„Povești și semne din arta populară românească”, expoziție de pictură pe sticlă la Istanbul

În cadrul expoziției de artă contemporană „Povești și semne din arta populară românească”, semnată de Teli Iacşa (Teofilia Juravle), care se va desfășura în perioada 5 – 12 martie 2020, la Istanbul, vor fi expuse 12 lucrări, pictură pe sticlă, care vor putea fi admirate la Centrul de Artă și Cultură Galatasaray,aflat pe bulevardul İstiklal, principala arteră pietonală de pe partea europeană a metropolei.

În plus, Teli Iacşa (Teofilia Juravle) va expune la Istanbul și o instalație, papier machepe sticle de plastic, textil printat, acril și metalic pe hârtie și plastic, prezentată anterior în cadrul Bienalei de Carte Obiect de la Muzeul Național al Literaturii Române. Vernisajul va avea loc joi, 5 martie 2020, ora 19.30.

Teli Iacşa (Teofilia Juravle), autoarea care semnează expoziția, a debutat în sfera picturii pe sticlă în 2010. Teli Iacşa a expus atât în țară, cât și în străinătate, sub numele de Teofilia Juravle. Artista a pătruns în tainele acestei tehnici la Școala Populară de Artă, în perioada 2003-2005, când talentul i-a și fost recunoscut prin decernarea Premiului III la Expoziția - Concurs Național de icoane „Rugamu-ne Ție!” 2004, pentru interpretare icoană pe sticlă.

În cursul anului 2015, autoarea câștigă Premiul de Excelență la Concursul Internațional de creație EMINESCIANA, ediția a VI-a din Iași, iar în 2018, mențiune la Bienală.

Din 2012 și până în prezent are 6 expoziții personale, dintre care două în Elveția și a participat la numeroase expoziții de grup, bienale, saloane de artă și tabere de creație în orașe din România, Bulgaria, Maroc, India, Franța, Elveția și Japonia. Dintre acestea, merită menționate Bienala de artă „Danubiana” din Bulgaria, ArtPosition - Fribourg, Elveția, Semne - la Galerie Cathedrale din Elveția, Salon d’Art Contemporain à Essaouira (SACE), Maroc, «À nous Brâncuși», Galerie Paul Amarica, Paris, Franța, Proiectul ‘Add To Address Book’ CABARET VOLTAIRE – Zurich, Suisse și Bienala de carte obiect din India, Goa și Tokyo, Japonia, precum și taberele de creație în Grecia (Asprovalta) și Franța (Ige) - unde și expune.

Teli Iacşa are nenumărate expoziții personale care au făcut înconjurul lumii, iar în prezent, lucreaza la o nouă serie, mixed media, care rămâne sub vălul misterului, cu un titlu surpriză.

Despre lucrările sale, Doru Tudor Truică nota: „Născută în zodia culorilor, Teofilia Juravle pare să trăiască prin ele, neabătută în credinţa sa pentru puritate, armonie, iubire, vise și emoții. Disciplinată, ordonată, metodică, autorul pictează pe sticlă cu dăruire, lăsând urme de frumuseţe şi de lumină. Teofilia Juravle are capacitatea de a citi cu ochi proaspăt realitatea, identitatea națională, urbană sau rurală şi de a o transfigura artistic în tablourile sale”.