România este țară invitată de onoare la Bienala internațională de textile de la Haacht, Belgia

Șase artiste din domeniul artelor decorative și design textil reprezintă România la a treia ediție a Bienalei internaționale de textile de la Haacht, în Belgia, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles.  Marijana Bițulescu, Gabriela Cristu, Daniela Frumușeanu, Mariana Grumăzescu Voicu, Maria Negreanu și Agatha Pricopescu vor expune creații de artă textilă contemporană, în perioada 23-31 martie 2019, la Centrul Cultural Comunitar Den Breughel din Haacht. Bienala reunește 40 de artiști de gen din 14 țări și va fi inaugurată vineri, 22 martie 2019, ora 20:00, de Maurice Vander Speeten, directorul artistic, și de Steven Swiggers, primarul orașului Haacht, în prezența artiștilor invitați.

România, țara invitată de onoare a acestei ediții, are o participare exclusiv feminină. Acest statut privilegiat oferit României nu este întâmplător. România este una dintre țările europene în care artele textile au o îndelungată și frumoasă tradiție, iar țesutul se numără printre meșteșugurile încă vii, recunoscute la nivel mondial. Arta tapiseriei este o artă a rafinamentului, a sobrietății, a expresiei abreviate și condensate, dar cu un mesaj puternic.

Creatoarea Adela Petre (10 iunie 1929 - 14 martie 2019), declarată Tezaur Uman Viu de UNESCO în 2012, a prezervat această tradiţie strămoşească, și este cunoscută în întreaga lume pentru tapiseriile și covoarele expuse în importante muzee, printre care Muzeul Institutului Smithsonian din Statele Unite ale Americii. Artistele românce participante la Bienala de textile de la Haacht au cariere împlinite și, nu de puține ori, au devenit modele pentru tinerii creatori. Aparținând unor generații diferite, dar complementare, ele au reușit să se reinventeze permanent și să prezinte noi creații conectate la realitatea artistică mondială, fără a nega tradiția românească.

Industriile creative sunt din ce în ce mai prezente și diversificate și beneficiază de un public entuziast și iubitor de artă. Așa se explică multitudinea evenimentelor culturale dedicate acestui domeniu, care atrage noi audiențe și forme de manifestare artistică inedite.

„Prin această participare se scrie o nouă poveste românească de succes pe scena culturală a continentului. Este, deopotrivă, încă o dovadă că sloganul pe care ni l-am ales - “2019 – Anul României în Europa” - este cât se poate de întemeiat. Pe tărâmul creativității, România a fost și va rămâne o mare putere a lumii. Cele șase artiste care reprezintă țara noastră la Bienala Internațională de Textile demonstrează acest lucru prin creația lor, prin tot parcursul lor artistic. Lucrările lor vor cuceri, fără îndoială, publicul prezent la Bienală, artistele românce având un real talent de a surprinde - în operele lor - esența artei tradiționale și transformarea/progresul acesteia, totodată. Prin prezența Marijanei Bițulescu, Gabrielei Cristu, Danielei Frumușeanu, Marianei Grumăzescu Voicu, Mariei Negreanu și a Agathei Pricopescu la Haacht suntem pe mâini bune la această ediție, la care România participă cu statutul de țară invitată.” - este mesajul președintelui Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu.

„O expoziție excepțională și unică în Belgia, realizată de o fundație care are ca obiectiv, atât promovarea meseriei ca artă, cât și oferirea unui spațiu artistic creatorilor din domeniu (...)

Artiști, designeri și creatori cu amprentă recunoscută au fost selectați pentru propria identitate din domeniu. Mulți dintre ei sunt polivalenți și dispun de practici multidisciplinare. Tehnicile utilizate, tradiționale sau tehnologice, sunt foarte variate. (...) Această bienală confirmă legătura dintre diferitele forme de artă textilă, punând în valoare meseria propriu-zisă, dar și meșteșugul de a o realiza.

Artistele românce ne arată, prin operele lor, evoluția și metamorfoza artei tradiționale. Printr-o muncă minuțioasă, ele reprezintă cultura țării din care provin, prin varietatea, abordarea și culorile lucrărilor. Toate acestea justifică pe deplin prezența lor în această expoziție internațională.” – a declarat Maurice Vander Speeten, directorul artistic al Bienalei.

Informații suplimentare:

Bienala de textile de la Haacht, organizată de Art Foundation "Kunststichting Perspektief vzw", a obținut o reputație de forum artistic de talie internațională, care contribuie activ la emularea scenei artei contemporane și experimentale de gen.

Art Foundation "Kunststichting Perspektief vzw" se definește ca facilitator al dialogului dintre public și artiști, naționali și internaționali, și susținător al artei contemporane, care interoghează medii diferite, narative multiple și perspective artistice flexibile. Fundația organizează patru bienale de artă vizuală: textile, sticlă, ceramică și hârtie, respectiv un târg anual de sticlă și ceramică, în aer liber, în luna mai.

Institutul Cultural Român Bruxelles a fost partener al Bienalei internaționale de sticlă în 2016 și 2018, în cadrul căreia a susținut participarea renumiților artiști Ioan Nemțoi, Mihai Țopescu și Edward Leibovitz. Proiectul face parte din strategia ICR Bruxelles de susținere și de promovare a creaţiei culturale și artistice contemporane, din domeniul industriilor creative, cu un important impact cultural, economic și social.

Perioada: 23-31 martie 2019

Loc: Gemeenschapscentrum Den Breughel, Wespelaarsesteenweg 85, 3150 Haacht

Program:

Luni – Sâmbătă: 13.00 – 18.00

Duminică: 11.00 – 18.00

http://www.artksp.be


Lucrarea din cover: Gabriela Cristu - „Preludiu la după amiaza unui faun”, tapiserie haute-lisse, 190/150 cm, 2014