să înţeleagă sufletul românesc, cum suntem noi construiţi şi care sunt valorile noastre naţionale. Aceşti copii, ca nişte mici ambasadori, vor duce cu ei informaţiile şi vor creşte interesul altor copii şi al profesorilor. Implicarea ICR este un lucru deosebit pentru că, şi de la nivelul acestor copii, care vor fi intelectualii de mâine ai Chinei, porneşte un interes faţă de valorile României”, a declarat sinologul Adrian Lupeanu.

Evenimentul a inclus şi un moment muzical susţinut de membri ai corului de copii „Allegretto”, care s-au întors recent dintr-un turneu în China, unde au participat la „Tianjin International Children’s Culture& Art Festival 2018” şi au susţinut două concerte în Beijing.

Micii ambasadori culturali chinezi au vizitat, ulterior, Muzeul Satului şi au asistat la o demonstraţie de olărit.

Din delegație au făcut parte zece copii din două orașe - Beijing și Shenzen, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, iar sediul ICR a reprezentat o etapă a unui turneu în România ce a inclus vizite la Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Bran şi Sinaia.

„Faptul că sunteţi oaspeţii noştri este o dovadă că scopul nostru de a ne face cunoscută ţara şi valorile ei a fost îndeplinit până în acest moment. Ne dorim ca proiectele noastre derulate în China să atragă un public cât mai larg, iar colaborările, aşa cum este şi cea cu organizaţia dumneavoastră, să ducă la rezultate cel puţin la fel de bune ca şi până acum”, a declarat Irina Ionescu, director general al Direcţiei Generale Programe prin Reprezentanţe şi în Comunităţile Istorice.

Totodată, Irina Ionescu a anunţat că, anul viitor, arta, cultura şi identitatea naţionale vor fi promovate în cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Beijing, unde România a fost desemnată ţară invitată de onoare.

Organizația Micilor Ambasadori Culturali, fondată în 2011, este o organizație națională de interes public şi este patronată de Societatea de Educație Chineză, cea mai mare asociație educațională, sub coordonarea directă a Ministerului Educației din China. În decurs de opt ani, membrii organizației au vizitat peste 70 de ambasade și institute culturale ale diferitelor țări și au participat la competiții internaționale, schimburi culturale și educaționale în 26 de țări.

ICR Beijing a organizat proiecte în parteneriat cuOrganizația Micilor Ambasadori Culturali din China încă de la deschiderea institutului, din iulie 2015. Prin intermediul Organizației Micilor Ambasadori Culturali, ICR Beijing le-a prezentat copiilor şi adolescenţilor chinezi informaţii despre cultura României, membrii organizației devenind un public fidel al evenimentelor institutului din capitala Chinei.