”Enescu inspirational” – concert extraordinar de muzică românească cu ocazia Zilei Culturii Naționale

Cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale, una dintre cele mai importante date din calendarul diplomației publice și culturale, ICR Tel Aviv, în colaborare cu Conservatorul Israelian din Tel Aviv,  organizează un eveniment muzical, cu titlul ”Enescu inspirational”. Concertul este dedicat operei de compoziție a lui George  Enescu și cuprinde muzică de cameră în interpretarea ansamblului israelian “Quint-L” String Ensemble de la Ierusalim, cu participarea sopranei Mirela Grădinaru. 

Evenimentul are loc în data de 17 ianuarie, de la ora 20:00,  la Conservatorul Israelian din Tel Aviv. Manifestarea este dedicată aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Institutului Cultural Român, înscriindu-se totodată în seria de manifestări dedicate proiectului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

Din program:
- George Enescu, „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot” op. 15, pentru soprană și pian, în interpretarea Mirelei Grădinaru (soprană) și a Bellei Steinbuk (pian);
 - George Enescu, „Serenade Lointain pentru flaut, violoncel și pian”, în interpretarea lui Rotem Bartan (flaut), a lui Isaac Andrade (violoncel) şi a Dianei Lifshitz (pian);
- George Enescu, „Cantabile et Presto pentru flaut şi pian”, în interpretarea lui Rotem Bartan (flaut) şi a Dianei Lifshitz (pian);
- Violeta Dinescu, „Satiya”, piesă pentru vioară și pian, în interpretarea Elinei Yanovitsky (vioară) și a Bellei Steinbuk (pian), aranjament muzical de Vlad Baciu;
- George Enescu, „Preludiu și Adagio din Suită în stil vechi aranjate pentru harpă”, în interpretarea Marinei Fredin (harpă);
- George Enescu, „Menetrier” din „Impresii din copilărie” pentru vioară solo, în interpretarea Elinei Yanovitsky (vioară);
- George Enescu, „Impromptu concert pentru vioară și pian”, în interpretarea Elinei Yanovitsky (vioară) și a Dianei Lifshitz (pian);
- George Enescu, „Aubade” pentru trio de coarde, în interpretarea Elinei Yanovitsky (vioară), a lui Alexander Shohat (violă) și a lui Isaac Andrade (violoncel).

Ansamblul muzical israelian “Quint-L” String Ensemble cuprinde muzicieni care fac parte din prestigioasa Jerusalem Symphony Orchestra. Aceștia au o bogată carieră, atât ca interpreți solo, cât și în calitate de membri ai ansamblului de coarde. Ansamblul este compus din următorii muzicieni: Elina Yanovitsky (vioară), Diana Lifshitz (pian), Rotem Bartan (flaut), Marina Fredin (harpă), Alexander Shohat (violă), Isaac Andrade (violoncel). 

Intrarea la concert este liberă.